Advertisement

Vodafone
Home Infrastructură Vodafone va implementa sistemului electronic de tarifare rutieră

Vodafone va implementa sistemului electronic de tarifare rutieră

Vodafone România a câștigat licitația organizată de CNAIR pentru atribuirea contractului privind „Serviciile de dezvoltare și implementare a soluției informatice, inclusiv furnizarea de echipamente și software de bază”, în cadrul proiectului „Sistem electronic de tarifare rutieră” – Lot 1 – „Sistem informatic centralizat”.

Licitația a fost câștigată cu suma de 224,5 milioane de lei lei, fără TVA, finanțarea fiind asigurată din fonduri PNRR.

Durata de prestare a serviciilor de dezvoltare şi implementare a soluţiei informatice este de 24 luni, având ca termen intermediar obligatoriu data de 01 ianuarie 2026 pentru finalizarea activității de „punere în producție a modulelor tarifare per kilometru (servicii web, aplicație mobilă, portal)”.

Obiectivul general al contractului este definirea și construcția unui nou sistem informatic integrat având ca scop managementul, gestiunea și controlul tarifului de utilizare a infrastructurii rutiere (pe baza de timp – tip vinietă), cât și pe baza distanței parcurse.

Noul sistem de tarifare va îngloba, atât un mod de tarifare având la baza perioada de utilizare a infrastructurii rutiere (time based) pentru autoturisme, autobuze, autocare și autovehiculele de transport marfă cu masa totală maximă autorizată (MTMA) ≤ 3,5 tone, cât și un mod de tarifare în funcție de distanța parcursă (distance based) pentru autovehiculele de transport marfă cu MTMA>3,5 tone.

Totodată, în cazul autoturismelor, autobuzelor, autocarelor și autovehiculelor de transport marfă cu (MTMA) ≤ 3,5 tone se va aplica și un tarif de trecere (peaj) pentru utilizarea podurilor, tunelurilor și trecătorilor de munte.

Acesta va include astfel funcționalitățile existente pentru autovehiculele de până la 3,5 tone, inclusiv migrarea datelor existente din prezentul sistem centralizat numit Sistem Integrat de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control al Rovinietei – SIEGMCR și va conține și funcționalitățile specifice pentru colectarea tarifului de trecere a infrastructurii rutiere pentru autovehiculele cu masa totală de peste 3,5 tone.

Obiectivele specifice ale contractului sunt:

  • Livrarea de echipamente hardware în 2 centre de date
  • Instalarea și configurarea echipamentelor hardware în ambele centre de date
  • Livrarea de componente software
  • Instalarea componentelor software în ambele centre de date
  • Analiza, proiectarea și dezvoltarea de module software specifice proiectului
  • Migrarea datelor din vechiul sistem de tarifare pe noul sistem de tarifare
  • Suport tehnic cu durata de 5 ani pentru toate componentele sistemului

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

 

Autoritățile bulgare închid temporar Podul Giurgiu – Ruse

 

Aproape toate cererile de conciliere prin SAL-Fin au vizat, în 2024, domeniul asigurărilor

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Tigveni
Infrastructură

Autostrada Sibiu – Piteşti. Pe secțiunea Curtea de Argeş – Tigveni s-ar putea circula din 2026

Constructorul austriac Porr a realizat străpungerea celei de a doua galerii a...

Curtea de Argeș
Infrastructură

Autostrada A1. Pregătiri pentru deschiderea circulației între Pitești și Curtea de Argeș

Pe Autostrada Sibiu – Pitești A1, constructorul italian Webuild realizează ultimele lucrări...

Craiova - Filiași.
Infrastructură

Cinci oferte pentru Lotul 3 al Autostrăzii Craiova – Filiași

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a primit, marți, cinci...

Pașcani - Suceava
Infrastructură

Constructor desemnat pentru realizarea ultimului lot de pe Autostrada Pașcani – Suceava

Asocierea SA&PE Construct – Spedition UMB – Tehnostrade a fost desemnată câștigătoarea...