Itinera
Home Infrastructură Se redeschide traficul pe autostrada „demolată”

Se redeschide traficul pe autostrada „demolată”

Începând de astăzi, 10 octombrie 2016, de la ora 14.00, traficul va fi reluat, fără restricţii, pe autostrada A1 Orăştie – Sibiu, pe tronsonul demolat şi reconstruit între Sălişte şi Cunţa. Circulaţia este a fost închisă în septembrie 2015, din cauza unor crăpături în asfalt.

Comisia de Inspecţie Tehnică, împreună cu reprezentanţi ai Poliţiei Rutiere, au inspectat lucrările executate pe sectorul cuprins între km 60+500 – km 60+600. De asemenea au fost vizitate şi analizate şi celalalte puncte remediate de pe lotul III. Comisia a constatat că lucrările efectuate corespund din punct de vedere tehnic şi calitativ respectând reglementările în vigoare.

De asemenea, având în vedere problemele identificate în execuţia acestui lot de către antreprenorul cu care a fost reziliat contractul, Compania a decis expertizarea întregului lot III, Orăştie – Sibiu. În prezent procedura de achiziţie a expertizei este în desfăşurare.

La începutul lunii septembrie 2015, Compania Naţională de Administrare a Drumurilor Naţionale din România (CNADNR) a anunţat închiderea circulaţiei rutiere pe Autostrada A1 Orăştie — Sibiu, la 10 luni de la inaugurarea acesteia, între Nod rutier Sălişte (km 270+020) — Nod rutier Cunţa (km 292+455), datorită problemelor apărute la la km 275+650 al autostrăzii.

Proiectul Autostrăzii Orăştie — Sibiu, ca parte a Reţelei de Transport Trans-Europene (TEN-T CORE), prevede construirea a 82,07 kilometri de autostradă care leagă cele două oraşe. Comisia Europeană a decis, în septembrie 2011, finanţarea acestui proiect cu 510 milioane de euro din Fondul de Coeziune.

Autostrada a fost împărţită în 4 loturi. Loturile 1 şi 2, având lungimea de circa 44 kilometri, au fost deschise traficului în 2013. Loturile 3 şi 4 au fost deschise traficului în 2014. În ceea ce priveşte Lotul 3 (Sălişte — Cunţa) de aproximativ 22 de kilometri, acesta face obiectul unei anchete penale după ce pe o porţiune din zona viaductului Aciliu au apărut fisuri adânci, care au pus în pericol siguranţa traficului rutier.

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Drumul Expres Bacău-Piatra Neamț
Infrastructură

Drumul Expres Bacău-Piatra Neamț. 14 oferte pentru contractul de supervizare a lucrărilor

Compania Națională de Investiții Rutiere a primit 14 oferte pentru supervizarea lucrărilor...

Tisa
Infrastructură

Podul peste Tisa și PTF Sighetu Marmației – Bila Țerkva ar putea fi deschise în luna septembrie

În ședința Guvernului de joi a fost modificat memorandumul privind noul punct...

Drumul Expres Brăila - Galați
Infrastructură

Drumul Expres Brăila – Galați, aproape de finalizare. Stadiul construcției a ajuns la 97%

Drumul Expres Brăila – Galați (DEx6) este aproape de finalizare, stadiul fizic...

Cornetu - Tigveni
Infrastructură

Autostrada Sibiu – Pitești A1. Stadiul lucrărilor pe secțiunea Cornetu – Tigveni se apropie de 15%

Stadiul fizic al lucrărilor pe secțiunea Cornetu-Tigveni a Autostrăzii Sibiu – Pitești...