Transportatorii din România consideră că şoferii care au primit diurne nu trebuie supuşi legii amnistiei, pentru că acestea au fost acordate conform legislaţiei specifice, şi solicită Guvernului să nu recurgă la încadrarea acestora ca venituri salariale, după 1 iunie, pentru ca ar genera scăderea Produsului Intern Brut cu 3 – 4%.
„Mi se pare absurd să spui că amnistiezi persoane care au respectat legea timp de 20 de ani”, a afirmat secretarul general al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), Radu Dinescu.
În opinia acestuia, încadrarea diurnelor externe ca venit salarial reprezintă o „abordare sinucigaşă a autorităţilor din România”, pentru ca ar duce creşterea costurilor transportatorilor români pe piaţa internaţională.
„Dacă de mâine diurna externă se consideră salariu şi trebuie să plătim 80% taxe şi impozite, vom ieşi din piaţă şi vom face cadou această piaţă transportatorilor din alte ţări”, a avertizat Dinescu, citat de agerpres.
În ceea ce priveste diurna internă, în cazul în care se vor aplica taxele aferente salariilor, costurile companiilor de transport vor creşte, se vor duce în preţ si, în final, în preţul produselor la raft. În cazul în care o companie decide să suporte aceste costuri din profit, este foarte posibil ca pe termen mediu şi lung să întâmpine probleme financiare şi să rişte chiar falimentul, având în vedere că, în prezent, companiile din domeniu operează cu marje de profit foarte mici, susţin reprezentanţii UNTRR.
Radu Dinescu a mai spus că, în prezent, transportul rutier reprezintă 7% din Produsul Intern Brut (PIB), iar decizia de taxare a diurnelor ca venituri salariale ar trage în jos economia, ducând la scăderea PIB cu 3 – 4%. În acest context, el consideră ca decizia de a încadra în categoria veniturilor salariale diurnele şoferilor, angajaţi ai firmelor de transport intern şi internaţional, ar fi o decizie antieconomică.
Este un act de sabotare a economiei României, prin sabotarea transporturilor internaţionale. Sperăm ca autorităţile să aibă luciditatea să vadă aceste lucru şi să nu ne pună pe toţi în aceeaşi oală”, a spus secretarul general al UNTRR.
Acesta a reamintit că premierul Victor Ponta a promis, la începutul acestui an, că nu va creşte nicio taxa şi niciun cost. „Dar, prin acest proiect, costurile companiilor de transport ar creşte semnificativ şi ar duce la ieşirea de pe piaţa europeană şi la creşterea somajului”, a subliniat Dinescu. Acesta a adăugat că, potrivit legislaţiei în vigoare, diurna internă poate ajunge la maximum 42 de lei pe zi, în zona privată, iar ce se plăteşte suplimentar şoferului se taxează ca venit salarial.
În ceea ce priveşte diurna externă, aceasta diferă de la ţară la ţară, dar în Uniunea Europeana este reglementată la minimum 35 de euro pe zi, iar în zona privată se poate aplica un coeficient de 2,5, ceea ce înseamnă că firma de transport poate plăti şoferului o diurna de 87,5 euro pe zi. De asemenea, ce se plăteşte peste această sumă se consideră venit salarial şi se taxează ca atare.
Potrivit reprezentantului UNTRR, în România, sunt înregistrate aproximativ 33.000 de companii de transport, care au angajate peste 200.000 de persoane.
Comentați?