Beiuş
Home Infrastructură Șoseaua de centura a municipiului Beiuș va fi realizată din fonduri UE

Șoseaua de centura a municipiului Beiuș va fi realizată din fonduri UE

Consiliul Județean Bihor a aprobat proiectul de hotărâre privind indicatorii tehnico – economici pentru realizarea Șoselei de centură a municipiului Beiuş, investiția fiind realizată din fonduri europene în valoare de 69 de milioane de euro.

După aprobarea proiectului în comisia tehnico-economică a Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), așteptată în prima jumătate a lunii iulie, va fi lansată procedura de licitaţie pentru desemnarea constructorului.

Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, estimează că lucrările ar putea începe cel mai târziu în primăvara anului viitor, iar șoseaua va fi finalizată la sfârșitul anului 2023.

Lungimea traseului este de 7,33 de kilometri, din care pe o lungime de 1,85 de kilometri se vor construi lucrări de artă, respectiv patru poduri şi trei pasaje. Şoseaua va avea două benzi de circulaţie, câte una pe sens, iar profilul transversal are următoarele caracteristici: lăţimea părţii carosabile – 7 metri + supralărgiri, lăţimea benzii de încadrare – 2 x 0,75 metri, lăţimea acostamentului – 2 x1,70 metri.

Durata de realizare a investiţiei „Varianta ocolitoare Ştei (Beiuş) – etapa I – Centura Beiuş” este de 18 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.

Valoarea totală a proiectului este de 69 de milioane de euro, fără TVA, finanţarea fiind asigurată din fonduri externe nerambursabile prin Programul Operaţional de Infrastructură Mare 2014 – 2020, din fonduri de la bugetul de stat şi de la bugetul Consiliului Judeţean Bihor.

 

CITEȘTE ȘI:

Tranziția la mobilitatea ecologică va crea mai multe locuri de muncă decât se vor pierde

Tabloul de bord european privind inovarea 2021. România, pe ultimul loc

Renault deschide noi uși. LCV Show: Open New Doors

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Nădăşelu
Infrastructură

Autostrada Transilvania A3. Traficul pe secțiunea Poarta Sălajului – Nădăşelu s-ar putea deschide în luna decembrie

Traficul pe secțiunea Poarta Sălajului – Nădăşelu, parte din Autostrada Transilvania A3,...

Drumul Expres Focșani - Brăila
Infrastructură

Un pas înainte pentru Drumul Expres Focșani – Brăila. A fost emisă Decizia de expropiere

Compania Națională de Investiții Rutiere a emis Decizia de expropiere pentru imobilele...

Pantelimon
Infrastructură

Autostrada de Centură București A0. Licitație pentru construcția Nodului Rutier Pantelimon

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a lansat licitația pentru construcția...

Bacău Nord
Infrastructură

Autostrada Moldovei A7. Nodul Rutier Bacău Nord a fost deschis circulației

Începând de sâmbătă, 5 septembrie 2026, a fost deschis circulației Nodul Rutier...