Advertisement

Bacău
Home Infrastructură Stadiul celor 12 proiecte de autostrăzi din Moldova. Niciunul nu a trecut de faza de proiectare

Stadiul celor 12 proiecte de autostrăzi din Moldova. Niciunul nu a trecut de faza de proiectare

În contextul interesului major manifestat cu privire la dezvoltarea infrastructurii rutiere din Moldova și Bucovina, CNAIR a anunțat că va publica bilunar stadiul proiectelor destinate acestei regiuni, dar și etapele care trebuie parcurse. Ce spune despre Autostrada A8.

”Demersul se înscrie în acțiunile CNAIR S.A. pentru asigurarea transparenței și pentru corecta informare a persoanelor interesate de stadiul implementării și dezvoltării acestor proiecte. CNAIR acordă o importanță deosebită derulării și finalizării cu succes, la un nivel de calitate ridicată a serviciilor solicitate. Compania mobilizează în acest sens resurse umane relevante (specialiști în domeniul rutier: ingineri CFDP/geotehnicieni/ingineri geodezi etc.) și susține Prestatorii implicați în activitățile specifice obiectivelor destinate Moldovei și Bucovinei”, a precizat instituția.

Autostrada A7 Moldova Ploiești – Pașcani

– Autostrada Ploiești – Buzău (63,250 km). În prezent sunt evaluate cele 39 de oferte primite în total pentru construcția acestui tronson, împărțit în 3 loturi:

  • Lot 1: Dumbrava – Mizil, km 0+000 – km 21+000
  • Lot 2: Mizil – Pietroasele, km 21+000 – km 49+350
  • Lot 3: Pietroasele – Municipiul Buzău, km 49+350 – km 63+250”.

Valoarea estimată a contractelor este cuprinsă între 4,29 miliarde de lei și 5,06 miliarde de lei.

– Autostrada Buzău – Focșani (82,44 km). În prezent se elaborează Studiul de Fezabilitate și Proiectul tehnic, valoarea contractului fiind de 13,9 milioane de lei (fără TVA). Indicatorii Tehnico – Economici au fost avizați joi, 9 decembrie 2021 în cadrul Consiliului tehnico – economic (CTE) al Ministerului Transporturilor, după ce în data de 3 decembrie 2021 au fost avizați și în cadrul CTE CNAIR. Potrivit Companiei de Drumuri, Avizul de Gospodărire a Apelor se află în faza finală de obținere, iar procedura de dobândire a Acordului de Mediu este, de asemenea, aproape de final. Proiectantul, Consitrans SRL, a finalizat și Proiectul Tehnic care urmează să fie analizat și avizat, astfel încât procedura de achiziție publică pentru realizarea lucrărilor să poată fi lansată până la sfărșitul anului 2021. Finanțarea pentru execuția lucrărilor destinate Autostrăzii Buzău – Focșani va fi asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

– Autostrada Focșani – Bacău (95,902 km). În prezent se elaborează Studiul de Fezabilitate și Proiectul tehnic, valoarea contractului fiind de 20,12 milioane de lei fără TVA. Studiul de Fezabilitate, revizuit conform observațiilor CNAIR, a fost transmis de către prestator, Consitrans SRL, iar acum se află în curs de analiză în cadrul departamentelor de specialitate ale Companiei de Drumuri. În prezent, prestatorul elaborează Proiectul Tehnic. De asemenea, se află în curs de obținere Avizul de Gospodărire a Apelor, iar procedura pentru Acordul de Mediu a intrat deja într-o fază avansată.

– Autostrada Bacău – Pașcani (95,9 km). În prezent se elaborează Studiul de Fezabilitate și Proiectul tehnic, valoarea contractului fiind de 16,95 milioane de lei (fără TVA). În prezent, prestatorul, Ingenieria Especializada Obra Civil E Industrial SA, implementează, în cadrul Studiului de Fezabilitate, observațiile tehnice emise de CNAIR, urmând să retransmită varianta revizuită a documentației. De asemenea, și Proiectul Tehnic este în curs de revizuire ca urmare a observațiilor emise de Compania de Drumuri. Avizul de Gospodărire a Apelor se afla în faza finală de dobândire, iar procedura de obținere a Acordului de Mediu se apropie de final.

Autostrada Pașcani – Suceava (61,86 km)

În prezent se elaborează Studiul de Fezabilitate și Proiectul tehnic, valoarea contractului fiind de 11,7 milioane de lei (fără TVA) Au fost demarate procedurile de obținere a avizelor și acordurilor solicitate prin Certificatul de Urbanism și, în mod simultan, a fost demarată procedura de obținere a Acordului de Mediu. Investigațiile geotehnice sunt în derulare, acestea fiind demarate din luna septembrie 2021. Până în prezent, au fost realizați aproximativ 1.000 ml din totalul de 9.256 ml propuși.

Potrivit CNAIR. prestatorul, Asocierea Search Corporation – Egis Romania SA – Egis International SAS, nu reusește să mobilizeze în teren numărul de utilaje asumate în cadrul ofertei depuse, ritmul fiind nesatisfăcător. Au fost instituite mecanismele contractuale, iar în prezent, prestatorul acumulează penalități de întârziere în cuantum de 0,001 % din valoarea de contract/zi de întârziere. CNAIR precizează că a mobilizat o echipa în teren pentru verificarea activității de realizare a investigațiilor geotehnice.

Autostrada/Drum Expres Suceava – Siret (56,17 km)

În prezent se elaborează Studiul de Fezabilitate și Proiectul tehnic, valoarea contractului fiind de 10,09 milioane de lei (fără TVA). Au fost demarate procedurile de obținere a avizelor și acordurilor solicitate prin Certificatul de Urbanism și, de asemenea, a fost demarată procedura de obținere a Acordului de Mediu. Investigațiile geotehnice sunt în derulare, ele fiind demarate din luna august 2021. Până în prezent au fost realizați aproximativ 900 ml din totalul de 7.133 ml propuși.

Potrivit CNAIR. prestatorul, tot Asocierea Search Corporation – Egis Romania SA – Egis International SAS, nu reușește, nici în acest caz, să mobilizeze în teren numărul de utilaje asumate în cadrul ofertei depuse, ritmul fiind nesatisfăcător. Au fost aplicate mecanismele contractuale, iar în prezent, Prestatorul acumulează penalitati de întârziere în cuantum de 0.001 % din valoarea de contract / zi de întârziere. Și în cadrul acestui proiect CNAIR a mobilizat o echipă în teren pentru verificarea activității de realizare a investigațiilor geotehnice.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Caransebeş - Lugoj
Infrastructură

Câștigător desemnat pentru proiectarea drumului de mare viteză Caransebeş – Lugoj

CNAIR a desemnat, miercuri, câştigătorul contractului pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate pentru...

Podul peste Prut
Infrastructură

Constructor desemnat pentru Podul peste Prut de la Ungheni, parte din Autostrada Unirii A8

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a desemnat societatea Ness Proiect...

Craiova - Filiaşi
Infrastructură

Primul lot al Autostrăzii Craiova-Filiaşi va fi scos la licitație

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a transmis, luni, la...

București - Giurgiu
Infrastructură

CNIR pregătește licitația pentru proiectarea drumului de mare viteză București – Giurgiu

Caietul de sarcini pentru Autostrada/Drum Expres București – Giurgiu, etapa studiului de...