Ploiești - Brașov
Home Infrastructură Revizuirea Studiului de Fezabilitate pentru Autostrada Ploiești – Brașov va costa 57,5 mil. lei. Proiect

Revizuirea Studiului de Fezabilitate pentru Autostrada Ploiești – Brașov va costa 57,5 mil. lei. Proiect

Cheltuielile necesare pentru revizuirea Studiului de Fezabilitate și elaborarea Proiectului Tehnic pentru tronsonul de autostradă Ploiești – Brașov se ridică la 57.527.000 lei cu TVA, urmând a fi finanțate din fonduri europene nerambursabile, în cadrul Programului Operaţional Infrastructura Mare 2014-2020, se arată în Nota de Fundamentare a proiectului de investiții, document care urmează a fi supus aprobării Guvernului.

”Obiectivul de investiții are ca scop proiectare și asistență tehnică asigurată Beneficiarului pentru realizarea Autostrăzii București – Brașov, pe sectorul cuprins între localitățile Ploiești și Brașov, prin conectarea la secțiunile de autostradă realizate sau în curs de realizare precum și la rețeaua de drumuri existente”, se menționează în document.

În acest moment, circulația rutieră între Ploiești și Brașov este asigurată de două drumuri naționale DN 1 și DN 1A. În zona de influență a autostrăzii se mai găsesc DN 73A pe sectorul Predeal – Râșnov și DN 73 pe sectorul Râșnov-Brașov.

Autostrada București – Brașov, conform Studiului de Fezabilitate este împărțită în 5 sectoare:

  • sector 1 Bucuresti – Ploiesti (65 km);
  • sector 2 Ploiesti – Comarnic (45,6 km);
  • sector 3 Comarnic – Predeal (36,2 km);
  • sector 4 Predeal – Cristian (21,8 km) si racordarea autostrazii la reteaua de drumuri existente;
  • sector 5 Cristian – Ghimbav (4,7 km).

Tronsonul Ploiești – Brașov este format din sectoarele 2, 3, 4 și 5.

”Secțiunea de autostradă între Ploiești și Brașov va lega sectorul de autostradă Ploiești-București (existent). Aceasta va duce la realizarea unui traseu la standard de autostradă între București și Brașov. Reprezintă de asemenea un plus de valoare pentru transportul European deoarece reprezintă o legătură cheie de-a lungul coridorului care face legătura între granița de vest a României și Marea Neagră”, se mai arată în proiectul Notei de Fundamentare elaborat de Ministerul Transporturilor.

La începutul lunii decembrie, traficul a fost deschis pe sectorul Predeal – Cristian (6,3 km) și drum de legatură (3,7 km), realizat de asocierea Alpenside – Specialist Consulting. Au fost realizate 2 pasaje pe autostradă, 3 pasaje peste autostradă, 1 pod pe drumul de legătură și 4 sensuri giratorii (intersecție cu DN 73 (început autostradă), intersecție cu DJ 112B (sfârșit autostradă – început drum legătură), intersecție cu DN 73, intersecție cu DN 73 (sfârșit drum de legătură).

De asemenea este demarată achiziția publică pentru proiectarea și execuția unei secțiuni de autostradă în zona Comarnic (5,2 km), iar contractul de serviicii de proiectare pentru elaborarea Studiului de fezabilitate și proiectului tehnic pentru Nord rutier Comarnic Nord, este în curs de semnare.

 

CITEȘTE ȘI:

Programul IMM Invest va fi prelungit până la 30 iunie 2021

Hyundai Motor a achiziţionat fosta fabrică General Motors din Sankt Petersburg

Cum vom călători în Marea Britanie după 1 ianuarie. Turiștii, fără viză

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

parcare
Infrastructură

Parcare SMART de tip Puzzle în sectorul 6 al Capitalei. Cum funcționează?

Zona Valea Roșie – Prelungirea Ghencea din sectorul 6 al Capitalei va...

Autostrada Moldovei
Infrastructură

Autostrada Moldovei A7: 50 de kilometri aproape gata pe secțiunea Bacău-Pașcani, dar deschiderea depinde de banii Guvernului

Lucrările pe primele două loturi ale secțiunii Bacău – Pașcani, parte din...

autostradă
Infrastructură

Program de guvernare: 185 km noi de autostradă și drum expres până la finalul anului și ținte majore pentru 2028

Guvernul propus de premierul desemnat, Luca Niculescu, își asumă un angajament ferm...

benzinării
Infrastructură

Autostrada Moldovei A7. Primele benzinării vor fi amplasate la km 91, în jud. Buzău

Autostrada Moldovei A7 face un pas major spre normalitate și confort. A...