RAJA Constanța
Home Business Financiar Schemă de evaziune fiscală în transportul alternativ: prejudicii de peste 266 mil. lei

Schemă de evaziune fiscală în transportul alternativ: prejudicii de peste 266 mil. lei

Inspectorii Direcției generale antifraudă fiscală din cadrul ANAF au descoperit o schemă de evaziune fiscală prin care s-a creat un prejudiciu de 266,5 mil. de lei la bugetul de stat. Frauda a fost generată de firmele care operează în domeniul transportului alternativ (ride-sharing).

În urma investigațiilor derulate pe parcursul anului 2025, au fost identificate nereguli privind impozitul pe venit și neplata unor contribuții obligatorii aferente salariilor. Inspectorii ANAF au aplicat și sancțiuni contravenționale pentru alte abateri constatate, în cuantum total de aproximativ 4,8 mil.de lei. De asemenea, aceștia au descoperit că numeroase societăți nu fiscalizează corect veniturile și disimulează plata veniturilor salariale, aducând prejudicii la bugetul de stat.

Schema evazionistă constatată funcționa astfel:

  • o societate paravan reținea un comision de 5–10% din sumele primite de la platformele de transport alternativ;
  • diferența de sumă era redistribuită șoferilor (cash sau virament) fără fiscalizare.

Pentru a combate acest fenomen, inspectorii Antifraudă au sesizat organele de urmărire penală în 90 de cazuri. De asemenea, au fost identificate și 30 de situații în care șoferii nu foloseau aparate de marcat fiscale și nu emiteau bonuri, fiind sancționați conform legii.

”Ministerul Finanțelor a introdus în acest an un nou instrument legislativ: declarația informativă D397. Aceasta obligă platformele de transport alternativ să transmită periodic date direct către Fisc, permițând acum un control activ și în timp real. Dincolo de efectul implicit obținut în sensul creșterii gradului de conformare voluntară, Direcția generală antifraudă fiscală deține date complete, obținute în timp real pentru realizarea de analizede risc fiscal punctuale și țintite exclusiv spre cazurile care prezintă risc fiscal”, a transmis ANAF.

Fiscul își propune ca măsura legislativă adoptată să contribuie decisiv la combaterea muncii nedeclarate și subdeclarate în domeniul transportului alternativ de persoane, dar să protejeze și persoanele de bună credință care activează în acest domeniu și care seconformează legislației fiscale.

 

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

 

Piața de mașini electrice a crescut cu 89% în august, chiar și în lipsa programului Rabla

 

Adunarea Generală a UNSAR a ales conducerea asociației pentru următorii 3 ani

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

InAfaceri
Financiar

InAfaceri.ro, portal de verificare a eligibilității pentru programe de finanțare

Companiile care analizează oportunități de finanțare pot verifica online, prin noul portal...

Mercedes-Benz
Financiar

Mercedes-Benz își reduce prognoza de profit pentru 2026 sub presiunea pieței din China și a costurilor în creștere

Grupul Mercedes-Benz a revizuit în scădere estimările de profit pentru anul financiar...

Audi
Financiar

Profitul operațional al Audi a scăzut cu 26% în primele 9 luni. Constructorul german își revizuiește prognozele anuale

Confruntat cu un mediu economic degradat, grupul Audi a înregistrat o scădere...

Hyundai Motor
Financiar

În trimestrul al treilea, profitul net al Hyundai Motor a scăzut cu 24,2%, însă profitul operațional a urcat cu 5,5%

Producătorul auto Hyundai Motor a raportat un profit net de 1.930 de...