Home Piaţa auto Saab va intra în proprietatea grupului Mahindra

Saab va intra în proprietatea grupului Mahindra

Indienii de la Mahindra & Mahindra vor achiziţiona pachetul majoritar de acţiuni al National Electric Vehicle Suedia (NEVS), compania care în urmă cu doi ani a cumpărat activele Saab Automobile.

Directorul general NEVS, Lars Gustafsson Eric, a evitat să ofere amănunte, declarând doar că un producător auto asiatic a fost de acord să achiziţioneze un pachet majoritar în compania pe care o conduce.

Potrivit site-ul SaabsUnited, NEVS şi Mahindra au semnat un acord pentru ca grupul indian să obţină calitatea de acţionar majoritar,însă, potrivit surselor citate, acordul este ţinut secret până la finalizarea prevăzută pentru februarie 2015.

Gustafsson a afirmat că producătorul asiatic a acceptat să finanţeze costurile de operare ale companiei până ce acordul între cele două părţi va fi încheiat. Totodată, el a mai declarat că NEVS se afla în discuţii şi cu un alt producător asiatic, pentru dezvoltarea unor vehicule noi, în cadrul unui joint-venture.

NEVS, un grup de investiţii sino-japonez condus de constructorul de centrale pentru energie regenerabilă, National Modern Energy Holdings, a solicitat protecţie faţă de creditori în luna august, după ce s-a luptat să-şi atingă obiectivul de vânzări, stabilit pentru o nouă ţintă de producţie, de 120.000 de maşini pe an până în 2016. Cifra de fabricaţie s-ar fi apropiat de vârful înregistrat de Saab în 2006, de 133.000 de vehicule.

Potenţialul acţionar majoritar, Mahindra, s-a oferit să acorde, timp de o lună, o finanţare-punte de 5 milioane de euro, pentru a acoperi costurile de funcţionare până la definitivarea acordului.

Saab Automobile a fost deţinută anterior de General Motors, care, în anul 2000, a obţinut controlul deplin asupra mărcii auto suedeze. Americanii au vându-o, în 2010, producătorului olandez Spyker NV, dar nici acesta nu a reuşit să reînvie brandul.

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Fernando Badia
BusinessMiscellaneaPiaţa auto

Fernando Badia, noul Head of Sales Europe and International la Volkswagen

Fernando Badia preia conducerea diviziei de Vânzări Europa și Internațional. El aduce...

Mercedes
Administrare floteAutoturismePiaţa autoTehnologie

Mercedes întoarce foaia. Ce se schimbă în viitoarele modele ale mărcii

Mercedes-Benz pregătește o schimbare importantă în filosofia de proiectare a habitaclurilor. Constructorul...

Jeep
AutoturismePiaţa auto

Episodul 2 al mini-seriei Jeep® Capability Stories

În cel de-al doilea episod al seriei Jeep® Capability Stories, explorarea continuă...

Marco Polo
MiscellaneaPiaţa autoVehicule comerciale uşoare

Marco Polo, mai mult confort, producție integrată și tehnologii noi pentru segmentul premium al vehiculelor recreaționale

Mercedes-Benz continuă dezvoltarea gamei dedicate vehiculelor recreaționale prin lansarea unei versiuni actualizate...