Advertisement

Rata anuală a inflaţiei
Home Miscellanea Macroeconomie Rata anuală a inflaţiei a urcat la 3,8% în luna mai

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 3,8% în luna mai

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 3,8% în luna mai a acestui an, de la 3,2% în aprilie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 5,70%, mărfurile alimentare cu 1,52%, iar serviciile cu 2,78%, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Potrivit INS, preţurile de consum în luna mai 2021 comparativ cu luna aprilie 2021 au crescut cu 0,5%.

Rata inflaţiei de la începutul anului (mai 2021 comparativ cu decembrie 2020) este 3,1%.

Rata anuală a inflaţiei în luna mai 2021 comparativ cu luna mai 2020 este 3,8%. Cele mai mari scumpiri s-au înregistrat în cazul combustibililor, cu 11,5%, și în cel al energiei electrice, cu 16,97%.

La categoria servicii, transporturile rutiere au consemnat o scumpire de 1,55% , iar reparațiile auto (inlcusiv cele electronice si lucrările foto), de 4,41%

Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (iunie 2020 – mai 2021) faţă de precedentele 12 luni (iunie 2019 – mai 2020) este 2,8%.

Conform INS, indicele armonizat al preţurilor de consum în luna mai 2021 comparativ cu luna aprilie 2021 este 100,56%. Rata anuală a inflaţiei în luna mai 2021 comparativ cu luna mai 2020 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 3,2%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (iunie 2020 – mai 2021) faţă de precedentele 12 luni (iunie 2019 – mai 2020) determinată pe baza IAPC este 2,3%.

Conform Raportului trimestrial asupra inflaţiei publicat de BNR, rata anuală a inflaţiei IPC se va înscrie pe o traiectorie pronunţat ascendentă în lunile următoare şi va atinge nivelul de 4,1% în luna decembrie.

 

CITEȘTE ȘI:

Comisia Europeană pregătește o propunere de eliminare a vehiculelor poluante

Noi controale în trafic privind starea tehnică a autovehiculelor. 655 de sancţiuni aplicate

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Rata anuală a inflaţiei
Macroeconomie

Rata anuală a inflaţiei a coborât la 4,94%, în iunie 2024

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna iunie 2024, la 4,94%,...

Rata anuală a inflaţiei
Macroeconomie

Rata anuală a inflaţiei a scăzut la 5,12%, în luna mai 2024

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%,...

Rata anuală a inflaţiei
Macroeconomie

Rata anuală a inflaţiei a scăzut la 5,9% în luna aprilie 2024

Rata anuală a inflaţiei a coborât în luna aprilie 2024 la 5,9%,...

Rata anuală a inflaţiei
Macroeconomie

Rata anuală a inflaţiei a coborât la 6,61% în martie 2024

Rata anuală a inflaţiei a coborât în luna martie 2024 la 6,61%,...