Denis-Le-Vot Sandero
Home Piaţa auto Flotă verde Viitoarea generație Dacia Sandero va avea atât variante termice cât și electrice

Viitoarea generație Dacia Sandero va avea atât variante termice cât și electrice

Denis Le Vot, șeful global al mărcii Dacia, a confirmat că viitoarea generație Sandero va avea și o variantă complet electrică. Acest lucru se va întâmpla în 2027-2028.

Șeful Dacia la nivel mondial, Denis le Vot, a confirmat la Geneva International Motor Show o informație pe care a făcut-o publică pentru prima dată la București.

„Următoarea generație Sandero va avea motor cu ardere internă. Dar va avea și o versiune electrică. (…) Se va naște în 2027 sau 2028 și va rula până în 2035”, a declarat Denis Le Vot. Reamintim, 2035 este momentul din care în Europa ar trebui să se vândă mașini noi doar cu emisii zero.

Totodată, conform lui Le Vot, „viitoarea generație Sandero va fi o mașină uriașă”. Această referire, făcută mai degrabă în legătură cu perspectivele mașinii decât cu dimensiunile sale, vizează faptul că modelul va beneficia de experiența acumulată de grupul Renault odată cu noile modele electrice. Este vorba despre Renault 5, care a avut premiera mondială acum la Geneva, și viitorul SUV Renault 4. Dacia Sandero cu motor electric va folosi aceeași platformă cu aceste vehicule, actuala AmpR Small.

Anterior, în octombrie 2022, același oficial, aflat la București alături de președintele grupului Renault, Jean-Dominique Senard, declara că „trecerea la modele electrice Dacia se va întâmpla”.  Și afirma: ”Din 2035 trebuie să avem doar mașini electrice. Dacia va fi o marcă electrică. Prima întâlnire cu un nou model Dacia electric va fi la următoarea generație Sandero. A doua întâlnire cu o Dacia electrică va fi la noile generații Duster și Bigster (n.n. – prima generație Bigster nu va fi electrică). Acest lucru se va întâmpla cândva în 2032 – 2033”.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Kia PV7
Flotă verdeVehicule comerciale uşoare

Kia PV7 intră în jocul marilor flote electrice

Kia își extinde ofensiva în zona vehiculelor comerciale electrice cu PV7, prezentat...

Seltos
AutoturismeIndustrie autoPiaţa auto

Kia Seltos a ajuns în România

Kia extinde oferta de SUV-uri disponibilă în România cu noul Seltos, un...

Renault Trafic Van E-Tech electric
Flotă verdePiaţa autoVehicule comerciale uşoare

Renault Trafic Van E-Tech electric este Utilitara Anului 2027

Noul Renault Trafic Van E-Tech electric a câștigat titlul International Van of...

electrificate
Flotă verde

Piața flotelor auto electrificate va atinge 216 miliarde de dolari până în 2036

Piața globală a electrificării flotelor auto intră într-o perioadă de expansiune susținută....