Advertisement

ID. Buzz
Home Piaţa auto Flotă verde Test cu măsurători VOLKSWAGEN ID. BUZZ

Test cu măsurători VOLKSWAGEN ID. BUZZ

ID. Buzz este dovada clară că vanurile cu personalitate n-au murit, ci, echipate cu tehnologia corectă, reprezintă chiar viitorul.

L-am scos la plimbare, într-o seară rece. Dar a meritat din plin. Și o demonstrează imaginile pline de creativitate realizate de colegul Bogdan Paraschiv. Iar mai apoi l-am reîntâlnit la Best Electric Car, acolo unde nu numai că a fost printre finaliste, dar a câștigat și premiul de popularitate. Ce-l face pe „neamț“ special?

Poate, cei mai bine de 55 de ani de când Type 2 (T1) a fost scos din producție? Sau faptul că e primul microbuz VW electric în segmentul ăsta? De fapt, este un lucru anume care-l face să se bucure de atâta atenție: atitudinea. Exuberanța. E drept, este încă o interpretare a arhicunoscutei rețete de vehicule electrice Volkswagen. Ingredientele sunt platforma MEB și motorul electric din spate, de 204 CP. O știi de la ID.3, 4, 5, de la modelele Cupra, Škoda și Audi… Nimic nu-i nou, în afară de aspectul de concept car.

ID. Buzz

A urca la volan capătă un sens cât se poate de clar. Deschizi portiera masivă și pui piciorul întâi pe treaptă, apoi pe podea. Cu posteriorul cocoțat la 87 cm deasupra străzii și cu distanța mare dintre volan și parbriz, priveliștea ți se așterne la picioare ca unui șofer de camionetă. Eu, unul, n-am mai condus de la o asemenea înălțime un microbuz compact! Sigur, nu stai ca în camion, pentru că sunt 35 cm între șezut și podea. Dar te simți impunător la volan. Și vezi tot ce se întâmplă afară, în toate direcțiile. Toate geamurile sunt extrem de generos dimensionate, iar cele triunghiulare, fixe, din fața ușilor, scad la minimum unghiul orb. Dacă și oglinzile retrovizoare ar fi mai mari, iar cea din dreapta s-ar coborî mai mult, ca să vezi roata din spate la parcarea laterală, ar fi mirific!

Totul în jur arată distractiv, de la culorile vesele la cele două ecrane. Deși la celelalte modele ID am o reținere când le văd neintegrate în bord, aici totul are sens, datorită caracterului nonconformist al buburuzei. Asta nu înseamnă că sunt de acord cu dispariția butoanelor fizice, înlocuite de cele tactile, sau de iconițele greu de folosit din meniul sistemului multimedia. Dar le asimilez mai bine, raportându-le la natura mașinii. Plasticele sunt moi doar acolo unde e musai – pe cotiere și un pic pe bord. În rest, sunt tari, dar frumos texturate și șarmant modelate.

Dincolo de toate senzațiile însă se ascunde multă utilitate. Multe spații pentru depozitare, unele pliate în bord sau acoperite. Cel mai mare este insula amovibilă dintre scaune, care are două rafturi glisante, e compartimentată și, la fel precum celelalte spații, căptușită cu cauciuc. Poți s-o scoți și s-o lași acasă, dacă vrei să circuli liber printre scaune. Așa, ajungi mai ușor în spate, unde te așteaptă o banchetă versatilă, care glisează față/spate 15 cm și are spătare înclinabile. Trei persoane călătoresc comod și pot să și doarmă la fel de comod – aviz amatorilor de picanterii. Pentru asta, la bifarea pachetului Confort Plus, pe lângă insula dintre scaune primești și cinci prize USB-C, și placa Multiflexboard. Datorită ei, rabatarea spătarului banchetei formează un pat de 2 × 1,2 m. Și totul costă doar 634 de euro!

Buzz
Bancheta este comodă și glisează pe segmente. Finisajele și detaliile impresionează plăcut, dar cele mai multe plastice sunt tari. Spațiile pentru depozitare abundă.

Îmi lipsesc gurile de ventilație din spate, fapt care creează diferențe de temperatură între cele două rânduri de locuri, la fel de mult precum tânjesc și la scaune individuale pe rândul doi, mai practice decât bancheta. Va urma și o variantă cu ampatament extins și șapte locuri. Dar, deocamdată, configurația e cea a unui break cu spațiu uriaș. Portbagajul variază între 987 și 1089 l, în funcție de poziția banchetei, fără a-i rabata spătarul. E drept, nu poți să-l încarci cu greutăți prea mari, pentru că sarcina utilă este de 519 kg. O simplă scădere ne relevă și cauza, mașina cântărește oficial 2481 kg, iar până la MTMA de 3000, mai rămân fix cât am scris mai sus. De aceea, dacă ai aspirații serioase, mai pune 926 de euro și bifează în configurator cârligul retractabil, care permite tractarea unei remorci de până la o tonă. Apoi, cauți și remorca…

Un lucru e cert, chiar și fără remorcă e mare și greu. Real, are 2545 kg, iar suprafața frontală trece de 3,25 m2. Drept urmare, și bateria de 77 kWh utilizabili, și motorul de 204 CP luptă din greu. Iar asta se vede în autonomie, care, în medie, este mai mică cu 140 km decât a lui ID.5. Dar nu e bai mare, pentru că-l încarci de la 20 la 80% în 30 de minute. Și mai e ceva care-ți dă încredere, manevrabilitatea. Zici că-i un VW up! bine crescut, într-atât de repede întoarce în spații mici și atât de bine vezi totul în jur! Te strecori cu încredere prin locuri strâmte, parchezi la milimetru, iar dacă te sperie gabaritul, apeși butonul de parcare automată și totul se desfășoară dintr-o singură manevră, grație diametrului de bracaj ridicol de mic. Totul merge ca uns.

La fel și pe viraje, atacate de neamț incisiv, sigur, fără ruliu. Evident că limita nu e foarte sus, pentru că și inerția e mare, iar dacă treci dincolo de pragul aderenței, electronica presează puntea din față, în disperarea de a ține sub control cele 25 de chintale. Dar, dacă ești prietenos cu el pe viraje, îl simți surprinzător de cooperant. Suspensia tare are un rol determinant în comportamentul ăsta, fapt care se resimte un pic în oraș, mai ales pe limitatoarele de viteză. Altfel, lipsa zgomotelor face călătoria relaxantă, doar cele aerodinamice simțindu-se în dreptul montanților parbrizului și în zona din spate, la viteze de autostradă. Apropo, electronica nu-ți permite să depășești 145 km/h, pentru a proteja autonomia.

PORTBAGAJ

Spațiul pentru bagaje este uriaș. Dacă rabatezi bancheta și optezi pentru placa Multiflexboard, poți asambla un pat de 2 × 1,2 m. În situația asta, mai rămâne spațiu pentru bagaje doar sub acesta, unde, în fotografie, sunt două cutii cu sigla Volswagen.

TEHNICA. Același MEB, dar cu ampatament mai mare

ID. Buzz este, mai degrabă, puiul diviziei Volkswagen Vehicule Comerciale decât al celei de autoturisme, pentru că vede lumina zilei în maternitatea din Hanovra, împreună cu utilitarele, nu în Zwickau, laolaltă cu autoturismele electrice. Ampatamentul de maximum 2,77 m al acestora din urmă a fost extins la 2,99, crescând spațiul interior al lui ID. Buzz de persoane și suprafața de încărcare a versiunii Cargo. Iar peste câteva luni va veni și versiunea cu ampatament (și mai) extins. Restul schemei tehnice rămâne neschimbat. Are suspensie MacPherson și frâne cu discuri în față, respectiv multilink cu cinci brațe și tamburi de frână în spate. Cea mai recentă versiune software, 3.2, permite actualizări la distanță și funcții de conducere autonomă, precum asistență la schimbarea benzii de rulare, depășire în regim autonom și memorarea, apoi reproducerea manevrelor de parcare. Astfel, dacă ai propriul loc de parcare, mașina face manevrele complet autonom, după ce ți-a copiat manevra efectuată o dată.

VERDICT

Un portal care unește era electrică cu jumătatea veacului trecut. Care le va plăcea și tinerilor, și bunicilor deopotrivă. Un simbol care a renăscut frumos, cu gândul de a înviora lumea ternă în care platformele și motoarele împrumutate între modele omoară diversitatea. Asta reprezintă ID. Buzz!

Caroserie
+ Design superb
+ Spațiu mare, deschideri generoase ale ușilor
+ Vizibilitate bună
+ În curând, disponibilă și cu ampatament lung

Motor
+ Suficient de puternic și relaxant la condus

Confort
+ Scaune și banchetă bine profilate
+ Dotări cuprinzătoare
+ Opțional, poți asambla un pat în spatele scaunelor.
– Meniuri neintuitive
– Suspensie reglată cam tare

Conducere
+ Surprinzător de incisiv
+ Poziție extrem de înaltă la volan
+ Diametru de bracaj mic
– La limită, ESP-ul intervine prea tare.

Costuri
– Nu și-l poate permite oricine.
– Consum pe măsura greutății

 

Fotografii de Bogdan Paraschiv

 

 

(Articol publicat în revista Flote Auto, mai 2023)

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

În era hidrogenului: Bosch începe producția de volum a modulului său pe bază de celule de combustie

Mii de șoferi cer declanșarea unei investigații la nivelul UE privind sistemul AdBlue

 

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Flotă verde

Volvo EX90 va ajunge la clienții din România începând cu luna noiembrie

Volvo anunță că primul SUV EX90 integral electric a fost lansat pe...

Flotă verde

Allview Auto a comercializat deja 100 de unități CityZEN

Compania Allview Auto, care comercializează în România mașinile electrice CityZEN, și-a atins...

APIA
Flotă verdeFonduri publice

Flota APIA se extinde cu 36 de mașini electrice prin Rabla Plus

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a lansat licitația pentru...

Flotă verde

Leapmotor vine în România

Leapmotor International a desemnat AUTOGREEN MOTOR, care face parte din grupul AUTOITALIA,...