Advertisement

Autocare Setra
Home Transporturi Setra serbează 65 de ani de existență

Setra serbează 65 de ani de existență

Germanii de la Setra sărbătoresc 65 de ani de existență. La ceas aniversar, aceștia își prezintă realizările și istoria pe repede-înainte.

Brandul, care-și are originea în orașul german Ulm, a lansat primul autocar în 1951, iar conceptul utilizat de acesta a dat și numele companiei. Astfel, Setra este o abreviere a cuvântului german ”selbsttragend”, care înseamnă autoportant. El face referire la caroseria autoportantă a modelului S 8, de-acum 65 de ani.

Spre deosebire de anii ‘50, în zilele noastre, litera S este simbolul Setra, în timp ce numărul care-o urmează reprezintă numărul total de locuri, deci, indirect, lungimea vehiculului.

Setra S 6, 1965

Următorul pas în istoria Setra este lansarea seriei 100, în 1967. Aceasta avea 5 modele, care împărțeau o platformă comună, modulară și treceau de la designul rotunjit al primei serii, la cel preponderent angular. În plus, spațiul interior crescuse, oferind loc mai mare pentru genunchi și cap în cazul pasagerilor de pe scaune, și posibilitatea transportării mai multor pasageri în picioare.

Cea de-a 25-a aniversare aduce seria 200, compusă din 6 variante diferite. Aceasta vine, pentru prima oară în gama Setra, cu discuri de frână pe puntea față ca dotare standard. Tot în premieră, germanii aduc în echiparea standard sistemul cross-flow ventilation, care captează aerul curat din față și-l evacuează prin spatele autocarului, mult mai eficient decât oricare dintre variantele anterioare.

Ajungem în 1991, când împreună cu lansarea seriei 300, își fac apariția cockpitul curbat și ergonomic și noul sistem de oglinzi retrovizoare cu suport integrat în caroserie. Aceasta a fost urmată, în 2001, de seria 400, a cărei gamă, de peste 20 de modele diferite, a pătruns și pe continentul nord-american, dar și în Marea Britanie, grație variantei cu volan pe dreapta. În zilele noastre, seria 500 aduce modele luxoase, precum ComfortClass și TopClass, care ridică ștacheta la categoria economie de combustibil, siguranță și costuri fixe de utilizare.

Până la sfârșitul lui 2015, numărul total de vehicule vândute de Setra a fost de 107.000, multe dintre modelele oferite de germani fiind premiate internațional. Ultimul succes aparține chiar generației actuale, 500, care a primit Red Dot Award la categoria ”Product Design”.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

afacerile din transporturi
Transporturi

Afacerile din transporturi au scăzut cu 4,6% în primele 5 luni din 2024

Cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor a...

motorină
CarburanţiTransporturi

Pentru transportatori, subvenția destinată accizei la motorină crește la 20 de bani/litru

În ședința de Executivului de miercuri, a fost aprobată Hotărârea de Guvern...

Arabia Saudită
Transporturi

România a semnat cu Arabia Saudită un Memorandum de Înţelegere pentru dezvoltarea transportului intermodal

România a semnat, luni, un Memorandum de Înţelegere cu Arabia Saudită pentru...

AEO
FinanciarTransporturi

Facilitățile pentru companiile care dețin certificarea AEO se extind pe aria RO e-Transport

La 30 iunie 2024, a expirat perioada de grație pentru aplicarea de...