Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat că a semnat contractul de finanțare pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate destinat Drumului Expres Brăila (Jijila) – Tulcea (Cataloi), fondurile europene urmând a fi acordate prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020.
Sectorul de Drum Expres Brăila (Jijila)-Tulcea (Cataloi) face parte din Intercoridorul Moldova-Dobrogea care asigură legătura coridorului OR3 (Coridorul 3 – București – Regiunea NE Moldova) cu Dobrogea, porturile de la Marea Neagră, litoralul românesc dar și tranzitul spre Bulgaria și Turcia. Conectează centrele socio-economice Focșani, Brăila, Galați, Tulcea și Constanța și facilitează traversarea Dunării în zona Brăila–Galați. Totodată, intercoridorul asigură conectivitatea portului Constanța cu regiunea de dezvoltare NE (Moldova).
În cadrul proiectului, Studiul de Fezabilitate va cuprinde:
- Sinteza – Sumar – Concluzii; Studiul privind alternative de traseu; Lucrări de drumuri, lucrări de poduri, lucraăi de consolidari și lucrări hidrotehnice;
- Studii de specialitate:
- Studiul de trafic; Studiul hidrologic și/sau hidrogeologic și /sau hidraulic; Studiul geotehnic și/sau geologic sau studii de analiză și stabilitatea terenului;
- Studiul topografic; Investigații și studii de teren; Studiul arheologic; Alte investigații de sol și material; Studii privind ocuparea terenurilor.
- Analiza cost-beneficiu și modelul financiar (analiza economica);
- Evaluarea impactului asupra mediului;
- Identificarea, relocarea și protejarea rețelelor și instalațiilor existente;
- Autorizații, avize și acorduri;
- Identificarea proprietărilor de terenuri ce trebuie achiziționate;
- Cost scenariu/opțiune tehnico-economic(e) – Deviz General;
- Etapele de construcție si aspectele de săntate și securitate.
Valoarea totală a proiectului este de 22,8 milioane de lei, valoarea cofinanțării primite de la Uniunea Europeană fiind de 16,4 milioane de lei.
Potrivit CNAIR, perioada de implementare a Proiectului este de 27 luni, respectiv între data de 01.07.2020 și 30.09.2022, la care se adaugă, dacă este cazul, și perioada de desfășurare a ctivităților proiectului înainte de semnarea Contractului de Finanțare, conform regulilor de eligibilitate a cheltuielilor.
CITEȘTE ȘI:
Aeroportul Băneasa se va redeschide la primăvară, fiind destinat zborurilor business și charter
ANPC înfiinţează Comandamentul Special Black Friday, pentru supravegherea promoţiilor
Comentați?