Advertisement

van-floteauto
Home Finanţare Leasing financiar Reînnoirea flotelor, una dintre ţintele finanţatorilor din leasingul financiar

Reînnoirea flotelor, una dintre ţintele finanţatorilor din leasingul financiar

După contracţia de 9% înregistrată anul trecut, debutul lui 2014 le-a redat optimismul societăţilor de leasing financiar în ceea ce priveşte inversarea trendului. Unul dintre motoarele creşterii este segmentul auto, unde se manifestă deja un interes din partea companiilor pentru reînnoirea flotelor.

Reprezentanţii companiilor de leasing financiar spun că piaţa auto se află acum într-un moment de cotitură, de inversare a trendului de scădere, în condiţiile în care rezultatele după primul trimestru indică un avans de 22%, o producţie de 107.575 de unităţi, vânzări pe piaţa internă de aproape 19.000 de unităţi, din care 84% către companii şi micşorarea numărului de autoturisme second hand înmatriculate. Pe de altă parte, după şase ani de la debutul crizei, timp în care mediul de afaceri şi-a tot amânat deciziile de reînnoire a parcului auto, starea îmbătrânită a activelor forţează cumpărarea de noi flote.

Având în vedere că în acest moment 99% din clienții noștri sunt persoane juridice, ne așteptăm ca apetitul investițional să se mențină la nivelul pe care l-am resimțit în primele luni ale anului și astfel piața de leasing să revină pe un trend ascendent.

(Oana Stoenescu, Director de vânzări Garanti Leasing)

În plus, apariţia unor investitori care-şi construiesc capacităţi de producţie va duce deasemenea la noi achiziţii, inclusiv de vehicule. Iată câteva semne de care redau, în debutul lui 2014, motive de optimism pentru jucătorii din industria de leasing financiar. Cu toate acestea, concurenţa puternică creată pe piaţa finanţărilor de companiile de leasing operaţional, dar şi impredictibilitatea mediului de afaceri românesc amână încă deschiderea sticlei de şampanie.

Noi oportunităţi în 2014

finantariDin punctul de vedere al Garanti Leasing, în pofida scăderii generale a pieţei, 2013 nu a fost un an pierdut din punctul de vedere al finanţării flotelor. Dimpotrivă.

Avem mai mulţi clienţi care au achiziţionat în 2013 flote de camioane şi semiremorci. În general, aceste achiziţii se opreau la un număr de 10 cupluri per client. Companiile respective activau în zona de transport comercial, preponderent transport extern pe rute transeuropene”, arată directorul de vânzări al Garanti Leasing, Oana Stoenescu. De altfel, aceasta mai adaugă că, pe tot parcursul anului trecut, Garanti Leasing a înregistrat un trend constant în ceea ce priveşte volumul finanţărilor şi a reuşit să încheie 2013 cu rezultate peste media pieţei, crescându-şi în acelaşi timp şi cota de piaţă.

Compania are un portofoliu de 4.500 de contracte ce însumează finanţări în valoare de 90 de milioane de euro, iar numărul de clienţi este de aproximativ 2.000 de companii. Cota de piaţă depăşeşte 4%, plasând Garanti Leasing pe locul 9 în piaţa de leasing şi pe poziţia a şasea în topul companiilor de profil afiliate băncilor.

6.889 vehicule Au fost finanţate prin leasing financiar în primul trimestru.

Cu toate acestea, Oana Stoenescu recunoaşte că declinul general al finanţărilor, pe fondul tendinţei de amânare a proiectelor investiţionale mai ales în semestrul doi, a fost cea mai mare provocare a anului trecut. „În 2013 am putut observa o uşoară scădere a cererii din partea persoanelor juridice, pe fondul lipsei de optimism în ceea ce priveşte redresarea economică şi a reticenţei clienţilor de a investi în noi proiecte”, explică şefa Vânzărilor din cadrul Garanti Leasing. Din punctul său de vedere, 2014 pare să arate cu totul altfel.

Indicatorii economici înregistraţi de România pe parcursul anului 2013, în speţă faptul că am încheiat anul cu cea mai mare creştere economică procentuală din Uniunea Europeană, redau optimismul investitorilor că anul 2014 va fi unul de noi oportunităţi”, subliniază Oana Stoenescu.

Motivele sale de optimism sunt alimentate şi de faptul că la Garanti Leasing au fost deja înregistrate numeroase solicitări venite din partea clienţilor pentru achiziţii noi, inclusiv de flote auto, domeniile în care activează aceştia fiind printre cele mai diverse, de la sectorul industrial până la transporturi comerciale şi de pasageri.

Având în vedere că în acest moment 99% din clienţii noştri sunt persoane juridice, ne aşteptăm ca apetitul investiţional să se menţină la nivelul pe care l-am resimţit în primele luni ale anului şi astfel piaţa de leasing să revină pe un trend ascendent”, conchide directorul de Vânzări al Garanti Leasing.

Tendinţă: înlocuirea activelor îmbătrânite

O altă companie de profil care a sfidat scăderea generală a pieţei este Raiffeisen Leasing. Valoarea finanţărilor acordate anul trecut a crescut cu 15%, la 86,4 milioane euro, din care 65% au fost generate prin bancă. Totodată, a obţinut un profit de 3 milioane euro, cu 25% mai mare faţă de anul precedent. La finalul anului 2013, numărul total al contractelor noi a ajuns la cifra de 2.411, comparativ cu 2.197, încheiate în 2012. Compania a continuat, de asemenea, trendul ascendent al ultimilor ani şi în termeni de clienţi activi, înregistrând o creştere a numărului acestora cu 9%. Finanţările de vehicule comerciale şi autoturisme au reprezentat 65% din portofoliul de active nou finanţate în 2013, restul revenind echipamentelor.

Potrivit reprezentanţilor companiei, cea mai mare flotă auto finanţată a însumat 49 de LCV (vehicule comeerciale uşoare), pentru o societate din industria chimică. La finalul anului trecut, stocul bunurilor recuperate a scăzut cu 30%, ajungând la 109 bucăţi, faţă de 155 la sfârşitul lui 2012.

Care a fost strategia din spatele obţinerii acestor rezultate? „Într-un context în care piaţa de leasing nu a dat semne de creştere ci, dimpotrivă, a continuat acelaşi trend de scădere al ultimilor ani, Raiffeisen Leasing şi-a asumat ca obiectiv tactic generarea de venituri şi consolidarea portofoliului actual printr-o achiziţie de portofoliu. În acest sens, am încheiat in luna octombrie a anului 2013 un acord pentru achiziţionarea portofoliul de leasing al ING Lease, înregistrând prima tranzacţie de acest gen din piaţa de leasing românească”, explică în câteva cuvinte Felix Daniliuc, directorul general Raiffeisen Leasing.

Tranzacţia s-a finalizat cu success în ianuarie 2014, în urma indeplinirii tuturor condiţiilor precedente, care au inclus transmiterea notificărilor către clienţi pentru obţinerea consimţământului de preluare, verificarea documentaţiei şi a bunurilor preluate, precum şi obţinerea acordului Consiliului Concurenţei, din luna decembrie a anului trecut.

Privind la 2014, directorul general al Raiffeisen Leasing spune că aşteptările privind stimulatorii de creştere pentru acest an se îndreaptă către segmentul auto.

Felix DaniliucA început să se simtă un interes în rândul companiilor privind reînnoirea parcului auto, în vederea reducerii costurilor, prin înlocuirea activelor îmbătrânite, fenomen care va conduce la scăderea trendului pronunţat pe segmentul bunurilor second hand, în favoarea bunurilor noi”, punctează Felix Daniliuc.

Caracteristicile leasingului financiar
• Activul achiziționat este al companiei, ceea ce reprezintă o investiție
• Profitul firmei este afectat doar pe perioada amortizării
• Compania poate marca profit suplimentar prin vânzarea activului
• Perioadă mai mare de rambursare înseamnă o rată mai mică

(Articol apărut în revista AutoExpert Flote, luna mai 2014)

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

autovehicule
Leasing financiar

Aproape 47.000 de vehicule au fost finanțate, anul trecut, în leasing financiar

Finanțările noi de vehicule în leasing financiar au rămas pe creștere și...

eBCR Leasing
Leasing financiar

eBCR Leasing, prima soluție din România de leasing financiar pentru microîntreprinderi, disponibilă 100% online

BCR Leasing lansează eBCR Leasing, prima soluție din România de leasing financiar...