carburanți
Home Administrare flote Carburanţi Transportatori: Consumul de motorină va migra în ţările învecinate

Transportatori: Consumul de motorină va migra în ţările învecinate

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicită Guvernului să iniţieze cât mai rapid noua procedură de rambursare a supraaccizei pentru transportatorii rutieri, altfel câştigul la bugetul de stat va rămâne doar pe hârtie deoarece consumul de motorină va migra în ţările învecinate.

UNTRR a solicitat asociaţiilor profesionale de transport rutier din Statele Membre care rambursează acciza (Spania, Franţa, Italia, Belgia, Ungaria şi Slovenia), cât şi Comisiei Europene, să precizeze cum este transpusă Directiva 96/2003 în legislaţia naţională specifică, respectiv dacă este considerată ajutor de stat rambursarea accizei deasupra pragului minim comunitar stabilit de art. 7.2 al Directivei 96/2003 (combustibil profesional) sau doar sub acest prag.

Până în prezent, UNTRR a primit răspunsuri de la ASTIC-Spania, FNTR-Franţa şi ANAV-Italia. Cele 3 asociaţii au precizat că în Spania, Franţa şi Italia, schema de rambursare a accizei este implementată de foarte mulţi ani fără a fi considerată ajutor de stat, pentru că se respectă prevederile Directivei 96/2003, iar după rambursarea accizei nu s-a coborât niciodată sub pragul minim comunitar.

În condiţiile aplicării supraaccizei de 32 de bani/litru la carburanţii auto din lunile septembrie şi octombrie a.c., transportatorii români sunt dezavantajaţi în competiţia cu ceilalţi transportatori, în special est-europeni, motivat de handicapul creat de supraacciza aplicată.

Prin aplicarea supraaccizei transportatorii români au cel mai ridicat cost faţă de ţările din jur, costul motorinei în România fiind de 0,94 euro/litru fără TVA.

Reamintim că un camion consumă minim 3.000 litri şi până la 6.000 litri de motorină lunar, iar o diferenţă de 5 eurocenţi urcă costul de operare al unui transportator român cu minimum 1.800 euro anual până la 3.600 euro, iar o diferenţă de 10 eurocenţi pe litrul de motorină urcă costul de operare cu 3.600 euro până la 7.200 euro anual pentru fiecare camion din România, aspect care va reduce drastic competitivitatea firmelor de transport rutier din România în raport cu ţările din jur.

Într-un an de zile fiecare camion care efectuează transport internaţional aduce aproape 35.000 euro în taxe şi impozite directe şi indirecte, iar autovehiculele care operează la nivel naţional aproape 100.000 lei – acciză, TVA, carburant, achiziţie piese, întreţinere, taxe salarii.

Fiecare camion care nu mai alimentează în România aduce pierderi indirecte bugetului de stat de 20 de ori mai mari decât sumele potenţiale de restituit din supraacciză.

UNTRR îşi exprimă sprijinul pentru adoptarea cât mai rapidă a unui mecanism de rambursare a accizei suplimentare într-o formă îmbunătăţită faţă de sistemul precedent, şi cu o valoare rambursată de minimum 5 eurocenţi/litru, pentru a menţine un cost al motorinei pentru transportatorii rutieri români la acelaşi nivel cu Ungaria.

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Brent
Carburanţi

Cotația petrolului Brent se menține peste pragul de alertă, iar benzina și motorina rămân blocate la prețuri record în România

Prețul petrolului Brent a scăzut vineri spre nivelul de 103 dolari/baril, pierzând...

mazda
CarburanţiTehnologie

Mazda pariază pe biodiesel: Proiectul carburantului din microalge primește sprijin guvernamental în Japonia

Constructorul auto Mazda demonstrează că motoarele diesel au încă un viitor în...

acciza la motorină
Carburanţi

De ce vom plăti mai mult pe motorină în următorii ani, în ciuda ieftinirii petrolului? Avertismentul Goldman Sachs

Piața globală a carburanților se confruntă cu un dezechilibru structural profund, estimările...

acciza
Carburanţi

Acciza la motorină rămâne redusă cu 25% și în perioada 1–15 octombrie 2026

Ministerul Finanțelor menține la 25% reducerea temporară a accizei aplicabile motorinei standard...