Asirom
Home Transporturi STB a suspendat contractele de muncă pentru 20% dintre angajaţi

STB a suspendat contractele de muncă pentru 20% dintre angajaţi

Ca urmare a restrângerii activităţii prin diminuarea parcului de vehicule cu până la 40%, Societatea de Transport Bucureşti – STB a suspendat contractele de muncă a 20% dintre angajaţi, pe perioada stării de urgenţă.

Potrivit companiei, decizia a fost luată în urma consultării sindicatelor, care reprezintă aproape 10.000 din cei 11.000 de angajaţi ai STB SA.

„Astfel, circa 20% din salariaţi se află în suspendarea activităţii, iar pentru restul – cu excepţia conducătorilor de vehicule – s-a stabilit reducerea timpului de lucru la 80% (patru zile din cinci, cu reducerea corespunzătoare a salariului)”, a anunţat Societatea de Transport Bucureşti.

Reprezentanţii STB au dat asigurări că măsura va fi aplicată doar în perioada afectată de starea de urgenţă. Odată cu ridicarea restricţiilor şi întoarcerea la normalitate, toţi angajaţii STB vor reveni la muncă în regim normal, în conformitate cu cererea de transport.

Liniile de transport în comun din Bucureşti şi Ilfov funcţionează, de la 1 aprilie, cu un parc de vehicule redus cu până la 40% faţă de cel programat în condiţii normale.

 

CITEŞTE ŞI:

RAR îşi asigură RCA flota de peste 500 de maşini

Noul Audi A3 Sedan, de la 27.700 euro

Falcon Electronics oferă montaj gratuit pentru mai multe produse cumpărate până pe 15 mai

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Afacerile din transporturi
Transporturi

Afacerile din transporturi, în scădere cu 2,1% în primele 8 luni din 2026

Afacerile din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor au scăzut, în...

smart Cities
Transporturi

Smart Cities 2026: Care sunt atuurile și restanțele Bucureștiului la mobilitate urbană?

Orașele analizate din Europa Centrală și de Est au pus bazele strategice...

bolt
Transporturi

Vin zile grele pentru Bolt și Uber la Londra. Electrificare forțată și licențiere înăsprită

Compania de transport a municipalității din Londra (Transport for London, TfL) a...

Transportul rutier
Transporturi

INS: Transportul rutier rămâne principalul mod utilizat pentru mobilitatea persoanelor

În trimestrul II 2026, în transportul interurban şi internaţional au fost transportaţi...