Începem o nouă rubrică în care vom prezenta prin comparație performanțele măsurate pentru modele concurente importante din același segment. Prima categorie sub lupă este cea a breakurilor compacte: Fiat Tipo SW, Ford Focus Wagon, Opel Astra Sports Tourer și Renault Megane Estate. Foto: Quattroruote
Breakurile compacte sunt o alternativă foarte bună la SUV-urile compacte deoarece consumă mai puțin, costă mai puțin și în multe cazuri oferă un portbagaj mai încăpător. De aceea, breakurile sunt încă o alegere rațională și aceasta este una din explicațiile pentru care sunt preferatele clienților de flote. În acest material prezentăm patru din cele mai populare breakuri compacte în test comparativ: Fiat Tipo SW, Ford Focus Wagon, Opel Astra Sports Tourer și Renault Megane Estate. Dintre toate patru, Astra este singurul care propune opțiunea de hayon acționat electric (standard la nivelul de top Innovation). Acesta se deschide/închide ori din buton ori prin mișcarea piciorului pe sub bara de protecție spate și se poate alege între deschiderea maximă sau cea la 3/4 din înălțime pentru a nu lovi plafonul, de exemplu, în garajele subterane. Fiat Tipo are cel mai încăpător portbagaj dar nu are cele mai bune materiale și unii rivali oferă o modularitate mai bună. Spre exemplu, Astra Sports Tourer dispune de pachetul Versatilitate (202 euro fără TVA) care permite rabatarea independentă a segmentului central al banchetei, iar Megane Estate are standard la echiparea Intens spătar rabatabil la scaunul pasagerului față, ceea ce permite încărcarea obiectelor mai lungi.
Spațiu interior și portbagaj
Distanța de la pedalier la spătarul banchetei care dă măsura mărimii spațiului interior este cea mai mare în cazul lui Tipo și Megane (207 cm). Surprinzător, cel mai lung model (Astra) este mai mic în spate decât toți rivalii. Notăm la Fiat Tipo că distanța minimă în spate pentru genunchi (cu scaunele față date la maximum spre înapoi) este de 11 cm, cea mai mare din test. Spațiul maxim în spate este aproape identic la toate modelele, doar la Megane fiind mai mic cu 1 cm. Astra oferă cea mai mare libertate de mișcare la nivelul capului oferind atât în față cât și în spate (85-105 cm, respectiv 102 cm) cea mai mare înălțime interioară. Dar în niciunul din celelalte modele, pasagerii nu au probleme cu spațiul pentru cap chiar dacă au 1,80 metri înălțime.
Mai trebuie să notăm că lungimea mai mare a lui Astra permite încărcarea celor mai lungi obiecte și că în acest caz, Fiat Tipo și Ford Focus sunt penalizate deoarece, pentru a obține suprafață plană de încărcare, șezutul trebuie ridicat întâi la verticală și abia apoi rabatat spătarul. Iar acest lucru răpește din lungimea de încărcare.
Dinamică
La măsurători, Megane este penalizat de puterea mai mică a motorului care îi conferă accelerații ceva mai slabe. Dar trecerea la versiunea 1.6 dCi de 130 CP costă 900 euro în plus. În schimb, Opel cere foarte puțin pentru a opta pentru versiunea mai puternică de 136 CP. Aceasta costă doar 290 euro în plus față de cea de 110 CP, ambele cu start&stop așa că în acest caz merită achiziția motorului mai puternic.
Cel mai mare cuplu îl dezvoltă motoarele lui Fiat și Opel, dar dieselul Multijet de la Fiat este puțin zgomotos în accelerații. Însă trage viguros de la 1.500 rpm și își păstrează vigoarea și la 5.000 rpm, ceea ce este lăudabil pentru un diesel, la care de obicei forța de împingere scade în zonele superioare de turații. Motorul lui Ford are ca și Renault un cuplu mai scăzut cu 50 Nm decât Fiat sau Opel, dar este plăcut în utilizare. Opel are cel mai strălucitor motor și în plus este și singurul care are blocul complet din aluminiu. Cel mai economic s-a dovedit motorul lui Megane (5,40 litri), în timp ce Astra este cel mai dinamic (0-100 km/h în 9,1 secunde).
Confort
În ceea ce privește confortul la rulare am avut surpriza să constatăm că Fiat Tipo se prezintă cel mai bine. În ciuda unui sunet ușor rugos al motorului diesel în accelerare, Tipo oferă cel mai bun indice de confort acustic. Indicele de confort acustic măsoară totalitatea zgomotelor care apar în timpul rulării. Cu cât este mai mare, cu atât mașina respectivă este mai silențioasă. Pe toată gama de viteze între 100 și 160 km/h, Tipo s-a dovedit cel mai silențios.
Focus absoarbe cel mai bine denivelările scurte însă la acest capitol foarte bine se prezintă Astra și Tipo care oferă un comportament omogen și plăcut în fiecare situație garantând un bun nivel de confort. Renault Megane în schimb suferă mai ales la trecerea peste capace de canal și denivelări scurte unde accelerația punții spate este de departe cea mai mare. O valoare mai mare se traduce printr-un confort mai redus la rulare. În schimb, suspensia este silențioasă.
Model | Fiat Tipo SW 1.6 Mjet Lounge | Ford Focus Wagon 1.5 TDCi Titanium | Opel Astra Sports Tourer 1.6 CDTI Innovation | Renault Megane Estate 1.5 dCi Intens |
---|---|---|---|---|
Motor/nr.cilindri | L4, turbodiesel | L4, turbodiesel | L4, turbodiesel | L4, turbodiesel |
Cilindree (cmc) | 1.598 | 1.499 | 1.598 | 1.461 |
Putere max./turație (CP/rpm) | 120/3.750 | 120/3.600 | 136/3.500-4.000 | 110/4.000 |
Cuplu max./turație (Nm/rpm) | 320/1.750 | 270/1.750 | 320/2.000 | 260/1.750 |
Transmisie | față | față | față | față |
Cutie de viteze | manuală, 6 trepte | manuală, 6 trepte | manuală, 6 trepte | manuală, 6 trepte |
L/l/h (mm) | 4.568/1.792/1.495 | 4.556/1.823/1.505 | 4.702/1.809/1.510 | 4.626/1.814/1.457 |
Ampatament (mm) | 2.638 | 2.648 | 2.662 | 2.712 |
Volum portbagaj (l) | 550 | 490-1.516 | 540-1.630 | 521-1.504 |
Masă la gol (kg) | 1.395 | 1.368 | 1.403 | 1.400 |
Accelerație 0-100 km/h (s) | 10,1 | 10,7 | 10,1 | 11,6 |
Viteză maximă (km/h) | 200 | 193 | 205 | 187 |
Consum mixt (l/100 km) | 3,7 | 3,8 | 3,9 | 3,7 |
Emisii CO2 (g/km) | 98 | 102 | 104 | 95 |
Preț (euro, fără TVA) | 15.393 | 17.100 | 18.815 | 17.100 |
Comentați?