Renault a primit distincţia „Light Commercial Vehicle brand of the year”, acordată de organizaţia olandeză de business în transport, EVO, la deschiderea Târgului specializat în vehicule comerciale uşoare (LCV), BedrijfsautoRAI 2015, din Amsterdam.
„Aceasta este primul premiu obţinut de Renault Pro +, brand-ul nostru profesional dedicat utilizatoriilor de vehicule comerciale uşoare, de la lansarea sa (în Olanda, n.red) în data 3 septembrie. Companiile care au achiziţionat LCV Renault au primit ceea ce am promis şi, în special, un consum de combustibil în conformitate cu aşteptările”, au declarat reprezentanţii Renault.
Peste 95% din cele 820.000 de vehicule utilitare uşoare înmatriculate în Olanda sunt utilizate de companii, mare parte dintre ele specializate în construcţii, grădinărit, instalaţii sau alimentaţie. Prin acordarea acestui premiu, EVO îşi propune să sublinieze importanţa serviciului de transport, în condiţiile în care multe afaceri îşi derulează activitatea prin intermediul vehiculelor comerciale uşoare.
Sute de antreprenori, reprezentând mai mult de 6.000 de vehicule utilitare uşoare, au evaluat brandurile din flota lor de vehicule, în funcţie de:
Deși producătorii auto au inundat piața europeană cu modele de utilitare ușoare...
•Ada Ștefan18 septembrie 2026Kia își extinde ofensiva în zona vehiculelor comerciale electrice cu PV7, prezentat...
•Răzvan Codorean17 septembrie 2026Gigantul auto multinațional a anunțat o restructurare majoră a amprentei sale industriale...
•Flote Auto16 septembrie 2026Noul Renault Trafic Van E-Tech electric a câștigat titlul International Van of...
•Răzvan Codorean15 septembrie 2026
Comentați?