Advertisement
Flote Auto
Home Interviuri Editorial 2027, anul care va lichida hibridele plug-in?

2027, anul care va lichida hibridele plug-in?

Mașinile hibride plug-in au intrat în vizorul Europei. Posibila introducere a unui „factor de utilitate” în calculul emisiilor poluante din 2027 ar putea avea un impact major asupra subvențiilor pe care le primesc și, prin urmare, asupra prețului final de vânzare și popularității lor.

„Cel mai bun din ambele lumi”. Așa au fost definite mașinile hibride plug-in, în condițiile în care permit călătorii scurte cu energie electrică și distanțe lungi cu energie termică, fără teama de a rămâne pe marginea drumului. Problema este că aceste vehicule consumă destul de mult combustibil dacă nu sunt reîncărcate, caz în care emisiile de CO2 sunt pe măsură. Astfel, potrivit unui studiu realizat de Consiliul Internațional pentru Transport Curat (ICCT) și de Institutul Fraunhofer pentru Cercetare în Sisteme și Inovare ISI, sunt 100% electrice cu hibridele plug-in doar 20% dintre călătoriile de afaceri și 37% dintre cele efectuate de persoanele fizice. Un raport care ne determină să punem la îndoială dimensiunea „verde” a ceea ce ar trebui să fie un „vehicul curat”.

Pentru a determina dacă sunt cu adevărat la fel de virtuoase pe cât sugerează producătorii, modelele hibride plug-in – care, în primul semestru din 2023, au avut o din cota de piață în Europa de 7,5% – vor fi supuse unui nou sistem de măsurare a emisiilor de CO2. Clasate în prezent sub pragul de emisii de 50 g/km de CO2, hibridele plug-in vor înregistra o dublare a acestei cifre, spun specialiștii de la Transport & Environment, dacă se va aplica „factorul de utilitate”, ce va ține cont de condițiile reale de conducere.

Concret, „factorul de utilitate” se va concentra pe proporția dintre kilometrii parcurși cu motorul electric și cei parcurși cu motorul cu ardere pentru a calcula emisiile de CO2. În prezent, ciclul de teste pentru omologare se desfășoară doar pe 23 km, pe o șosea fără diferențe de altitudine, la viteză medie. Un scenariu puțin reprezentativ pentru conducerea reală. În consecință, supuse viitorului protocol de evaluare care combină atât utilizarea termică, cât și pe cea electrică și autonomia, emisiile vehiculelor hibride plug-in ar putea atinge 125g de CO2/km în 2027.
Această modificare a ratei emisiilor poluante riscă așadar să crească costul de proprietate, prin eliminarea subvențiilor și a reducerilor de taxe.

 

 

(Articol publicat în revista Flote Auto, septembrie 2023)

 

 

CITEȘTE ȘI:

Patru oferte pentru reabilitarea Podului peste Canalul Dunăre – Marea Neagră de la Basarabi

5 capcane de evitat la achiziția unei soluții telematice

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Flote Auto
Editorial

10 ani de FLOTE AUTO. Privind în oglinda retrovizoare

Pare ca ieri, dar au trecut deja 10 de ani de când...

Flote Auto
Editorial

Europa, cu ochii pe electrificarea accelerată a flotelor

Tot mai multe state europene obligă instituțiile publice, dar și companiile private...

Flote Auto
Editorial

De ce este importantă electrificarea flotelor

Electrificarea flotelor ar putea avea cel mai mare și mai rapid impact...

viitor verde
Editorial

Un viitor (mai) verde, dar mai inegal?

Pe măsură ce devine din ce în ce mai clar că niciunul...