Test smart EQ fortwo prime


Viața e o joacă, sau cel puțin așa pare de la volanul lui smart EQ fortwo. Da, cu litere și mici, și mari, pentru că așa vrea producătorul. Nu mă credeți? Citiți pe cele 46 de exemplare electrice comercializate de smart în România anului 2018, dintr-un total de 99 de unități fortwo. Dacă v-a impresionat ponderea de 47%, aflați că, în cazul versiunii cu 4 uși, forfour, situația e și mai… „verde“: din cele 90 de unități, 60 au fost electrice, adică 67%. Cu ce le-a luat mințile EQ-ul (da, numele vine de la noul brand electric al grupului Daimler) și cât de adaptată este buburuza electrică flotelor auto?
Păi, în primul rând, costurile de rulare și întreținere reduse la extrem. Puteți încărca gratuit la multe stații de curent publice, dar chiar dacă decideți să încărcați la propria priză, plătind curentul, veți cheltui de aproximativ 13 ori mai puțin decât pe benzina versiunii echivalente cu motor de 1.0 litri. Este adevărat, prețul versiunii EQ este mai mare cu peste 9.500 euro, dar, dacă așteptați programul RABLA, prima de 10.000 euro pentru autoturismele electrice acordată de stat va coborî prețul sub cel al benzinarei. În acest caz, după 60.000 km, ținând cont de prețul actual al mașinilor, benzinei și curentului, de nivelul taxelor și de costul reviziilor, veți fi cheltuit 0,093 lei/km, față de 0,380 lei/km la modelul pe benzină. Nu am inclus deprecierea în acest calcul.
Cum se mișcă în oraș?
Apoi, manevrabilitatea fără egal m-a ajutat să parchez în locuri inimaginabil de mici, și nu numai datorită lungimii de 2,69 m, ci și diametrului de bracaj de 7,4 m. Practic, roțile brachează ireal de mult, fapt care m-a scutit de manevre suplimentare, timp pierdut și nervi într-o multitudine de situații. Iar dacă nu încape parcată paralel, o parchezi perpendicular la bordură: este puțin mai lungă decât lățimea unui Mercedes-Benz Sprinter, deci nu ieși cu mult din coloană, incomodând circulația. Și poți s-o lipești de bordură fără stresul că vei atinge bara, pentru că vizibilitatea este supremă: poziția de condus e foarte înaltă (58 cm deasupra șoselei), iar obstacolele din jur sunt vizibile de la distanțe-record printre autoturisme.
Desigur, flotele sunt interesate cât ține bateria. Sistemul de propulsie al lui EQ fortwo a ajuns deja la a patra generație, iar în cei 12 ani de viață, valoarea autonomiei a crescut de la 115 la 160 km, puterea de la 41 la 81 CP, iar viteza maximă de la 112 la 130 km/h. Teoretic, desigur. În cele două săptămâni de test, în care am condus economic, normal și sportiv, consumul urban a fost de aproape 14,3 kWh. Când nu am folosit climatizarea și am mers cumpătat, consumul a stat sub 12,8 kWh/100 km, adică autonomia urbană a fost peste cea declarată, de 160 km. La activarea climatizării, autonomia indicată scade cu 40 km.
Trucuri ”smart”!
Pentru economie maximă, micuțul apelează la câteva trucuri. Cel mai eficient este modul ECO de funcționare, selectabil din buton, în care este recuperat maximum de energie și care se simte precum o frână puternică de motor. Dacă șoferul decide să nu cupleze modul ECO, există un radar în spoilerul față, care „bate“ la 200 de metri, măsurând continuu distanța față de vehiculul din față și optimizând astfel nivelul de intensitate a frânării pentru a recupera maximum de energie.
Și asta nu e tot: în timpul încărcării, funcția Pre-entry climate permite încălzirea sau răcirea habitaclului folosind curent de la priză și economisind curentul din baterie, la pornirea mașinii temperatura din interior fiind deja optimă. În plus, există și aplicația inteligentă Smart Control, care poate fi descărcată pe telefonul mobil și care permite accesul la informații referitoare la procesul de încărcare și la timpul rămas.
Distracție ”la metru”
Deloc de neglijat, dinamica în regim urban este de top: bateria și motorul apasă pe puntea spate, care se ocupă de propulsia mașinii. Astfel, accelerațiile sunt fulminante, iar stabilitatea asigurată de anvelopele 205/45 R16 și de distribuția cvasi-perfectă a maselor pe punți (48/52%) anulează dezavantajul ampatamentului mic, de 1.873 m. Cele 1,5 kg forță necesare pentru învârtirea volanului și suspensia confortabilă (maximum 2,9 m/s2 accelerație verticală a caroseriei) asigură o rulare relaxantă.
Partea bună este că EQ fortwo joacă și în deplasare: am reușit să parcurgem cu un plin ruta București-Snagov și retur și ne-a mai rămas curent pentru 56 km pentru plimbări prin oraș, în condițiile unui mers economic, cu pilotul automat setat la 70 km/h pe DN1. Dacă nu aveți șoferi răbdători în companie, veți obține un consum de 18,5 kWh/100 km, echivalentul unei autonomii de 116 km. Iar dacă sunteți de-a dreptul grăbit să livrați marfa și ieșiți pe autostradă, veți consuma 27,8 kWh/100 km, fiind necesar să alimentați după numai 77 km.
…și ceva utilitate.
Apropo de marfă, volumul portbagajului a rămas neschimbat față de versiunile convenționale, pentru că proiectanții au ascuns sub mașină bateriile Li-Ion de 17,6 kWh, garantate 8 ani sau 100.000 km și furnizate de filiala Daimler, Deutsche Accumotive. Totuși, prezența subwooferului (opțional) și a cablurilor de încărcare, limitează spațiul pentru bagaje la 131 l (conform Quattroruote), perfect accesibili de pe scaun, doar întinzând mâna. Din exterior, poate fi deschisă fie doar luneta, fie și oblonul, care suportă o greutate de până la 100 kg. Dacă portbagajul pare mic, spațiul interior este uriaș, suficient și pentru șoferii corpolenți. Atenție doar la sarcina utilă de 225 kg.
În final – cât timp pierdeți cu încărcarea? Dacă ajungeți la priză cu 20% curent în baterie (o situație tipică în 90% din alimentările noastre), aveți de așteptat 6 ore la 220V, 3,5 ore la curent trifazat de 3,6 kWh (cablul costă 252 euro și se potrivește și la wallbox), sau 45 de minute la 22 kWh (cu ajutorul încărcătorului rapid de 706 euro).
- Costuri de rulare extrem de scăzute
- Dinamică excepțională în oraș
- Confort bun al suspensiei
- Preț bun cu programul Rabla
- Portbagaj mic
- Autonomie limitată
Model | smart EQ fortwo prime |
---|---|
Motor | electric sincron |
Putere max. (CP) | 81 |
Cuplu max. (Nm) | 160 |
Transmisie | spate |
Cutie de viteze | automată, 1 treaptă |
L/l/h (mm) | 2.695/1.663/1.555 |
Ampatament (mm) | 1.873 |
Volum portbagaj (l) | 230-350 |
Masă la gol (kg) | 1.085 |
Capacitate baterie (kW) | 17,6 |
Accelerație 0-60 km/h (s) | 4,9 |
Accelerație 0-100 km/h (s) | 11,5 |
Viteză maximă (km/h) | 130 |
Consum mixt (l/100 km) | 12,9 |
Emisii CO2 (g/km) | 0 |
Autonomie (km) | 160 |
Preț (euro fără TVA) | 20.260 |