Băneasa
Home Transporturi Aeroportul Băneasa se va redeschide la primăvară, fiind destinat zborurilor business și charter

Aeroportul Băneasa se va redeschide la primăvară, fiind destinat zborurilor business și charter

Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa – Aurel Vlaicu va fi operaţional la capacitate maximă din primăvara anului viitor, în lunile martie-aprilie, lucrările de reabilitare care au durat doi ani fiind încheiate.

Potrivit directorului general al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, George Dorobanţu, echipamentele care au fost deja montate sunt de ultimă generaţie, unele chiar mai moderne decât cele de pe aeroportul Otopeni, însă mai trebuie instalate echipamentele altor instituţii conectate cu aeroportul, precum poliţia de frontieră şi cei care asigură securitatea pasagerilor.

Aeroportul va putea procesa cel puţin 200 de pasageri pe oră. iar pentru zona de business, timpii de aşteptare sunt aproape inexistenţi, a completat Dorobanţu.

„Pe termen lung, vrem să ajungem la o capacitate anuală de aproximativ un milion de pasageri, poate chiar mai mare, iar targetul nostru este să ne axăm pe zborurile business şi pe cele charter. Putem opera doar în intervalul orar 6 dimineaţa – 10 seara, adică doar pe anumite segmente de pasageri. Un alt obiectiv este ca acest aeroport să fie un buffer pentru Otopeni, în perioadele aglomerate, care să preia o parte din zborurile de pe Otopeni”, a precizat şeful CNAB, citat de Agerpres.

Contractul de reabilitare a Aeroportului Internaţional Bucureşti Băneasa – Aurel Vlaicu, care a inclus și refuncţionalizarea interioarelor clădirilor A, B şi Rotondă, a avut o valoare de 66.629.040, lei fără TVA (inclusiv cheltuieli diverse şi neprevăzute), valoarea decontată fiind în procent de 96%. Antreprenorii au fost SC Bog’Art SRL (lider de asociere), UTI Grup SA (asociat), UTI FM (subcontractant), garanţia lucrării fiind de 73 de luni de la încheierea lucrărilor.

Aeroportul Internaţional Bucureşti-Băneasa este al treilea cel mai vechi aeroport din lume încă funcţional şi cel mai vechi care nu şi-a întrerupt activitatea aeronautică.

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti şi-a început activitatea la data de 5 februarie 2010 şi asigură coordonarea operaţională şi managementul celor două aeroporturi ale Capitalei.

 

Sursa foto: bucharestairports.ro

 

CITEȘTE ȘI:

ANPC înfiinţează Comandamentul Special Black Friday, pentru supravegherea non-stop a promoţiilor

Fondul de pensii al Daimler vinde acțiunile pe care le deține la Renault

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Școala de șoferi BDG
Piaţa autoTransporturi

Știi unde te înscrii pentru permis categoria B în Suceava: de ce să alegi Școala de șoferi BDG?

Vrei să obții permisul categoria B rapid și sigur în Suceava? Descoperă...

Sistemul Entry/Exit
Transporturi

Sistemul Entry/Exit a fost operaționalizat, astăzi, la nivel european. Impactul asupra logisticii vehiculelor și șoferilor

Începând de vineri, 10 aprilie 2026, Sistemul Entry/Exit (EES) a devenit operațional...

Transportul rutier de pasageri
Transporturi

Transportul rutier de pasageri a înregistrat, în 2025, o scădere cu 4,2%

Transportul rutier de pasageri a înregistrat, în 2025, o scădere cu 4,2%...

Exporturile de mijloace de transport
FinanciarTransporturi

Exporturile de mijloace de transport, în creștere cu 1,5% în primele 2 luni din 2026

Exporturile de mijloace de transport au crescut cu 1,5% în primele 2...