Renault oferă o gamă completă de vehicule comerciale menite să satisfacă solicitările clienților indiferent de domeniul în care activează sau nevoile speciale induse de specificul afacerii.
Agile în aglomerările urbane, confortabile la condus aproape ca un autoturism și foarte accesibile ca preț de achiziție, vehiculele comerciale mici sunt cea mai bună alegere pentru flotele urbane! Iar atunci când 5 mc nu mai sunt suficienți, intră în scenă reprezentanții clasei medii. Buni la toate, aceștia se pretează fără probleme atât livrărilor de produse către magazine, cât și curierilor. De asemenea, pot fi utilizați și în livrări interurbane, datorită volumului mare al spațiului cargo. Și nu este totul. Pentru că uneori este nevoie să chemi artileria grea la apel. Modelele din clasa mare, cu cel mai mare gabarit din lumea LCV-urilor și motoarele puternice sunt recomandate pentru transportul bunurilor între orașe și chiar în afara țării, însă sunt la fel de utile și în cazul livrărilor locale de obiecte voluminoase.
Dacă vorbim despre propunerile Renault, în segmentul comercialelor mici avem de-a face cu dubla ofertă complementară Kangoo Van și Express Van. Primul, un van inovator, cu stil atletic și dinamic, care revoluționează segmentul, oferind inovații utile precum „Sesame Open by Renault”, o premieră mondială, și mai mult confort și tehnologii la bord. În timp ce Express Van este utilitara practică și eficientă, cu un design dinamic și robust. Oferă dimensiuni de referință, cum ar fi cel mai mare acces lateral din clasă, precum și un spațiu de stocare cu valori deosebite. Apoi, în segmentul vehiculelor comerciale de clasă medie, Renault potențează ADN-ul modelului Trafic cu un design elegant și mai multă siguranță. Pentru ca, în clasa mare, desigur, să regăsim un nume care nu mai are nevoie de prezentare, Master.
Renault Express Van
Această autoutilitară practică și eficientă este ideală pentru business-urile care caută cel mai bun vehicul, cu un bun raport calitate-preț și care să răspundă nevoilor lor esențiale. Modelul își exprimă robustețea cu o parte frontală asertivă: grila înaltă și capota lărgită, bara de protecție față. Express Van folosește codurile stilistice distincte ale gamei de utilitare Renault și împrumută unele dintre elementele de design ale noului Kangoo Van, ca de exemplu semnătura luminoasă C-Shape, care împreună cu noile faruri cu halogen și lupa dublă care oferă cu până la 90% mai multă intensitate la fază lungă (+60% la fază scurtă). Aripile, ușile din față și ușa laterală glisantă au fost reproiectate cu linii fluide pentru a dezvălui o caroserie fără sudură și simplificată.
Interiorul are un design modern, cu un tablou de bord orizontal care găzduiește multe compartimente practice de depozitare. În plus, este confortabil, cu scaune elegante, suport lateral sporit pentru piept și umeri, și tetiere mari și moderne. Șoferul poate modifica ușor înălțimea (+/- 40 mm) și lungimea (+/- 110 mm) scaunului, precum și înălțimea centurii de siguranță și a volanului. Pentru un confort și mai mare la condus, scaunul șoferului este disponibil cu o cotieră opțională.
Cu aproape 48 de litri de spațiu de depozitare în cabină și un volum de încărcare de 3,3 până la 3,7 m³, noul Express Van oferă cel mai generos spațiu de stocare de pe piață. Modelul propune 1,91 m spațiu de încărcare pe podea (cu peretele despărțitor acoperit complet) într-un vehicul lung de 4,39 m, valoare de referință în segment. În plus, ușa laterală glisantă de 716 mm lățime este cea mai mare de pe piață. Pentru a facilita accesul la mărfuri și pentru a simplifica încărcarea și descărcarea, noul Express Van este echipat cu uși și în partea din spate 2/3 – 1/3, oferind o lățime și mai largă de deschidere. Sarcina utilă maximă este de 780 kg cu un motor pe benzină și 650 kg cu unul pe motorină.
Renault Kangoo Van
Noua generație, lansată în 2021, se distinge printr-un stil mai robust și tușe musculare, dar și prin faptul că linia orizontală și ușile spate curbate și înclinate îi conferă dinamism și fluiditate. Modelul este echipat în versiunea standard cu lumini laterale cu LED față și spate.
Interiorul a fost modernizat cu un tablou de bord orizontal și un nou volan care încorporează comenzile principale. În plus, printr-un amestec subtil de culori și texturi, interiorul a fost dus la alt nivel. Scaunele complet reproiectate oferă mai mult confort și durabilitate. Sunt disponibile reglaje în funcție de înălțime și adâncime și cu un suport lombar reglabil (adâncime +/- 40 mm, înălțime +/- 30 mm). Volanul era deja reglabil pe înălțime, însă acum este reglabil și în adâncime (+/- 25 mm) pentru un confort sporit. Accesul pe scaun al șoferului este extrem de ușor datorită ușii care se poate deschide la 90°.
Confortul habitaclului este asociat cu un confort acustic pentru o mai mare siguranță la bord și mai puțină oboseală. Chiar mai practic în versiunea cu trei scaune față, interiorul are 60 de litri spațiu de stocare, devenind astfel lider în categoria sa. Pentru o senzație și mai personalizată, duba se poate transforma într-un spațiu mobil de birou, cu spătarul central care se pliază într-un birou cu raft detașabil, clemă pentru documente A4 și suport pentru pahare. Șoferul îl poate folosi ca zonă de birou sau ca loc de luat masa în interior.
Kangoo Van este disponibil în două lungimi ale caroseriei (standard și lung) și cu doi pereți despărțitori: un perete solid (cu sau fără ferestre) sau o partiție din plasă (cu un panou pivotant lateral pasager). Configurația variază în funcție de numărul de locuri dorit: 2, 3 sau 5 locuri (cu o cabină de echipaj). În versiunea sa lungă, este liderul segmentului, echipat cu o ușă laterală glisantă extra largă (864 mm). De asemenea, se mândrește cu cea mai bună lungime de încărcare de 3.548 mm. Capacitatea sa de stocare variază de la 4,2 la 4,9 m³. În versiunea standard, aceasta variază între 3,3 și 3,9 m³. Zona de încărcare are 1/3 – 2/3 uși care se pot deschide larg de la 90° la 180°, facilitând accesul chiar și în cazul în care rămâne puțin loc în spatele vehiculului.
Iar dacă vorbim despre facilitățile pe care le oferă, desigur, trebuie să amintim faptul că acest model revoluționează din nou modul în care lucrează profesioniștii. Două dintre cele mai recente inovații sunt la fel de inteligente, pe cât de practice, facilitând ca niciodată încărcarea, descărcarea și accesarea mărfurilor. Prin eliminarea stâlpului central al caroseriei, noul Kangoo Van oferă cel mai amplu acces lateral de pe piață, 1.446 mm, fiind de două ori mai mare decât în versiunea sa anterioară. Deosebit de practică în centrul orașului, această inovație denumită „Open Sesame by Renault”, premieră mondială în segment, facilitează încărcarea și descărcarea prin lateral, eliberând șoferul de constrângerile de parcare care pot limita accesul din spate (parcare în oraș, parcare îngustă etc.).
Ușa pasagerului (deschidere la 90°) și ușa glisantă pot fi deschise și închise în orice ordine, iar scaunul pasagerului rabatabil și compartimentul pivotant permite un pat plat de încărcare de până la 3,05 m lungime.
O altă inovație este un raft interior retractabil, care poate fi blocat și care este poziționat în partea superioară a zonei de încărcare, deasupra zonei pentru pasageri. Acest sistem, numit „Easy Inside Rack”, face posibilă o mai bună utilizare a zonei de încărcare prin stocarea obiectelor lungi (de la 2 m la 2,5 m în versiunea lungă). Raftul are o capacitate de până la 30 kg și nu depășește limitele de înălțime întâlnite adesea în parcări sau tuneluri.
Trafic Van
Renault Trafic Van reprezintă armonia perfectă dintre confort și utilitate. În cea mai recentă versiune a sa, propune o imagine mult mai atractivă, în timp ce calitatea interiorului, a finisajelor sau nivelul de echipare sunt comparabile celor oferite de vehiculele pentru persoane.
Noul Trafic Van are grijă de confortul ocupanților săi la bord cu un încărcător cu inducție, două suporturi mari pentru pahare, ca și prin intermediul spațiilor de depozitare care au o capacitate totală de 88 de litri (19,7 litri în consolă, 14,6 litri în uși și 54 litri în banchetă). Firesc, nu lipsește ”biroul mobil”, în condițiile în care acesta a fost primul vehicul utilitar care a oferit această opțiune care a devenit un „must have” pentru profesioniști.
Renault Trafic Van își păstrează ADN-ul și își optimizează aspectele practice. Modelul oferă în continuare cea mai bună capacitate de încărcare, modularitate extremă și un număr foarte mare de posibilități de transformare și conversie. Clienții au la dispoziție două versiuni de lungime (5,08 și 5,48 m) și două de înălțime (1,967 m și 2,498 m), un volum util variind de la 5,8 la 8,9 mc și pot beneficia de o lungime de încărcare de până la 4,15 metri. Este disponibilă și varianta cabină dublă cu un volum de 4.3 mc.
Renault Master
Renault Master completează gama constructorului francez și se remarcă prin caracterul robust și modern și un interior care asigură confort la nivelul unui automobil. Mai importantă este însă, desigur, pentru profesioniști, versatilitatea sa extraordinară.
Clienții pot alege din 4 lungimi și 3 înălțimi, o gamă extrem de largă de valori ale greutății maxime (de la 2,8 la 4,5 tone) sau ale volumului util, care poate varia de la 8 la 22 mc. Dacă punem la socoteală și varietatea de tipuri de caroserie – furgonetă, cabină cu 7 locuri pentru a transporta echipele pe șantiere, basculantă, platformă, șasiu, etc- se ajunge la peste 500 de variante posibile. Astfel că profesioniștii își vor găsi cu siguranță varianta potrivită pentru a potența rezultatele activității.
(Articol publicat în revista Flote Auto, aprilie 2023)
CITEȘTE ȘI:
Elon Musk este din nou cel mai bogat om din lume
Comentați?