borcea
Home Infrastructură Un pas înainte pentru reabilitarea Podului peste Braţul Borcea

Un pas înainte pentru reabilitarea Podului peste Braţul Borcea

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii (CNAIR) a parafat, joi, contractul pentru reabilitarea podului de la Feteşti, peste braţul Borcea al Dunării, parte din A2.

Proiectul, în valoare de 67,7 milioane de lei prin finanţare europeană, este unul complex.

„Acest pod nu a mai beneficiat de o reparaţie capitală de patru decenii. Astfel, lucrările sunt complexe şi presupun, printre altele: înlocuirea hidroizolaţiei şi a căii pe partea carosabilă şi pe trotuare, înlocuirea parapetului pietonal şi direcţional, înlocuirea rosturilor de dilataţie, refacerea protecţiei anticorozive la structura metalică şi consolidări structurale cu grinzi. La fel ca în cazul reabilitării podului de la Cernavodă, pentru care contractul s-a semnat în februarie şi unde se lucrează deja foarte bine, am cerut firmei care a câştigat licitaţia să execute lucrările în aşa fel încât să se evite restricţiile de circulaţie în perioada sezonului estival”, a menţionat ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă.

Contractul pentru lucrările de reabilitare a Podului peste braţul Borcea, situat pe Autostrada A2, la km 149+680, a fost semnat cu Asocierea Mar-Istar Com SRL – Hydrostoy AD.

Durata contractului este de 24 luni perioadă de execuţie a lucrărilor, iar perioada de garanţie a lucrărilor de 5 ani.

Potrivit CNAIR, Podul peste Dunăre de la Feteşti este un pod combinat de cale ferată şi şosea, de tip constructiv (grinzi cu zăbrele şi viaducte de acces), care traversează bratul Borcea al fluviului Dunărea şi, împreună cu podul similar de la Cernavodă, conectează regiunile Dobrogea şi Muntenia.

 

CITEȘTE ȘI:

Contractul de proiectare pentru Autostrada Unirii a fost semnat

CNAIR a început lucrări de reparații pe rețeaua de autostrăzi și drumuri naționale cu trafic ridicat

Comuna Gruiu din jud. Ilfov intră în carantină. În Baloteşti, Snagov, Ştefăneştii de Jos şi Mogoşoaia, se prelungește

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

parcare
Infrastructură

Parcare SMART de tip Puzzle în sectorul 6 al Capitalei. Cum funcționează?

Zona Valea Roșie – Prelungirea Ghencea din sectorul 6 al Capitalei va...

Autostrada Moldovei
Infrastructură

Autostrada Moldovei A7: 50 de kilometri aproape gata pe secțiunea Bacău-Pașcani, dar deschiderea depinde de banii Guvernului

Lucrările pe primele două loturi ale secțiunii Bacău – Pașcani, parte din...

autostradă
Infrastructură

Program de guvernare: 185 km noi de autostradă și drum expres până la finalul anului și ținte majore pentru 2028

Guvernul propus de premierul desemnat, Luca Niculescu, își asumă un angajament ferm...

benzinării
Infrastructură

Autostrada Moldovei A7. Primele benzinării vor fi amplasate la km 91, în jud. Buzău

Autostrada Moldovei A7 face un pas major spre normalitate și confort. A...