Advertisement

Hyundai Kona Electric floteauto (1)
Home Piaţa auto Autoturisme Test drive Hyundai Kona Electric

Test drive Hyundai Kona Electric

Mai toți privim electrificarea ca pe o izbăvire, dar când vine vorba să trecem marele prag spre propulsoarele full-electrice, ne codim de teama autonomiei. Apoi apare Hyundai Kona Electric, un SUV mic cu autonomie de 449 km. Ce?!? 

„Schimbarea începe cu tine“, spune o vorbă din popor. Cu toții suntem de acord cu ea, până când trebuie s-o punem în practică și găsim motive să ne eschivăm. Iar automobilele electrice sunt cel mai bun exemplu. Doar că acum nu mai ai de ce să te ferești: Hyundai Kona Electric, primul crossover mic electric disponibil în Europa, are absolut toate atuurile care să te atragă spre lumea electricelor.

Kona floteauto.ro

➡ Viitorul Hyundai Ioniq 💡

Cel mai mare dintre ele este combinația dintre bateria de 64 kWh și prețul de pornire de 22.962 euro (fără TVA, prin programul Rabla Plus). Se poate și mai bine, dacă optezi pentru bateria de bază, de 39 kWh combinată cu motorul de 136 CP: numai 19.262 euro (fără TVA, prin programul Rabla Plus). Deci poți avea o flotă de SUV-uri și de electrice, 2 în 1, la puțin peste 19.000 de euro bucata. Ți-am captat atenția? Dacă da, încep povestea.

Kona floteauto.ro

Să stabilim de la început că eu am condus versiunea de top, Luxury+, de 26.962 euro fără TVA, prin Rabla Plus, dar chiar și cea de aproape 23.000 euro este foarte bine dotată. Mi-a plăcut mult mașina asta! Mi-a plăcut că nu se eschivează: recunoaște sincer că e electrică, prin jantele aerodinamice și calandrul plin. Și-așa Kona era o mașină extrovertită, care se remarca în orice context. Acum a devenit aproape ostentativă. Mai puțin priza, ascunsă sub o clapetă în masca față, fără să strice aspectul exterior.

Design interior și ergonomie

Interior Kona floteauto.ro

Habitaclul este desenat cochet și, până la un punct, chiar futurist precum exteriorul, cu tunel central puternic înclinat, ce găzduiește un compartiment uriaș dedesubt. Toate comenzile sunt dispuse intuitiv și simți că nu ești supus unui experiment cu ecrane imense și meniuri alambicate, ci cu butoane fizice și utilizare simplă, convențională. Mă rog – mai puțin în cazul… lipsei manetei cutiei de viteze, care a lăsat locul unor butoane odios de folosit.

Cutie de viteze floteauto.ro

Recuperează, însă, din plin cu sistemul multimedia superb, cu display touch uriaș, de 10,25 inci, butoane fizice și două potențiometre. Are un meniu logic, un ecran de start cu mai multe zone de interes și o rezoluție bună. I-ar mai trebui și o cameră de marșarier decentă, pentru că rezoluția celei montate actualmente e slabă.

Instrumente bord Kona floteauto.ro

Instrumentarul de bord

Și instrumentarul de bord este, de fapt, un ecran de 7 inci, dar fără veleitățile altor modele, care afișează diverse informații grafice selectabile de șofer, inclusiv harta navigației. Kona nu face asta. Are un cadran central delimitat, care își schimbă culoarea și informația în funcție de programul de rulare selectat și o zonă în dreapta sa în care apar informații selectabile de pe volan.

Hyundai Kona Electric floteauto (1)

Simplu și corect separat. Deasupra iese din bord o lamelă cu rol de head-up display, deci nu ai scuze dacă te-a prins radarul. Doar să nu te lași distras de sunetul excelent al sistemului de sunet Krell. Plasticele nu excelează prin calitate, dar asamblările sunt corecte, iar tapițeria mixtă creează o impresie plăcută.

Spațiu interior

 

Spațiu interior Kona floteauto.ro

Spațiul interior este identic cu cel din Kona convențional, la fel ca și poziția de conducere înaltă, care asigură o vizibilitate ireproșabilă în toate direcțiile. Se stă bine pe bancheta corect profilată, cu o bună libertate de mișcare a picioarelor și cu suficient spațiu deasupra capului inclusiv pentru pasagerii de peste 1,70 m. Există și mânere de viraj, și cotieră centrală cu suport de pahare, și buzunare pe spătarele scaunelor, dar nu te aștepta la guri de ventilație centrale sau la prize de 12 V și USB, pentru că nu vei găsi.

Hyundai Kona masuri interioare floteauto.ro

Nu vei găsi, însă, nici diferențe de spațiu în portbagaj față de Kona convențional (deși cifrele oficiale „atribuie“ modelului electric un portbagaj mai mic cu 29 de litri). Măsurătorile QR relevă un spațiu identic pentru ambele versiuni, de 276 l, din care 29 sub podeaua dublă, iar la culcarea banchetei folosind clapetele de pe spătar, se formează un spațiu plan de transport. Există și inele pentru prins plasa de amarare, și un cârlig de agățare a plaselor, însă nu și buzunare laterale.

Hyundai Kona electric dimensiuni portbagaj floteauto.ro

Hyundai Kona Electric – cum se conduce

Ce trebuie să știi înainte să urci la volan? Absolut nimic: oricine știe să conducă o mașină se va împrieteni din prima secundă cu Kona electric. În cazul meu, pe tot parcursul testului a pus stăpânire o liniște sufletească pe care n-am mai experimentat-o la volanul altor electrice. Și asta, pentru că nu vezi variații bruște ale autonomiei, indiferent cum o conduci.

Ecran Kona floteauto.ro

Am făcut un experiment când indicatorul autonomiei arăta 250 km în Eco, fără climatizare. Pornind aerul condiționat, autonomia a scăzut la 235 km, iar selectând Driver Only (adică activând-o doar pentru șofer), valoarea indicată a fost 237 km. Am oprit-o și am cuplat comutat între Eco și Comfort, iar autonomia afișată a fost de 237 km, apoi în Sport (233 km). Mai mult, nu am avut surpriza ca fiecare km parcurs „să șteargă“ doi km afișați, drept urmare am ajuns să am o încredere oarbă în „prezicerile“ coreenei.

Motor electric Kona floteauto.ro

Autonomia reală

În zilele de test am strâns date și pot să-ți confirm că în București, consumul real a fost de 14,1 kWh, iar asta se traduce printr-o autonomie de 493 km. În traducere liberă, bateria de 64 kWh este ideală pentru șoferii de Uber & Co., mai ales că se încarcă cu curent continuu la stațiile de 100 kW (de fapt, maximum 50 kW în România), deci nu petreci o veșnicie „conectat“: într-o oră ai încărcat 80% folosind priza CCS.

Kona floteauto.ro

Motorul este extrem de vioi chiar și în Eco (practic, celelalte moduri de rulare, Normal și Sport, nici nu-și au rostul), iar în spatele volanului sunt două padele din care poți modifica nivelul de recuperare a energiei la decelerări, în trei pași. Cu nivelul maxim selectat, e necesară apăsarea frânei doar spre final, la viteze mici, pentru că decelerarea se mai domolește acolo.

Kona floteauto.ro

➡ Kona electric fără secrete! 💡

Direcția ușoară și exactă place, dar suspensia, deși puțin mai moale decât la celelalte versiuni de Kona, încă scutură la denivelările accentuate, mai ales pe spate. Atenție la frâne pe asfalt umed, pentru că surplusul de greutate (1.823 kg cântărește Kona Electric cu baterie mare) echivalează cu un Kona „clasic“ încărcat la sarcină maximă, deci inerția mare adaugă 3,3 metri la distanța de frânare 100-0 km/h pe uscat și 22,4 m la frânarea pe ud+gheață.

Kona floteauto

La drum întins e o reală plăcere să mergi cu Hyundai Kona Electric, pentru că suspensia multilink pe spate, combinată cu sistemul ESP bine calibrat îți dau mână liberă și poți testa limitele mașinii: ruliul mic și distribuția 54/46% a masei pe punți se traduc prin comportament neutru pe viraje. Însă greutatea mare, combinată cu anvelopele Nexen cu rezistență scăzută la înaintare îl fac să alunece spre exterior, mai ales pe asfalt ud. Reprizele sunt extrem de rapide, iar în Sport poți să rupi aderența și la viteze… indecente!

 

[mb_box_one]

Tehnică

Bateria mare ocupă total spațiul de sub podea, este răcită cu lichid și funcționează la o tensiune de 356 V. Datorită densității energetice de 0,141 kWh/kg, cântărește 450 kg. Aceasta stochează curentul, punându-l la dispoziția motorului electric sincron trifazat cu magneți permanenți, mai scump și mai complex decât cel asincron (cu inducție), din cauza dificultății inserării magneților în miezul metalic al rotorului.

Kona - tehnica în clar - floteauto.ro

Totuși, are un randament mai bun, de aceea este preferat. Încărcătorul on-board de 7,2 kW limitează curentul de încărcare de la prizele AC la această valoare. Totuși, Kona se poate alimenta și de la stațiile de 100 kW (majoritatea celor disponibile acum în România au 50 kW).

[/mb_box_one]

 

 

[mb_box_one]

Încărcare

În cazul versiunii testate, de 64 kWh, instrumentele noastre de măsură au detectat o absorbție de 69,7 kW pentru o încărcare completă, din cauza pierderilor inevitabile de curent ale încărcătorului intern. Iar asta se traduce prin timpi uriași de încărcare la priza de acasă, care livrează 2,3 kW: peste 30 de ore!

Încărcare baterie Kona floteauto (1)

Hyundai România nu livrează nici opțional wall-box, dar în Europa, un astfel de dispozitiv de la Hyundai-Mobis reduce timpul de încărcare la 9h45m pentru mai puțin de 400 euro (fără TVA). Vă puteți, totuși, conecta (în cazul anumitor stații, gratuit încă) la prizele de curent continuu de 50 kW din România, iar timpul de încărcare până la 80% durează puțin peste o oră.

[/mb_box_one]
Foto: Bogdan Paraschiv

 

[mb_verdict]Verdict Kona floteauto (1)Clar, pentru oraș bateria de 64 kWh e prea mare, iar motorul de 204 de cai prea puternic. Flotele s-ar putea orienta spre versiunea de bază Hyundai Kona Electric, de 39 kWh și 136 CP, economisind 3.700 euro + TVA. Totuși, dacă pe traseu apar și rute interurbane, versiunea puternică și cu baterie mare e perfectă: 410 km autonomie la drum întins acoperă dintr-un „plin“ distanța București – Iași![/mb_verdict]
Dotări standard
climă automată, instrumentar bord color 7 inci, multimedia cu ecran de 10,25 inci, sistem sunet premium Krell, cu radio, 4 boxe, USB, Bluetooth, DAB, navi, pilot automat, geamuri electrice față/spate, tapițerie mixtă stofă/piele, proiectoare de ceață, senzori parcare și cameră marșarier, banchetă fracționabilă, oglinzi reglabile electric și încălzite
Dotări opționale
vopsea metalizată 340 euro + TVA
[mb_plusminus] Autonomie reală uriașă|Foarte dinamic, incisiv și puternic|Relativ spațios și bine asamblat|Preț decent raportat la ofertă||Suspensie cam tare|
Frâne slabe la limită|Portbagaj cu volum mediu
[/mb_plusminus]
ModelHyundai Kona
VersiuneElectric Luxury+
Motorelectric
Putere maximă/turaţie
(CP/rpm)204/nc
Cuplu maxim/turaţie
(Nm/rpm)395/nc
Transmisiefață
Cutie de viteze1 treaptă, reductor
L/l/h (mm)4.180/1.800/1.570
Ampatament (mm)2.6
Volum portbagaj (l)332-1.114
Masă la gol (kg)1.75
Capacitate baterie brut/net (kWh)67,1/64
Acceleraţie 0-100 km/h (s)7,6
Viteză maximă (km/h)167
Autonomie mixtă (km)449
Emisii CO2 (g/km)0
MĂSURĂTORI QUATTRORUOTE
Accelerații
0-60 km/h (s) 3,6
0-100 km/h (s)7,2
0-110 km/h (s)8,5
0-120 km/h (s)9,9
0-130 km/h (s)11,6
400 m cu start de pe loc15,4
1 km cu start de pe loc (s)28,4
Reprize
Repriză 70-90 km/h (s) (tr. V)2,1
Repriză 70-120 km/h (s)(tr. V)5,8
Frânare de la 100 km/h
La gol, rece (m)43,5
Consum
În oraș/drum național/autostradă (kWh/100 km)14/16,9/27,7
Consum în test (l/100 km)19,2
Mase
Masă măsurată (kg)1.823
Distribuția maselor (%)54/46
Zgomot interior
la 50 km/h (dB(A))60,2
în accelerare maximă (dB(A))74,9
COSTURI & GARANȚIE
Impozit anual (lei/an)0
Interval revizii (km)nc
Costuri revizii 60.000 km (lei fără TVA) nc
Garanție5 ani fără limită km
Preț (euro fără TVA, bonus Rabla Plus)36.080

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

AutoturismePiaţa auto

Noul Fiat 600 este disponibil în România

FIAT revine în segmentul B cu noul Fiat 600. Supranumit fratele mai...

AutoturismeFlotă verdeIndustrie auto

Sunt SUV-urile electrice o investiție bună?

Nu mai este o noutate faptul că piața autoturismelor electrice este în...

2035
Flotă verdeJuridic

Comisia Europeană menține 2035 ca termen limită pentru interzicerea vânzărilor de mașini termice noi

După realegerea sa în funcția de președinte al Comisiei Europene, Ursula von...

Rabla Plus
Flotă verdeFonduri publice

Începe o nouă etapă de înscrieri în Programul Rabla Plus 2024

Începând de luni, 22 iulie 2024, ora 10:00, Administrația Fondului pentru Mediu...