Advertisement

ercedes-Benz Sprinter 2019
Home Piaţa auto Vehicule comerciale uşoare Test drive Mercedes-Benz Sprinter 2019

Test drive Mercedes-Benz Sprinter 2019

Noua generaţie Sprinter este mai versatilă şi mai prietenoasă cu şoferul şi pasagerii ca oricând, are în premieră o versiune cu tracţiune faţă, introduce noi sisteme de asistenţă în segment, are un sistem multimedia împrumutat de la autoturismele mărcii, dar mai ales un serviciu telematic de administrare a flotei, indisponibil iniţial în România. Foto: Mercedes-Benz

Mercedes-Benz a ales Amsterdam pentru primul test cu noua generaţie Sprinter, deoarece chiar şi un oraş cu 165 de canale (mai multe decât Veneţia) şi în care se foloseşte masiv transportul pe apă şi cu bicicleta are nevoie de livrări de bunuri, transport public de persoane şi vehicule specializate pe diverse activităţi (construcţii, tehnicieni, intervenţii).

ercedes-Benz Sprinter 2019
Pentru toate acestea, noul Sprinter vine cu mai multe soluţii ca oricând: peste 1.700. Se poate alege dintre şase variante de suprastructură, patru lungimi, trei versiuni de înălţime pentru compartimentul de marfă şi o gamă largă de tonaje (între 3,0 şi 5,5 tone). De asemenea, există trei concepte de propulsie (inclusiv tracţiune faţă) şi două motoare: un diesel în 4 cilindri (în trei versiuni de putere) şi unicul motor diesel cu 6 cilindri din segment.
Nu vom vorbi prea mult despre exterior. Noul Sprinter vine cu o nouă parte frontală (bară de protecţie, grilă şi faruri) inspirată de autoturismele mărcii, care îi conferă un aspect mai prietenos şi mai dinamic.

Mult mai multe schimbări apar la interior. Deşi bordul este mai aerisit şi spaţiul la genunchi este mai mare, a crescut şi volumul spaţiilor de stocare. În centrul bordului se află noul sistem MBUX (Mercedes-Benz User Experience), prezent pe vehiculele de test în versiunea sa de top, cu ecran de 10,2 inci (există şi o versiune de 7 inci). Acesta se mişcă bine, are o grafică excelentă şi o vizibilitate maximă, datorită iluminării adaptate la condiţiile întâlnite. De asemenea, MBUX dispune şi de comandă vocală: la simpla rostire a expresiei ”Hei, Mercedes!”, sistemul poate să te ajute să apelezi un contact din agenda telefonică sau să trimiţi un SMS, să îţi caute un restaurant sau să îţi schimbe postul de radio. Păcat că în România această versiune va fi rar întâlnită, mai ales că producătorul nu va lansa deocamdată în ţara noastră şi sistemul telematic Mercedes PRO, susţinut de MBUX.

Nou este şi volanul multifuncţional, care din partea stângă controlează meniul micului ecran situat între cadranele de bord, iar din dreapta pe cele ale ecranului central. În schimb, a dispărut celebra frână ”de mână” acţionată cu piciorul, înlocuită de un simplu buton. În mare, interiorul este dominat de plastic tare, punându-se accent pe rezistenţa în timp. Apar însă şi porţiuni moi în locurile mai des atinse, precum cotierele, iar modelele dedicate tran-sportului de persoane propun chiar şi versiuni de top cu scaune electrice îmbrăcate în piele. Şi scaunele pasagerilor din versiunile Tourer sunt mai confortabile, putând fi echipate opţional cu cotiere, spătare şi tetiere reglabile sau prize USB pentru încărcarea dispozitivelor electronice. Tot sistemul MBUX se poate transforma într-un hotspot Wi-Fi, pentru ca pasagerii să fie conectaţi mereu la internet.

Dar confortul nu poate fi maxim fără garanţia siguranţei, iar noul Sprinter plusează aici cu sisteme de asistenţă unice în segment. Vorbim în primul rând despre sistemul de control al vitezei de croazieră DISTRONIC, bazat pe radar și de frânarea de urgenţă Active Brake Assist. Opționale la capitolul siguranță mai sunt sistemul de menţinere a benzii Active Lane Keeping Assist (funcţionează la viteze de peste 60 km/h), cel de detectare a oboselii ATTENTION ASSIST sau recunoaşterea limitelor de viteză. Am mai apreciat în test sistemul Crosswind Assist, montat în standard, deoarece Olanda nu este doar ţara lalelelor, ci şi a morilor de vânt. Iar vântul puternic s-a simţit destul de mult în timpul testului nostru, spre deosebire de motor şi suspensie, de la care nu au răzbătut zgomote în interior.

ercedes-Benz Sprinter 2019
Dar când vorbim de un vehicul utilitar, ne gândim în primul rând la spaţiul de marfă. Şi aici noua generaţie Sprinter vine cu soluţii inovatoare: un raft montat pe plafon, dar la interior, suport pentru paleţi pentru treapta uşii laterale culisante sau placarea cu lemn a pasajelor roţilor spate. În standard, compartimentul de marfă vine cu o podea metalică, dar opţional se poate alege una acoperită cu lemn rezistent sau una realizată din plastic uşor. Aceasta din urmă este mai uşoară cu 18,5 kg faţă de cea din lemn, dar şi mai uşor de curăţat.
În cadrul testului din Olanda am condus trei modele Sprinter: un model Tourer 319 CDI (cu motorul V6 de 190 CP şi cutie automată cu 7 trepte) şi două furgonete 314 CDI (cu motor de 143 CP şi cutie manuală în 6 trepte), una cu tracţiune faţă şi una cu tracţiune spate. Ne vom concentra în cele ce urmează pe testul cu versiunea cu tracţiune faţă, marea premieră a noii generaţii Sprinter, care vine cu numeroase avantaje faţă de clasica variantă cu propulsie a producătorului german.

În primul rând, datorită lipsei cardanului, compartimentul de încărcare este situat cu 80 mm mai jos. Opt centimetri nu pare mult, dar înmulţit cu peste 100 de urcări şi coborâri pe zi, cât ar face zilnic un curier, vedem că efortul şoferului este mult mai mic. Dacă mai adăugăm şi treapta spate opţională, viaţa unui şofer de livrări devine brusc mult mai roz. De asemenea, la aceeaşi înălţime, un Sprinter cu tracţiune faţă are un volum de marfă mai mare cu aproximativ 0,5 metri cubi decât unul cu tracţiune spate. Nu în ultimul rând, lipsa cardanului înseamnă şi aproximativ 50 kg în minus. Greutatea şi garda la sol reduse aduc şi un plus de eficacitate, consumul unui model cu tracţiune fiind mai mic decât al unuia echivalent cu propulsie. Testul din Olanda a avut o durată prea scurtă pentru a da verdicte, dar sigur ne poate da indicii. Pe traseul Rotterdam – Amsterdam, de aproximativ 90 km, care a cuprins câteva porţiuni urbane, dar mai ales centuri şi drumuri expres destul de aglomerate, consumul înregistrat a fost de 7,1 l/100 km. Unul destul de optimist pentru un furgon de 3,5 tone, aproape nou şi cu o încărcătură de câteva sute de kilograme la bord.

ercedes-Benz Sprinter 2019
Pentru cei care îşi doresc şi mai mult confort, modelele cu tracţiune faţă pot fi echipate şi cu noua cutie automată cu 9 trepte şi convertizor de cuplu, care promite consumuri şi emisii mai mici faţă de versiunea cu transmisie manuală. Mercedes-Benz România nu a anunţat încă preţurile pentru noua generaţie Sprinter, ci doar că varianta de bază de 3,0 tone cu tracţiune faţă va porni de la 19.900 de euro (fără TVA).

Două versiuni eSprinter

O altă mare noutate a noii generaţii Mercedes-Benz Sprinter este şi existenţa unei versiuni electrice, care va fi lansată anul viitor şi va fi testată în cadrul unui eveniment separat, în această vară. În Olanda a fost prezentat sistemul de baterii folosit de eSprinter, iar producătorul a dezvăluit mai multe specificaţii ale versiunii electrice. În primul rând, vor fi două variante pentru capacitatea bateriei: de 41 kWh (cu autonomie de 115 km şi sarcină utilă de 1.040 kg) şi de 55 kWh (cu autonomie de 150 km și sarcină utilă de 900 kg).

ercedes-Benz Sprinter 2019

eSprinter va fi vândut ca vehicul de 3,5 tone pentru livrări şi va avea un motor de 84 kW. Modelul va avea aproape 6 metri lungime, un ampatament de aproape 4 metri, plafon înălţat şi un volum al spaţiului de marfă de 10,5 metri cubi. La o staţie de încărcare de 7,2 kW, cele două versiuni de baterie se vor încărca în 6, respectiv 8 ore. Viteza poate fi limitată la 80 sau 120 km/h.

[mb_verdict]ercedes-Benz Sprinter 2019Noul Sprinter cu tracțiune față este o versiune ideală pentru vehiculele de curierat sau de livrări, datorită accesului mai facil în compartimentul de marfă, a spațiului mai mare disponibil și a consumului mai mic. Transportatorii de marfă care au nevoie de versiuni de peste 4,1 tone și transportatorii de persoane vor apela în continuare la modelele cu tracțiune spate, cu cutie manuală sau automată cu 7 trepte. Cei care călătoresc pe drumuri grele sau tractează remorci de până la 3,5 tone vor opta pentru tracțiunea integrală, disponibilă acum și alături de o transmisie automată 7G-TRONIC.[/mb_verdict]
[mb_plusminus] Număr mare de versiuni|Versiune cu tracțiune față economice|Sisteme de siguranță|Sistemul telematic Mercedes PRO||Zgomot în cabină la vânt puternic
[/mb_plusminus]
ModelSprinter 314 CDI
Motor/ nr. cilindriL4, turbodiesel
Cilindree (cmc)2.143
Putere maximã/turație (CP/rpm)143/3.800
Cuplu maxim/turație (Nm/rpm)330/1.200-2.400
Tracțiunefațã
Cutie de vitezemanualã, 6 trepte
Variantãpanel van, 3,5 t
Lungime/înãlțimeL3 H3
Consum mixt (l/100 km)7,9
Emisii CO2 (g/km)208
Preț (euro fãrã TVA)n.c.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Flotă verdeVehicule comerciale uşoare

Primele prototipuri VAN.EA sunt gata de drum

Mercedes-Benz Vans implementează următoarea etapă a strategiei sale de electrificare cu VAN.EA.

Flotă verdeVehicule comerciale uşoare

Ofensiva KIA în Europa

Coreenii de la Kia vor demara în 2025 o ofensivă pe piața...

Flotă verdeVehicule comerciale uşoare

Anadolu Automobil Rom prezintă micro-utilitara AOS BIG-e

Anadolu Automobil Rom S.R.L a lansat noul vehicul micro-utilitar AOS BIG-e pe...

Software République
Vehicule comerciale uşoare

Mobilitate inteligentă de la Software République. Proiectul “U1st Vision”

Software République ne oferă o imagine a modului în care urmează să...