Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat că, pentru executarea lucrărilor de consolidare a podului situat pe DN 7, în zona km 157+016, peste râul Topolog (în apropierea localității Milcoiu), va fi nevoie de restricții de tonaj și se va circula pe o bandă.
Măsurile vor fi luate doar după ce constructorul va monta semnalizarea rutieră specifică instituirii restricțiilor, în funcție de tipul lucrărilor. La momentul respectiv, se va institui restricție de circulație pentru autovehiculele cu MTMA > 7,5t, pe sectorul de drum cuprins între Pitești și Râmnicu Vâlcea, care va fi menținută până în data de 15 august 2022.
”Doar după ce semnalizarea rutieră va fi montată, se vor institui restricțiile de tonaj menționate, iar traficul ușor se va desfășura semaforizat, alternativ, pe o bandă, cu o restricție de viteză de 5km/h, pe sectorul de drum cuprins între km 156+600 și km 157+300”, arată CNAIR.
Compania de Drumuri precizează că va reveni cu detaliile privind restricțiile și rutele ocolitoare, în timp ultil, după finalizarea montării semafoarelor.
Referitor la viitoarele restricții de circulație pe DN 7, transportatorii rutieri spun că vor avea costuri suplimentare de 157 milioane lei, cât jumătate din bugetul alocat pentru subvenția la motorină, și, în acest context, Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicită măsuri pentru ca circulația să se desfășoare alternativ pe ambele sensuri.
”Restricțiile de circulație care urmează să fie instituite pe DN 7 începând cu data de 30 mai 2022 și până pe 15 august 2022 vor afecta peste 2.800 de autovehicule cu MTMA > 7,5t care circulă zilnic pe acea porțiune de drum, conducând astfel la consum mai mare de combustibil, poluare și cheltuieli comerciale suplimentare.
Astfel, pe relația Pitești – Râmnicu Vâlcea și retur, camioanele și autocarele vor fi nevoite să ocolească pe ruta Pitești Sud – Slatina – Drăgășani – Râmnicu Vâlcea. Varianta de ocolire propusă este mai lungă cu aproximativ cu 100 km.
La un trafic zilnic de 2.800 de camioane și autocare, timp de 2 luni și jumătate, acest lucru se traduce printr-un consum suplimentar de combustibil de 6,3 milioane litri de motorină (+55,45 milioane lei) și emisii suplimentare de noxe de 11.740 tone CO2.
Totodată, transportatorii rutieri vor înregistra cheltuieli comerciale suplimentare de 101,6 milioane lei, reprezentate de costuri suplimentare și întârzieri ale livrărilor / ineficiență. Alte efecte ale restricțiilor instituite pe DN 7 sunt reprezentate de congestionarea traficului pe rutele ocolitoare, creșterea riscului de accidente, degradarea drumurilor ocolitoare, creșterea poluării în alte localități și un necesar mai mare de personal pentru supravegherea traficului”, arată UNTRR.
Drept urmare, UNTRR solicită Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și CNAIR să excludă autovehiculele cu MTMA > 7,5t de la aceste restricții și să beneficieze de aceleași măsuri ca restul autovehiculelor, respectiv permisiunea de a circula pe ambele sensuri, alternativ, prin folosirea semaforizării.
CITEȘTE ȘI:
Sorin Grindeanu: 617 milioane de euro vor fi alocate pentru siguranţa rutieră în următorii 7 ani
Vehicule comerciale. Opel Rocks-e KARGO. Pas către o nouă dimensiune
Comentați?