Unul din doi angajaţi consideră că 2019 a fost mai obositor din punct de vedere profesional, mai plin de provocări, efort şi cu mai mult stres comparativ cu 2018.
Potrivit unui sondaj realizat de BestJobs, doar 14% dintre angajaţii români participanţi la chestionar simt că a fost un an mai calm şi mai liniştit, care le-a adus echilibrul necesar între viaţa personală şi job.
Alţi 13% s-au bucurat de un an mai bun, care le-a adus mai multe satisfacţii, în timp ce pentru doi din zece angajaţi 2019 a fost la fel ca anul precedent, fără schimbări semnificative.
Întrebaţi ce şi-au propus să realizeze în acest an din punct de vedere profesional şi nu au reuşit, un sfert dintre respondenţi afirmă că şi-ar fi dorit să schimbe angajatorul, iar doi din zece îşi propuseseră să obţină o majorare salarială. De asemenea, 14,3% dintre angajaţi nu au reuşit să-şi schimbe domeniul de activitate, iar 13% nu au avansat pe o poziţie superioară, aşa cum ar fi vrut.
Totuşi, doi din zece respondenţi spun că au reuşit să avanseze pe o poziţie superioară, fie în cadrul aceleiaşi companii, fie la alta nouă. De asemenea, alţi 13,7% dintre respondenţi au schimbat complet atât angajatorul, cât şi domeniul de activitate. Jumătate dintre angajaţi au rămas pe aceeaşi funcţie ca cea de anul trecut şi la acelaşi angajator.
Din punct de vedere salarial, 2019 nu a fost prea productiv pentru o bună parte dintre angajaţi. Astfel, o treime dintre respondenţi afirmă că salariul lor a stagnat, în timp ce pentru unul din zece chiar a scăzut cu procente de până la 25%.
De cealaltă parte, 17,2% au declarat că au primit o majorare salarială de până la 5%, iar 11,4% au primit o majorare de cel mult 10%. Alţi 16,6% au beneficiat de un salariu mai mare cu până la 20%, iar aproximativ unul din zece respondenţi a reuşit să obţină o majorare salarială de peste 20%.
Astfel, 47% dintre respondenţi spun că sunt mulţumiţi de evoluţia câştigului salarial din acest an şi doar 10,3% au declarat că sunt foarte mulţumiţi, fiindcă a reflectat corect performanţa lor la job. În schimb, 26% sunt nemulţumiţi şi spun că meritau mai mult, iar 16,7% sunt foarte nemulţumiţi, întrucât evoluţia câştigului salarial nu a reflectat deloc munca lor.
Dacă s-ar putea ca Moş Crăciun să le îndeplinească o dorinţă legată de profesie, unul din patru angajaţi i-ar cere mai multă sănătate şi putere de muncă şi aproape tot atâţia şi-ar dori un nou job, într-un alt domeniu.
Alţi 14% i-ar cere Moşului mai mult timp liber şi echilibru între viaţa profesională şi cea personală, 11% – avansare în carieră, 10% – să devină antreprenori/freelanceri, 7,9% – mai puţin stres la locul de muncă, iar aproape 6% – un şef mai bun şi o echipă mai unită.
Sondajul a fost efectuat în perioada 15 noiembrie – 5 decembrie 2019, pe un eşantion de 974 de utilizatori de internet.
CITEŞTE ŞI:
Primăria Bucureşti insistă să preia Centura Capitalei
Atenţie! Portal fals pentru achiziţia rovinietei!
Porsche Asigurări introduce serviciul de autoconstatare a daunelor online
Comentați?