Advertisement

TCO
Home Finanţare Leasing operaţional TCO: mașini electrice vs mașini termice

TCO: mașini electrice vs mașini termice

Accelerarea adoptării mașinilor electrice pe baterie este determinată de doi factori esențiali: lansarea tot mai multor modele noi și accesibilitatea în creștere. Dincolo de aceste aspecte, compania de leasing operațional Ayvens (ALD Automotive | LeasePlan) evidențiază faptul că în multe țări europene, mașinile electrice pe baterie nu numai că sunt apreciate de șoferi, ci se dovedesc a fi și mai rentabile de condus decât vehiculele tradiționale cu motor cu combustie internă.

Pentru a ajunge la această concluzie, Ayvens și-a propus să răspundă la întrebarea ”Care este costul de operare al unei mașini electrice pe baterie (BEV) comparativ cu acela al unui model termic similar (ICE) și care sunt diferențele?”. Drept urmare, a analizat costul total de proprietate (TCO) al celor două tipuri de vehicule în 16 țări europene, bazându-se pe cotațiile de referință din trimestrul IV al anului trecut. Astfel, autorii studiului ”Ghidul de mobilitate 2023” arată că, deși tendința generală este pozitivă, este esențial să se ia în considerare câțiva factori macroeconomici care pot provoca modificări ale TCO, indicatorul fiind influențat, atât pentru BEV, cât și pentru ICE, de modificările prețurilor la energie și ale stimulentelor guvernamentale.

Decodificarea TCO

Pentru a compara costul total de proprietate (TCO) între vehiculele ICE și cele BEV, este necesar același set de parametri pentru ambele sisteme de propulsie. În cadrul unui contract de leasing operațional, principalele elemente de cost sunt:
– Finanțarea,
– Impozitele directe și indirecte,
– Întreținerea,
– Anvelopele (inclusiv de vară și de iarnă, dacă este cazul),
– Asigurarea (cu o acoperire completă),
– Bugetul pentru energie (combustibil sau electricitate). Costurile asociate încărcătoarelor de acasă (hardware și instalare) pot face parte din TCO, totuși, deoarece costurile variază foarte mult în funcție de nevoile individuale, acestea nu au fost incluse în această analiză.

Bugetul pentru energie este unul dintre cele mai importante elemente ale TCO, care acționează ca un factor esențial de diferențiere, în principal datorită costului semnificativ mai mic al energiei electrice în comparație cu acela al combustibililor fosili tradiționali. Drept urmare, pentru a se asigura o comparație reală, în calculul TCO trebuie incluse costul combustibilului și al electricității.

Prețurile la energie electrică pot varia semnificativ în funcție de regiune și țară în comparație cu prețurile la benzină și motorină. De exemplu, stațiile de încărcare rapidă de-a lungul autostrăzilor sunt în mod normal mult mai scumpe decât încărcarea acasă. Abordarea din ”Ghidul de mobilitate 2023” folosește o combinație de 60% încărcare la domiciliu, 30% încărcare la locul de muncă și 10% încărcare publică, calculul TCO încorporând prețurile medii din aceste scenarii.

TCO

Dincolo de domeniul de aplicare al elementelor de cost, analiza ia în calcul o durată standardizată a contractului de leasing operațional de 48 de luni și un kilometraj de 120.000 km. Această alegere se aliniază cu o practică obișnuită a industriei, condusă de echilibrul optim între reducerea deprecierii și creșterea, în timp, a costurilor de întreținere.
Pentru a asigura o comparație corectă și cuprinzătoare între vehiculele BEV și cele ICE, este important să se evalueze modele comparabile. În studiul Ayvens, analiza comparativă a fost realizată între modelele ICE reprezentative din fiecare piață (o selecție de vehicule atât pe benzină, cât și pe motorină) și un mix de vehicule electrice cu baterie la fel de reprezentative (doar versiunile complet electrice). Printre altele, au fost incluse în studiu VW Golf versus VW ID.3 pentru segmentul compact, Peugeot 2008 versus e-2008 pentru segmentul B-SUV și Tesla Model 3 versus BMW i4 pentru segmentul sedan.

Costurile de leasing pentru aceste vehicule diferă de la o țară la alta, iar nivelul lor este influențat de o serie de factori, precum impozitarea locală, costurile cu forța de muncă, cheltuielile cu combustibilul și stimulentele guvernamentale pentru BEV. În plus, cererea specifică țării joacă un rol în modelarea prețului inițial de vânzare al vehiculului și a valorii sale de revânzare.

TCO

Privind în perspectivă, specialiștii Ayvens consideră că este important de subliniat faptul că progresele în tehnologia BEV, infrastructura de încărcare și factorii macroeconomici, cum ar fi costurile cu energia, impozitarea, inflația și ratele dobânzilor, ar putea introduce o volatilitate suplimentară în viitoarele evaluări ale TCO. Potrivit acestora, monitorizarea și adaptarea continuă a acestor factori vor fi esențiale pentru ca managerii de flote să rămână permanent informați despre peisajul mobilității electrice în evoluție.

Analiza componentelor de cost

Când se analizează costurile totale de proprietate ale mașinilor electrice pe baterie și ale celor termice, există diferențe clare între componentele TCO:

Mașinile electrice pe baterie au de obicei cu un preț de listă inițial mai mare, ceea ce duce la depreciere și cheltuieli cu dobânzi mai mari.

Adoptarea BEV este susținută în continuare prin stimulente guvernamentale. Acestea sunt eliminate treptat în țările din vestul și nordul Europei, unde vânzările sunt mai mari. Exemplele recente includ anularea subvenției pentru achiziție în Germania, din decembrie 2023, și decizia Franței de a limita bonusurile pentru autoturismele electrice cumpărate de persoanele fizice, din februarie 2024.

  • Primele de asigurare pentru BEV sunt adesea influențate de prețul lor de listă mai ridicat și de greutatea lor mai mare, făcându-le puțin mai scumpe decât cele pentru vehiculele ICE.
  • Mașinile electrice pe baterie au mai puține componente în mișcare în comparație cu cele termice și, drept urmare, necesită mai puțină întreținere.
  • Greutatea mai mare și cuplul mai mare al unui BEV conduc la o uzură mai mare a anvelopelor și, deci, la costuri mai mari ale acestora în comparație cu ICE.
  • Eficiența costurilor cu energia electrică este cel mai mare avantaj al mașinilor electrice pe baterie. Când se compară aceeași călătorie, BEV-urile suportă de obicei doar jumătate din costurile energetice, comparativ cu ICE.
  • Pentru toate elementele luate în considerare, TCO-ul mașinilor electrice pe baterie este ușor mai avantajos decât cel al vehiculelor termice.

TCO

Specialiștii Ayvens precizează că aceste comparații variază, însă, semnificativ de la țară la țară. În statele cu o pregătire mai bună pentru adoptarea mașinilor electrice, TCO poate fi substanțial mai avantajos decât în ​​piețele mai puțin mature, modelându-se astfel un peisaj divers în adoptarea și fezabilitate economică a BEV la nivel global.
În cazul mașinilor electrice pe baterie, costurile cu amortizarea și dobânzile tind să fie mult mai mari decât cele pentru vehiculele ICE. Acest lucru se datorează în principal prețului mediu de achiziție mai mare pentru BEV în comparație cu modelele similare alimentate cu combustibili fosili. În schimb, pentru vehiculele termice, cheltuielile legate de combustibili sunt mult mai mari decât cele ale BEV și reprezintă o treime din costul total de proprietate al unui ICE. Drept urmare, bugetul pentru energie al mașinilor termice este aproape de două ori mai mare decît cel al unui vehicul electric.

Cheia problemei costurilor se învârte în jurul prețului ridicat de achiziție al BEV-urilor și a eforturilor continue ale constructorilor auto de a le face mai accesibile din punct de vedere economic. Pe măsură ce producătorii lansează pe piață modele mai ieftine, perspectiva unei tranziții la vehicule electrice la prețuri accesibile devine din ce în ce mai viabilă pentru tot mai mulți șoferi. Un aspect esențial care contribuie la această schimbare este existența soluțiilor de încărcare rentabile, predominant acasă sau la locul de muncă, unde au loc 80% din sesiunile de încărcare. În Germania, un VW Golf care acoperă 2.500 km lunar va necesita un buget pentru combustibil de 233 euro. Omologul său 100% electric, VW ID.3, va avea nevoie de un buget pentru energie de doar 125 euro pentru a acoperi același kilometraj. Ca atare, specialiștii Ayvens consideră că prin promovarea unui mediu favorabil și convenabil pentru încărcarea la prețuri accesibile, adoptarea BEV-urilor va deveni posibilă pentru un număr tot mai mare de persoane.

Concluzii

Studiul ”Ghidul de mobilitate 2023” subliniază viabilitatea economică a mașinilor electrice pe baterie prin compararea TCO între vehiculele ICE și BEV. De fapt, în țările analizate, mai multe scenarii arată că BEV-urile reprezintă o opțiune mai rentabilă. Avantajele de cost ale acestora devin mai pronunțate cu o durată de leasing operațional prelungită și un kilometraj crescut. Acest lucru este atribuit costurilor operaționale reduse, în special în ceea ce privește scăderea taxelor rutiere și a cheltuielilor cu energia, cuplată cu capacitatea de a amortiza valoarea mai mare a investiției inițiale pe o perioadă prelungită.

 

(Articol publicat în revista Flote Auto, iunie, 2024)

 

 

CITEȘTE ȘI:

 

Garanti BBVA Leasing primește un împrumut de 10 mil. euro de la BERD. Va fi sprijinită inclusiv achiziția de autovehicule

 

Comisia Europeană menține 2035 ca termen limită pentru interzicerea vânzărilor de mașini termice noi

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Ayvens
Leasing operaţional

ALD Automotive | LeasePlan își continuă activitatea în România sub noul nume Ayvens

ALD Automotive | LeasePlan lansează în România noul său brand global de...

Compania Națională de Investiții
Leasing operaţional

Compania Națională de Investiții contractează 12 autoturisme în leasing operațional

Compania Națională de Investiții va contracta, prin licitație, un număr de 12...

ayvens
Leasing operaţional

Ayvens intră în parteneriat cu BYD pentru a livra vehicule electrice în Europa

Ayvens (ALD Automotive – LeasePlan) a semnat un memorandum de înțelegere cu...

arval
Leasing operaţional

Observatorul Arval pentru Mobilitate 2024: 9 din 10 manageri spun că flotele lor vor crește sau vor rămâne stabile în următorii 3 ani

Majoritatea companiilor românești rămân încrezătoare în viitorul flotelor lor, 88% anticipând stabilitate...