Adunarea Generală a Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), reunită în şedinţa din 14 mai 2015, a hotărât numirea lui Sergiu Oprescu în funcţia de Preşedinte al Consiliului Director. Totodată, Consiliul Director a primit noi membri Cătălin Vasile Pârvu, Gabriela – Ştefania Gavrilescu şi Luminiţa Delia Runcan.
Acestora li se adaugă celor deja existenţi: Laurenţiu Gabriel Mitrache, Mirela Bordea şi Cornel Theodor Stănescu.
Vicepreşedintele Consiliului Director va fi desemnat de membrii Consiliului în prima şedinţă. Consiliul Director este organul deliberativ şi decizional al ARB, durata mandatului membrilor fiind de trei ani.
„Conducerea ARB va avea un rol proactiv în comunicarea cu stakeholderii sistemului bancar pentru a îndeplini misiunea asumată de Asociaţia Română a Băncilor de a promova interesele membrilor săi şi de a contribui la dezvoltarea sectorului bancar„, a declarat Sergiu Oprescu, preşedintele Consiliului Director al ARB.
Adunarea Generală a Asociaţiei a hotărât numirea lui Radu Graţian Gheţea în funcţia
de preşedinte de onoare al Asociaţiei Române a Băncilor, având în vedere notorietatea şi realizările obţinute în susţinerea intereselor membrilor ARB pe parcursul celor 17 ani de când face parte din conducerea Asociaţiei, dintre care în ultimii 15 ani în poziţia de Preşedinte.
Conducerea executivă este asigurată de preşedintele executiv, Florin Dănescu.
Constituită în mai 1991 ca asociaţie profesională, Asociaţia Română a Băncilor are în
prezent 39 de membri, instituţii de credit cu capital majoritar privat sau de stat,
sucursale şi reprezentanţe ale unor bănci străine. Asociaţia Română a Băncilor
concentrează întreaga industrie bancară din România, fiind vocea sectorului bancar în relaţia cu autorităţile române, FMI, Comisia Europeană, Banca Mondială şi alte
organisme interne şi internaţionale.
Priorităţile industriei bancare vizează menţinerea rolului sistemului bancar de principal finanţator al economiei României cu asigurarea stabilităţii şi credibilităţii sectorului bancar.
Sistemul bancar românesc finanţează preponderent economia românească, asigurând aproximativ 92% din totalul finanţărilor acordate de sistemul financiar românesc.
ARB este membră a Federaţiei Bancare Europene din anul 1992 (cu drepturi depline din 2007), a Consiliului European al Plăţilor, a Federaţiei Ipotecare Europene şi în 26 de organisme naţionale lucrative privind dezvoltarea şi perfecţionarea cadrului economic.
Comentați?