carburanți
Home Administrare flote Carburanţi România are cea mai redusă densitate a benzinăriilor

România are cea mai redusă densitate a benzinăriilor

România are cea mai redusă densitate a staţiilor de distribuţie a carburanţilor din perspectiva numărului de locuitori, înregistrând cea mai mică valoare faţă de state precum Ungaria, Bulgaria, Austria, Franţa, Germania, Cehia şi Italia, arată o analiză realizată de Consiliul Concurenţei.

Potrivit documentului, România a înregistrat în anii 2016 şi 2017 cel mai mic nivel al numărului de benzinării raportat la suprafaţa ţării (0,11), dar şi la 1.000 de autoturisme (cu excepţia Germaniei) sau la 1.000 de locuitori.

Densitatea staţiilor de distribuţie a carburanţilor

benzinării

Sursa: Consiliul Concurenţei

O situaţie aparte este reprezentată de prezenţa benzinăriilor operate de lanţurile de hiper/supermarketuri în unele state europene, aceasta fiind net superioară celei din România. De exemplu, în Marea Britanie, cele mai
importante reţele de retail (Tesco, Morrisons, Asda şi Sainsburys) au deţinut în anul 2018 o cotă de piaţă cumulată de circa 44% din piaţa naţională, Tesco având, de altfel, şi cea mai mare importantă poziţie pe piaţă (cu o cotă de piaţă de aproximativ 16%).

De asemenea, în ţări precum Franţa, Germania există o serie de supermarketuri care activează ca operatori pe piaţa comercializării cu amănuntul de carburanţi, aceşti operatori exercitând o presiune concurenţială importantă asupra politicii de preţ a celorlalţi concurenţi.

Evoluţia numărului benzinăriilor în România

La nivel naţional, numărul estimat al staţiilor de distribuţie carburanţi a înregistrat o uşoară scădere, în anul 2018 înregistrându-se un număr total de aproximativ 2.200 de unităţi.

Companiile prezente pe această piaţă au înregistrat evoluţii diferite în ceea ce priveşte numărul benzinăriilor operate. Dacă în cazul OMV Petrom, Lukoil şi Gazprom numărul benzinăriilor s-a menţinut relativ constant pe în perioada 2014 – 2018, Socar şi-a majorat reţeaua cu 8 unităţi, iar Rompetrol a înregistrat o uşoară scădere de la 389 la 384 de benzinării.

Cea mai mare creştere a fost înregistrată de MOL, de aproximativ 34%, creştere realizată atât prin construcţia de noi staţii, dar cea mai importantă majorare (cu 42 de staţii) provine din achiziţia staţiilor de la grupul italian ENI,
operaţiune realizată în anul 2014.

benzinării

Sursa: Consiliul Concurenţei

Pentru companiile OMV Petrom, Rompetrol, MOL şi Lukoil, au fost incluse în statistică şi numărul staţiilor partener, care funcţionează sub aceeaşi siglă. Numărul benzinăriilor independente reprezintă estimarea Consiliului Concurenţei

 

CITEŞTE ŞI:

Logan Stepway poate fi comandat și în România!

Black Friday la Falcon Electronics

Continuă lucrările pe Autostrada A2, tronsonul Bucureşti – Fundulea

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

petrolul
Carburanţi

Petrolul Brent, la maximul ultimelor 6 luni. Cotația a sărit la 116 dolari/baril

Prețul petrolului Brent a explodat pe piețele internaționale și a atins maximul...

Cotația petrolului
Carburanţi

Cotația petrolului Brent a atins maximul ultimelor 5 luni. Prognozele, revizuite în creștere

Cotațiile internaționale ale țițeiului au înregistrat o creștere fulgerătoare în ultimele zile,...

acciza la motorină
Carburanţi

România riscă penurie de motorină în această iarnă. Prețurile au urcat cu aproape 40% de la începutul anului. Analiză Frames

În timp ce pompele din sudul Italiei afișează mesajul „epuizat”, România intră...

monitorizarea consumului
Carburanţi

Administrarea flotelor. Monitorizarea consumului devine mai digitalizată, însă controlul bugetar rămâne dominant

Adoptarea de către companii a sistemelor GPS pentru monitorizarea consumului de combustibil...