SAL-Fin
Home Administrare flote Asigurări Aproape toate cererile de conciliere prin SAL-Fin au vizat, în 2024, domeniul asigurărilor

Aproape toate cererile de conciliere prin SAL-Fin au vizat, în 2024, domeniul asigurărilor

Consumatorii au primit în plus, în anul 2024, aproximativ 1,7 milioane lei, ca urmare a concilierilor realizate de SAL-Fin (Entitatea de Soluționare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Financiar non-bancar) din cadrul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).

Cea mai mare sumă obținută în plus de către un consumator, care a apelat la procedurile de conciliere oferite de SAL-Fin, a fost de 332.715 lei, ca rezultat al concilierii unui litigiu privind despăgubirea aferentă producerii unui incendiu a unui imobil (clădire+hală).

Mai mult decât atât, și în alte dosare instrumentate de SAL-Fin, consumatorii au primit sume importante, în plus. Spre exemplu, într-un litigiu în care consumatorul a solicitat o diferență pentru despăgubiri pentru daune morale, în cazul unui accident rutier, acesta a primit în plus suma de 230.100 lei. În alte două cazuri similare, sumele suplimentare achitate consumatorilor afectați au fost de 51.700 de lei, respectiv 40.385 lei.

Anul trecut, SAL-Fin a înregistrat un număr de 761 cereri de conciliere, în scădere cu circa 18% față de anul anterior, când a fost înregistrat un număr de 923 de cereri. Din numărul total de cereri înregistrate anul trecut, 322 de cereri au fost acceptate, fiind îndeplinite condițiile legale de eligibilitate.

Potrivit ASF, cererile consumatorilor, preluate în analiză în cursul anului 2024, au vizat (aproape) în totalitate domeniul asigurărilor.

Cele două proceduri de soluționare alternativă a litigiilor sunt:

– Procedura de soluționare prin propunerea unei soluții, cu o perioadă medie de desfășurare de 30 de zile, presupune soluționarea unui litigiu sub supravegherea și îndrumarea unui conciliator din cadrul SAL-Fin, ce survine ca urmare a propunerilor făcute de acesta, a sugestiilor și concesiilor la care părțile se înțeleg în vederea soluționării litigiului în cadrul SAL-Fin;

– Procedura soluționării alternative a litigiilor prin impunerea unei soluții, cu o perioadă medie de desfășurare de 55 de zile, presupune pronunțarea unei hotărâri de impunere, care, dacă nu este atacată în termen de 15 zile calendaristice de la data comunicării, constituie de drept titlu executoriu. Soluțiile adoptate în procedurile derulate în 2024 de către SAL-Fin, indiferent de modul de soluționare, au fost acceptate de părți în proporție de aproximativ 86%.

Din totalul celor 332 de cereri acceptate, consumatorii au ales procedura de impunere a unei soluții pentru un număr de 285 de cereri (86%), dintre care 98% din proceduri s-au desfășurat online.

Pentru un număr de 47 de cereri (14%), consumatorii au ales procedura de propunere a unei soluții. Aproape toate s-au defășurat online.

În total, în perioada 2016 – 2024, la nivelul SAL-Fin au fost soluționate aproximativ 3.800 de litigii.

Examinarea litigiilor supuse SAL-Fin este gratuită și se realizează de către conciliatori independenți și imparțiali înscriși în Registrul Conciliatorilor. Acesta este constituit din persoane fizice cu pregătire și cu experiență profesională, atât în domeniul piețelor financiare non-bancare, cât și al soluționării litigiilor pe căi alternative.

SAL-Fin este singura entitate de soluționare alternativă a litigiilor care organizează și administrează proceduri SAL, pe domeniile în care ASF are competență și este unica entitate la nivel național membră a rețelei europene de profil FIN-NET. Dezvoltarea capacității SAL-Fin vine în sprijinul atât al consumatorilor, prin creșterea capacității de procesare a dosarelor, cât și în sprijinul comercianților, care au astfel la îndemână o modalitate eficientă de a rezolva eventualele dispute cu clienții.

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

 

Ministerul Agriculturii își extinde flota cu 20 de autoturisme. Ce destinație au mașinile?

 

Diferențe fiscale de 5 mil. lei stabilite în urma unui control antifraudă în domeniul ridesharing

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

casco
Asigurări

Despăgubirile plătite de asigurători în baza polițelor Casco au depășit 2,56 mld. lei în 2025

Despăgubirile plătite de asigurători în baza polițelor facultative CASCO au depășit 2,56...

Piața RCA
Asigurări

Piața RCA a crescut cu 9% în 2025, la 10,9 miliarde de lei. Topul asigurătorilor

Valoarea totală a primelor de asigurare subscrise pentru asigurările RCA de societățile...

Ford
Asigurări

Ford România și OMNIASIG Vienna Insurance Group lansează în premieră oferta specială de asigurare Ford CASCO

Ford România, alături de OMNIASIG Vienna Insurance Group, lansează în premieră oferta...

call center
Asigurări

Peste 5.500 de apeluri telefonice privind asigurările au fost primite de Call Center-ul ASF

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a înregistrat, pe parcursul anului 2025, o...