Advertisement

Home Miscellanea Business Afaceri câştigătoare în criză. Piaţa componentelor auto a luat viteză

Afaceri câştigătoare în criză. Piaţa componentelor auto a luat viteză

Cifra de afaceri a producătorilor de componente auto din România a atins la finalul anului trecut 10,7 miliarde de euro, de două ori mai mare decât cea înregistrată de constructorii auto Renault-Dacia şi Ford la un loc. Prognozele sunt în continuare optimiste, business-ul companiilor din domeniu urmând a se dubla în următoarea decadă.

La doar câteva săptămâni de când Daimler a demarat o nouă investiţie de 300 milioane de euro la Sebeş într-o fabrică de cutii de viteze, americanii de la TRW Automotive au deschis la Roman, pe 1 mai, unitatea de producţie pentru sisteme de securitate auto, unde au investit 13 milioane de euro. Opt zile mai târziu, pe 9 mai, Bosch a inaugurat complexul de la Jucu, în care, printr-o investiţie de tip greenfiled de 77 milioane de euro, va produce unităţi electronice de comandă, semiconductori şi senzori.

Piaţa componentelor auto pare că este în plină efervescenţă. Mutaţiile la nivel mondial către zone cu costuri reduse, precum China sau Europa de Est, pot să transforme şi România într-o ţintă neocolit. De altfel, alţi doi investitori vest-europeni sunt pregătiţi să aloce aproape 80 de milioane de euro în facilităţi de producţie locală. Cererea lor, deşi firească, este însă mai dificil de onorat. Vor doar predictibilitate în mediul de afaceri pentru următorii 3 ani.

Am stat de vorbă cu ei. Dar pot eu să le garantez aşa ceva?” se întreabă Constantin Stroe, preşedintele Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România (ACAROM). „Ei caută asocieri cu producători naţionali care nu au tehnică şi intenţionează să creeze 170 de noi locurile de muncă. Sunt o floare rară. Nu le putem întoarce spatele”, adaugă acesta.

Motorul dezvoltării, constructorii auto

Cifra de afaceri a producătorilor de componente auto din România a atins la finalul anului trecut 10,7 miliarde de euro, de două ori mai mare decât cea înregistrată de constructorii de maşini de la Piteşti şi Craiova. Mai mult decât atât, estimările sunt optimiste, Constatin Stroe mizând pe dublarea afacerilor în următorii 10 – 11 ani.

Sectorul componentelor poate ajunge uşor la 20 de miliarde de euro în România pentru că are potenţial. Anul trecut cifra de afaceri a sectorului auto a crescut cu 20% faţă de anul precedent la 15,9 miliarde de euro, din care 5,2 miliarde de euro reprezintă producţia de maşini şi 10,7 miliarde de euro producţia de componente auto”, subliniază preşedintele ACAROM.

În opinia sa, principalul factor de dezvoltare al sectorului este sourcingul de piese de prim montaj al constructorilor de autoturisme locali, Dacia-Renault şi Ford. Dar fără a epuiza lista elementelor care au contribuit la dezvoltarea afacerilor, Constantin Stroe mai adaugă şi oportunităţile induse de exportul de colecţii CKD ale Grupului Renault, de exportul de componente către integratorii vest europeni, în special cei germani, numeroasele locaţii de producţie din România ale furnizorilor internaţionali care utilizează şi componente locale şi, nu în ultimul rând, capitalul autohton, precum şi clusterele şi polii de competitivitate.

Potrivit datelor Asociaţiei Constructorilor de Automobile, industria auto are un aport la formarea PIB de 11%, iar în totalul exporturilor, de 24%. Alături de cei două constructori, Dacia-Renault şi Ford, pe piaţa auto românească activează 600 de companii cu peste 200.000 de angajaţi. Totodată, volumul anual al pieţei de piese de schimb este estimat la două miliarde euro.

Top 20 mondial şi poveştile de succes ale românilor

Dezvoltarea afacerilor a fost condusă, până la urmă, şi de faptul că dintre furnizorii auto din Top 20 mondial, 13 dintre ei au capacităţi de producţie şi în România, o parte dintre aceştia înfiinţând chiar şi centre de cercetare- dezvoltare-inovare. Seria începe cu Bosch (Germania), Continental (Germania ) sau Magna (Canada) şi poate continua cu Delphi (SUA), Valeo (Franţa) ori Sumitomo (Japonia).

Pe de altă parte, şi companiile româneşti încep să scrie poveşti de succes. Rombat Bistriţa, unde se realizează anual 2,3 milioane de baterii, exportă peste 55% din producţie, fiind totodată un furnizor pentru panelul Dacia-Renault şi Peugeot-Citroen Slovacia. Cu o tradiţie de 90 de ani, Elba Timişoara este astăzi modernizată în noua locaţie din Parcul industrial Freidorf şi se impune pe piaţă din ce în ce mai mult cu numeroase tipuri de dispozitive optice auto. GIC Piteşti este un alt holding auto complex, care fabrică o serie de componente de prim montaj pentru Dacia, Ford şi piese de schimb pentru piaţa internă. Tot la Piteşti, Ronera Rubber are o fabrică modernă, specializată în componente din cauciuc pentru automobile sau tractoare.

În aceste condiţii, preşedintele ACAROM consideră că perspectivele pe termen mediu rămân favorabile sectorului de componente auto, însă productivitatea şi competitivitatea acestuia sunt foarte heterogene.

Fără investiţii şi inovare, multe companii cu capital local riscă să rămână în afara competiţiei internaţionale. Continuarea dezvoltării industriei auto pe toate palierele sale şi relansarea pieţei interne reprezintă ţintele principale ale programelor ACAROM”, conchide Constantin Stroe.

Perspective ale industriei auto în viziunea Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România

  • La DACIA va fi menţinută actuala cadenţă de productie, vor fi înglobate în fabricaţie noi ansambluri complexe, iar integrarea locală va creşte.
  • Ford va face progrese în ceea ce priveşte cadenţa de productie spre capacitatea proiectată, îşi va lărgi gama de fabricaţie şi va înfiinţa un centru de Cercetare – Dezvoltare – Inovare la Craiova
  • Alti constructori mari vor investi, probabil, pe piaţa românească
  • Mari furnizori globali vor delocaliza linii de producţie în România
  • Sunt posibile noi capacitati de fabricare VEL şi/sau de baterii
  • Vor apărea noi investiţii şi activităţi de cercetare-dezvoltare auto privată
  • Verigile locale ale lanţurilor de furnizori se vor multiplica
  • Relansarea producţiei europene va duce la creşterea cererii de piese locale
  • Accesul furnizorilor la credite şi la fonduri UE va deveni mai facil
  • Cadrul european pentru ajutor de stat va fi mai flexibil

Domeniile “cu viitor” în sectorul de componente

  • Electronică auto
  • Forjare piese motor şi transmisii
  • Roţi din aliaj uşor
  • Accesorii motoare (alternator, starter, aer condiţionat)
  • Componente motor metalice sau din MP
  • Piese de structură compozite
  • Frâne
  • Instrumente la bord
  • Entertainment şi navigaţie
  • Amortizoare
  • Presare medie şi uşoară
  • Piese turnate pentru motor
  • Sisteme de direcţie electrice
  • Arcuri de suspensie
  • Elemente de fixare/ansamblare
  • Piese interioare din plastic (panouri de uşi, pavilioane etc)
  • Piese de plastic exterioare ( bare, grile etc)
  • Dispozitive de iluminare
  • Piese de aspect – material plastic
  • Accesorii diferite ( sun roof, suport-ski, gadgeturi)

(Articol apărut în revista AutoExpert Flote, luna mai 2014)

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

afacerile
Business

Afacerile cu autovehicule şi motociclete au crescut cu 2,2% în primele 8 luni din 2024

În primele opt luni ale anului, afacerile din comerţul cu ridicata şi...

Producția de autoturisme
Industrie auto

Producția de autoturisme în România a crescut cu 8,6% în primele 9 luni

Producția de autoturisme în România a crescut cu 8,6% în primele 9...

continental
Industrie auto

Sediile Continental România se implică durabil în dezvoltarea mediului universitar din țară

Continental, companie tehnologică, s-a implicat activ și în an acest an și...

Industrie auto

Siguranță pe șosea: ce poți să faci pentru a evita accidentele

Siguranță pe șosea: ce poți să faci pentru a evita accidentele. De-a...