Advertisement

VW Caddy, un van ca o compactă

Rareori un producător de vehicule utilitare poate realiza un vehicul care să se comporte la fel ca un autoturism, dar să aibă, totuși, performanțe de vehicul utilitar. Uneori însă iese și așa ceva, chiar dacă la un preț mai mare.

Constructorul german Volkswagen are, pe lângă binecunoscuta divizie de autoturisme și una de autovehicule comerciale. Desigur, aceasta s-a desprins din marca inițială și a reușit să se impună pe o piață unde existau, deja, mărci consacrate de autoutilitare. Cel mai longeviv model din domeniul autoutilitarelor este Transporter, dar nu despre acesta vom vorbi acum ci despre Caddy. Un model derivat din Polo dar care, în timp, s-a distanțat complet de autoturismul de clasă mică. Ce a rămas însă din originea vehiculului este ușurința în conducere. Iar acest avantaj s-a văzut din plin pe generația precedentă care s-a vândut într-un număr de 1,5 milioane de unități în decurs de 15 ani.

Dacă vorbim despre Caddy Combi (testat în numărul trecut al revistei) putem să-l includem fără probleme în categoria autovehiculelor concurând lejer break-urile de familie sau monovolumele. Dar modelul de bază din care s-a desprins versiunea Combi este autoutilitara Caddy Furgon. Mașina se dorește a servi excelent pentru flotele urbane. Consolele scurte, de sub 90 cm față și sub 1 m spate, ajută din plin la concentrarea unui maxim de vehicul pe minim de lungime. Am testat versiunea Caddy Maxi care, cu 4,9 m lungime este cam cât un Passat sedan. Prin urmare, ușurința în conducere vine aproape natural pentru oricine se descurcă în oraș cu o mașină ceva mai mare decât o clasă compactă.

Confort utilitar

Caddy furgon vine dotat standard cu două locuri și panou despărțitor între cabină și spațiul de transport. Cele două scaune sunt confortabile, iar cel al șoferului poate fi dotat, opțional, cu reglaj pe înălțime. Opțional, panoul despărțitor poate fi dotat cu un geam la partea superioară și oglindă retrovizoare anti-orbire, pentru mai multă vizibilitate spre înapoi. Vehiculul testat era dotat, suplimentar față de varianta de bază, cu instalație de aer condiționat, geamuri acționate electric, radio, blue­tooth, USB și slot SD-card pentru muzică și altele. Totuși, la ce preț de pornire are mașina, ar fi trebuit să aibă măcar aer condiționat standard. Restul, cum ar fi geamurile acționate electric sau radio-ul mai pot lipsi.

Calitatea materialelor lasă să se vadă destinația utilitară a mașinii. Plasticele mai tari sunt finisate destul de bine în zonele de vizibilitate, dar mai puțin în cele ascunse privirilor. Trebuie înțeles însă că scopul principal al acestora este să reziste în timp mai mult decât să arate frumos pentru pasageri. În Caddy Furgon și pasagerul este, de regulă, tot la muncă. O notă bună pentru confort însă o dau suspensiile și izolațiile fonice. Motorul putea fi izolat mai bine, deoarece până se încălzește se aude destul de pregnant în habitaclu. Ulterior însă se încadrează în limitele unui autoturism turbodiesel.

Dar dacă cineva ar vrea să vadă la ce este bun un Caddy, cel mai bine ar fi să-l ia și la un drum lung. Suspensiile independente pe față și cu punte rigidă și arcuri lamelare pe spate, sunt o combinație reușită pentru această categorie de vehicul. Mașina se remarcă printr-o stabilitate comparabilă cu un autoturism și n-am băga mâna în foc, însă pare mai bun decât unele din categoria cross-over, iar mulțumită ampatamentului de trei metri este și confortabilă mai ales pe denivelări. În orașe ampatamentul mare poate fi un inconvenient la manevrarea mașinii în spații mai mici.

Motorizarea testată credem că este cea mai potrivită pentru Caddy Maxi. În varianta de 75 CP, dacă încărcați mașina cu 500 kg deja se va simți. Dar cu 102 CP și cuplu 250 Nm situația este schimbată serios. În plus, în oraș, nu a consumat mai mult de 7,9 l/100 km combinând trafic infernal de dimineață (cu viteze medii sub 20 km/h) și trafic mai lejer de seară. În regim extraurban, consumul se învârtea în jurul valorii de 5l/100 km. Din păcate însă nu putem lua în considerare exact aceste valori deoarece mașina avea doar 400 km rulați când am luat-o în test.

Timoneria cutiei de viteze este la fel de precisă ca la orice Volkswagen. Chiar dacă are numai cinci trepte, acestea sunt etajate corect pentru viteze decente, adică sub 140 km/h pe autostradă. De acolo deja zgomotele aerodinamice și ale motorului sunt mai puternice. Ca dinamică, dacă țineți motorul în permanență peste 1.300 rpm se va mișca foarte bine. Dar consumurile mici se obțin sub acea turație. Oricum motorul are suficient cuplu.

Recomandare de flotă

Dacă aveți de transportat peste 4 mc și nu vreți un furgon de talie medie, Caddy Maxi este clar o alegere bună. Momentan există și o ofertă cu un discount de 2.100 euro + TVA, bani cu care puteți monta destul de multe dotări. Dar trebuie să începeți cu aerul condiționat (1.456 euro).

Avantaje

– Volum mare de transport

– Sarcină utilă

– Valoare de revânzare

Dezavantaje

– Preț de bază destul de ridicat

– Lipsă aer condiționat în dotarea de bază

– Rază mare de viraj

ModelVW Caddy Maxi
Motor/ nr. cilindriL4, turbodiesel
Cilindree (cmc)2.143
Putere maximă/turație
(CP/rpm)102/4.000
Cuplu maxim/turație
(Nm/rpm)250 /1.300-2.800
Transmisiefață
Cutie de viteze5 trepte, manuală
L/l/h (mm)4.878/1.793/1.836
Ampatament (mm)3,006
Volum portbagaj (l)4.200
Masă maximă autorizată2.299
Accelerație 0-100 km/h (s)12,5
Viteză maximă (km/h)172 km/h
Consum mixt (l/100 km)4,8
Emisii CO2 (g/km)123
Consum
Urban/extraurban/mediu (l)5,7/4,4/4,8
Consum Ӕn test (l/100 km)7,2
COSTURI & GARANȚIE (lei cu TVA)
Garanție2 ani fără limită de km
Interval revizii (km)20.000
Costuri de exploatare 3 ani (lei cu TVA)
Cost carburant 100.000 km24.000
Impozit pe an275
Rovinietă pe an438
RCA pe an943
CASCO pe an1.988
Cost revizii 100.000 km/3 ani7.539
Cost/km0,42
Preț vehicul testat (euro cu TVA)17.357

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Caddy
Vehicule comerciale uşoare

Volkswagen Caddy. Extensie eHybrid

Alături de noile modele cu motor pe benzină TSI cu tracțiune față...

Ducato
Vehicule comerciale uşoare

Noua transmisie automată cu 8 trepte pentru Ducato

FIAT Professional lansează o nouă transmisie automată cu 8 trepte, model AT8,...

Flotă verdeVehicule comerciale uşoare

Primele prototipuri VAN.EA sunt gata de drum

Mercedes-Benz Vans implementează următoarea etapă a strategiei sale de electrificare cu VAN.EA.