ITP
Home Administrare flote Service RAR a închis aproape 600 de service-uri auto

RAR a închis aproape 600 de service-uri auto

Registrul Auto Român (RAR) a aplicat amenzi de 1,1 milioane lei unor service-uri auto, oprind activitatea unui număr de 582 de unităţi. Principalele motive au fost lipsa autorizaţiilor tehnice şi calitatea slabă a reparaţiilor.

RAR a efectuat, în primele nouă luni, 2.118 de controale la firmele care efectuează reparaţii auto, unele dintre acestea ca urmare a reclamaţiilor depuse de clienţi nemulţumiţi de calitatea slabă a reparaţiilor.

”Calitatea slabă a unor servicii de reparaţii din domeniul auto s-a constatat şi ca urmare a celor 426 de reclamaţii primite şi rezolvate în termenul legal”, arată reprezentanţii RAR.

Instituţia a dispus, în urma controalelor, 582 de măsuri de oprire a activităţii pentru service-urile la care au fost constate probleme. Printre cel mai des întâlnite nereguli a fost lipsa autorizaţiilor tehnice.

Autorizaţia tehnică de funcţionare se acordă operatorilor economici care îndeplinesc condiţiile de dotare, documentaţie tehnică si tehnologii corespunzătoare, au angajat personal calificat corespunzător lucrărilor pe care le execută.

Reprezentanţii RAR au observat şi lipsa verificărilor care să garanteze că vehiculul reparat corespunde condiţiilor legale privind admiterea şi menţinerea în circulaţie şi lipsa dovezilor de acordare a garanţiei legale privind lucrările efectuate.

RAR este autoritatea competentă în România în domeniul vehiculelor rutiere, siguranţei rutiere, protecţiei mediului înconjurător şi asigurării calităţii.

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

CATL
Flotă verdeService

Gigantul chinez CATL deschide la Oslo cel mai mare centru de reparații din afara Asiei

CATL a inaugurat la Oslo cel mai mare centru Ning Service din...

mașinile
Administrare floteService

Înlocuirea flotelor auto: Când reparăm și când cumpărăm un vehicul nou?

Repararea unui vehicul salvează compania de cheltuiala inițială majoră pe care o...

mecanicul
Administrare floteService

Cine e cel mai bun mecanic din România? Au început înscrierile la concursul Mecanicul Anului 2026

S-au deschis înscrierile la cea mai așteptată competiție din industria reparațiilor auto...

mașina
Service

Cum îți poți distruge mașina după vacanță dacă ignori aceste 5 semne de uzură

La revenirea din concediu, revizia și întreținerea mașinii sunt pași esențiali pentru...