Transportatorii rutieri vor protesta miercuri în Piaţa Victoriei, pentru a semnala cele mai acute probleme din industrie: reîncadrarea diurnei ca venit salarial, criza de pe piaţa RCA şi carantinarea şoferilor profesionişti, a anunţat Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR).
„UNTRR merge mai departe cu protestul. UNTRR nu a participat la întâlnirea de la MF (Ministerul Finanţelor n.r). Invităm pe toată lumea la protest şi toate asociaţiile pentru a decide mâine în Piaţa Victoriei ce decizii vor fi luate”, precizează reprezentanţii UNTRR.
La protest au mai confirmat participarea Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT) şi Asociaţia Transportatorilor de Mărfuri din Bucovina.
UNTRR a anunţat marţi într-un comunicat că protestul asociaţiilor transportatorilor rutieri va avea loc în Piaţa Victoriei, între orele 6:00 – 16:00.
„Înainte de protestul transportatorilor a apărut pe surse un nou Proiect de Lege privind amnistia fiscală, fiind semnat de către iniţiatori. În vară a circulat tot pe surse o variantă asemănătoare. Până la ora transmiterii acestui comunicat de presă, pe site-ul Parlamentului nu era publicat acest proiect de lege. Deşi apreciem că noul proiect de lege va aduce o decizie în legătură cu amnistia fiscală, considerăm că protestul din data de 29 septembrie din Piaţa Victoriei din Bucureşti trebuie să aibă loc întrucât transportatorii români sunt îngrijoraţi de faptul că procesul de aprobare în Parlament al noului proiect de lege privind amnistia fiscală este de lungă durată şi de multe ori unele proiecte de lege au fost retrase”, arată UNTRR.
În acelaşi timp, proiectul de lege menţine riscul reîncadrării diurnei în baza constatărilor Inspecţiei Muncii, cu un impact negativ semnificativ asupra competitivităţii transportatorilor români în UE, deja grav afectată de noile prevederi ale legislaţiei europene aduse de Pachetul Mobilitate 1, susţin reprezentanţii transportatorilor .
În opinia lor, nu este clar dacă proiectul de lege înlocuieşte diurna pentru deplasările externe pentru toate domeniile de activitate şi cum va fi afectată diurna pentru naţional. „Dacă astăzi diurna se aplică conceptual şi la naţional şi la internaţional cu valori diferite, noul proiect pare că tratează doar activitatea internaţională, în timp ce pentru naţional rămâne conceptul de diurnă aşa cum este în prezent stabilit prin legislaţie”, subliniază transportatorii.
Potrivit UNTRR, România este singurul stat european care impozitează diurna, în timp ce state din Europa de Est, precum Polonia, Lituania sau Ungaria, îşi protejează proprii transportatori. Efectele acestei măsuri sunt devastatoare, cu atât mai mult cu cât taxarea se face retroactiv, penalităţile fiind imposibil de plătit de vreo firmă.
Totodată, Guvernul penalizează transportatorii pentru gradul mic de vaccinare a populaţiei României. Astfel, şoferii profesionişti care nu sunt vaccinaţi sau nu au avut Covid-19 în ultimele 3 luni intră în carantină dacă revin din ţări roşii şi galbene din punct de vedere al gradului de risc de contaminare cu noul coronavirus.
„Măsura este unică în Europa, şoferii profesionişti fiind exceptaţi de la măsura carantinei în toate ţările, cu scopul de a menţine lanţurile de aprovizionare cu marfă, aşa cum recomandă şi Comisia Europeană, care a creat în acest sens „culoare verzi” şi a îndemnat la exceptarea de la carantinare a şoferilor profesionişti. La acestea se adaugă şi majorarea uriaşă a tarifelor la asigurările RCA în urma falimentului City Insurance, criză la care au contribuit din plin autorităţile române printr-o supraveghere defectuoasă a sectorului RCA”, au transmis transportatorii.
Transportul rutier este unul dintre cele mai competitive şi mai importante sectoare economice ale României, doar în ultimii 4 ani având o contribuţie la exportul de servicii de peste 22,3 miliarde euro. Transportul rutier şi serviciile conexe generează circa 5% din PIB al României şi angajează peste 350.000 de persoane.
CITEȘTE ȘI:
Tendințe pe piața vehiculelor comerciale ușoare. Analiză
Termenul de depunere a ofertelor pentru secţiunea Boiţa – Cornetu, prelungit a doua oară
Comentați?