Lipcani-Rădăuţi Prut
Home Transporturi Traficul din vama Sculeni, care intra in reabilitare, ar putea fi redirecționat prin PTF Lipcani-Rădăuți Prut

Traficul din vama Sculeni, care intra in reabilitare, ar putea fi redirecționat prin PTF Lipcani-Rădăuți Prut

În contextul demarării în scurt timp a lucrărilor de reconstrucţie la postul vamal Sculeni (jud. Iași), aflat la granița cu Republica Moldova, a fost propusă redirecţionarea traficului spre punctul de trecere al frontierei Lipcani-Rădăuţi Prut, conform ANAF.

Reprezentanţii Direcţiei Generale a Vămilor din cadrul ANAF şi cei ai Serviciului Vamal al Republicii Moldova au avut o întâlnire în cadrul căreia s-au pus de acord asupra unui set de acţiuni destinate consolidării cooperării transfrontaliere între cele două ţări.

Principalele subiecte abordate au fost implementarea şi actualizarea Planului de colaborare bilaterală, reabilitarea infrastructurii celor mai tranzitate posturi vamale, Conceptul privind procedurile de vămuire comună şi intensificarea măsurilor de protecţie la frontieră împotriva Covid-19.

Unul dintre subiectele discutat în cadrul şedinţei bilaterale l-a constituit stadiul de implementare a proiectului major de investiţii ce vizează reabilitarea şi modernizarea punctelor de trecere „Sculeni-Sculeni”, „Leuşeni-Albiţa” şi „Giurgiuleşti-Giurgiuleşti”. Astfel că, în contextul demarării în scurt timp a lucrărilor de reconstrucţie la postul vamal Sculeni, a fost propusă redirecţionarea traficului spre punctul de trecere al frontierei Lipcani-Rădăuţi Prut.

La încheierea reuniunii, cele două părţi au semnat un Plan de acţiuni în scopul intensificării măsurilor de protecţie la frontieră împotriva COVID-19, dar şi în vederea fluidizării traficului de Sărbătorile Pascale, în cazul în care se va înregistra un număr mai mare al mijloacelor de transport la intrare sau ieşire din cele două ţări.

 

CITEȘTE ȘI:

82% dintre conducătorii auto din România ar utiliza o maşină electrică

Daimler va retehnologiza două fabrici din Germania pentru producția de mașini electrice

Carantină prelungită pentru localităţile Berceni, Otopeni şi Brăneşti din jud. Ilfov

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Milano
Transporturi

Parcare gratuită în Milano pentru cei care folosesc o mașină la comun

Municipiul Milano și Zona Metropolitană a acestuia, în colaborare cu platforma BePooler,...

PNRR
Flotă verdeTransporturi

Bilanț PNRR: Peste 1.100 de vehicule nepoluante și mii de stații de încărcare, raportate de Ministerul Dezvoltării

Ministerul Dezvoltării a anunțat, luni, că a atins și a depășit țintele...

Ningbo Ocean Shipping
Transporturi

Chinezii de la Ningbo Ocean Shipping intră pe piața transportului de automobile. Prima navă aduce 5.400 de mașini electrice în Europa

Ningbo Ocean Shipping, divizia de transport maritim de linie a grupului Ningbo-Zhoushan...

diesel Euro 5
JuridicTransporturi

Mașinile diesel Euro 5 vor fi interzise în nordul Italiei de la 1 octombrie 2026. Cine nu vrea?

Amânată deja de două, interdicția mașinilor diesel Euro 5 în patru regiuni...