motorina
Home Administrare flote Carburanţi Ungaria limitează prețurile la benzină și motorină, pe fondul scumpirii anuale a carburanților cu 50%

Ungaria limitează prețurile la benzină și motorină, pe fondul scumpirii anuale a carburanților cu 50%

Ungaria va limita prețurile benzinei și motorinei pe fondul scumpirii combustibililor, noul plafon de preț urmând să fie aplicat de la începutul săptămânii viitoare, relatează agenția de presă AFP.

Prețurile medii la benzină și motorină au crescut în Ungaria cu peste 50% comparativ cu nivelul din perioada similară a anului trecut, depășind pragul psihologic de 500 de forinți/litru (1,37 euro/litru).

Noul plafon, de 480 de forinți/litru (1,32 euro/litru) de combustibil, va intra în vigoare de luni, la nivel național.

Plafonul de preț va fi menținut în vigoare timp de trei luni și va fi apoi revizuit, a declarat Gergely Gulyas, şeful de cabinet al premierului ungar.

„[Acest lucru] va sprijini economia și va contribui la reducerea inflației”, a precizat Gergely Gulyas, care a avertizat că stațiile de alimentare care depășeșc plafonul stabilit ar putea fi închise.

Decizia Guvernului de la Budapesta a fost adoptată în condițiile în care prețurile carburanților au urcat la niveluri aproape record în Europa, o evoluție alimentată de prețurile ridicate ale țițeiului și de cererea în creștere.

Rata anuală a inflației în Ungaria a urcat la 6,5% în luna octombrie, cel mai ridicat nivel din 2012, potrivit Oficiului Central de Statistică.

 

CITEȘTE ȘI:

Cum se aleg anvelopele de iarnă potrivite? 6 recomandări-cheie

Fonduri europene pentru Studiul de Fezabilitate destinat Drumului Expres Brăila (Jijila) – Tulcea (Cataloi)

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

motorină
Carburanţi

Ministerul Finanțelor menține reducerea de 25% a accizei la motorină pentru încă 2 săptămâni

Ministerul Finanțelor menține la 25% reducerea temporară a accizei la motorină standard...

benzina
Carburanţi

Benzina ar putea depăși în zilele următoare 10 lei/litru, iar motorina, 11 lei/litru. Analiză Frames

Benzina standard ar putea trece în zilele următoare de 10 lei, iar...

Brent
Carburanţi

Cotația petrolul Brent a atins 108 dolari/baril, după o creștere agresivă la deschiderea burselor. Cum s-au scumpit carburanții

Cotațiile internaționale ale țițeiului au crescut luni dimineață cu peste 3% la...

brent
Carburanţi

Alertă pe piața energiei. Prețul petrolului Brent explodează și sare de 107 dolari/baril

Prețul petrolului Brent a depășit, vineri dimineața, 107 dolari pe baril, cotațiile...