Advertisement

rabla plus 2024
Home Finanţare Fonduri publice Rabla Plus 2020. Ce trebuie să conţină dosarul de acceptare pentru companii

Rabla Plus 2020. Ce trebuie să conţină dosarul de acceptare pentru companii

Rabla Plus 2020 a fost lansat săptămâna trecută, cu un buget de 140 milioane lei, autorităţile estimând că în acest an vor fi achiziţionate aproximativ 3.000 de maşini nepoluante, adică acelaşi număr de autovehicule cumpărate în toate cele patru precedente ediţii ale programului.

Valoarea ecotichetului pentru achiziţionarea unui autovehicul full electric are o valoare de 45.000 lei (aproximativ 10.000 euro), iar pentru achiziţionarea unui autovehicul nou electric hibrid plug-in, de 20.000 lei (aproximativ 4.500 euro), dar nu mai mult de 50% din preţul de comercializare.

Accesarea Programului „Rabla Plus 2020” nu este condiţionată de casarea şi radierea unui autovehicul uzat, însă prima de casare de 6.500 lei oferită în cadrul Programului Rabla Clasic se poate cumula cu unul dintre ecotichetele prevăzute de Programul Rabla Plus.

Astfel, în condiţiile accesării concomitente a celor două programe, sumele decontate prin AFM din costul total al maşinii vor fi de: circa 11.300 de euro pentru maşinile full electric, 5.800 de euro pentru maşinile hibrid plug-in

Rabla Plus 2020 vine cu o noutate anul acesta pentru cei care vor să-şi cumpere o motocicletă cu propulsie electrică.

Valoarea ecotichetului este de 3.500 de lei, la care se adaugă prima de casare de 3.500 lei, în cazul în care optează pentru casarea unui autovehicul, valoarea cumulată fiind de 7.000 lei, dar care nu poate depăşi 50% din preţul de comercializare.

O altă noutate este că, persoanele care vor achiziţiona un autovehicul electric prin program, nu vor avea dreptul să înstrăineze bunul pentru cel puţin un an.

O companie poate beneficia de ecotichet dacă îndeplineşte în mod cumulativ următoarele condiţii:

  • a obţinut din partea Autorităţii aprobarea dosarului de acceptare;
  • s-a înscris la un producător validat în vederea achiziţionării unui autovehicul nou pur electric sau autovehicul nou electric hibrid, perfectând contractul de finanţare şi obţinând nota de înscriere;
  • a achiziţionat autovehiculul nou pur electric sau autovehiculul nou electric hibrid de la producătorul validat cu care a perfectat contractul de finanţare şi a eliberat nota de înscriere.

Criterii de eligibilitate pentru Rabla Plus 2020

– acţionează în nume propriu;
– are îndeplinite obligaţiile de plată a taxelor, impozitelor, amenzilor şi contribuţiilor către bugetul de stat, bugetele locale, bugetul Fondului pentru mediu, conform prevederilor legale în vigoare;
– potrivit declaraţiei pe propria răspundere din cererea de finanţare, solicitantul nu a fost condamnat pentru infracţiuni împotriva mediului prin hotărâre judecătorească definitivă;
– nu se află în stare de insolvenţă sau faliment, nu se află în procedură de reorganizare judiciară, dizolvare, lichidare, desfiinţare, închidere, inclusiv închidere operaţională, nu se află sub administrare specială, nu are suspendate ori restricţionate activităţile, inclusiv cele economice, nu se află într-o altă situaţie similară legal reglementată. Nu face obiectul unei proceduri legale în justiţie pentru situaţiile mai sus menţionate şi nici pentru orice altă situaţie similară, potrivit declaraţiei pe propria răspundere din cererea de finanţare;
– desfăşoară activităţi economice pe teritoriul României;
– nu a fost şi nu este subiectul unei proceduri de recuperare a unui ajutor de stat declarat ca fiind ilegal şi incompatibil cu piaţa comună, ca urmare a unei decizii a Consiliului Concurenţei sau a Comisiei Europene, ori, în cazul în care a făcut obiectul unei astfel de decizii, aceasta a fost deja executată şi creanţa a fost recuperată integral;
– ajutorul de minimis solicitat sub forma ecotichetului nu urmează a fi utilizat pentru desfăşurarea de activităţi în unul dintre sectoarele prevăzute în cuprinsul anexei 1 la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, cu respectarea Regulamentului (UE) nr. 1.407/2013 al Comisiei din 18 decembrie 2013, şi nici pentru achiziţionarea autovehiculelor noi destinate transportului rutier de mărfuri;
– valoarea totală a ajutoarelor de minimis de care a beneficiat pe o perioadă de 3 ani consecutivi (2 ani fiscali precedenţi şi anul fiscal în cursul căruia depune dosar de acceptare în program), cumulată cu valoarea alocării financiare acordate în baza schemei de minimis, nu depăşeşte echivalentul în lei, la data depunerii dosarului de acceptare, a 200.000 euro (sau 100.000 euro, dacă activează în sectorul transporturilor rutiere de mărfuri), potrivit declaraţiei pe propria răspundere depuse la dosar.
– nu a obţinut şi nu este pe cale să obţină finanţare prin proiecte ori programe finanţate din alte fonduri publice, inclusiv fonduri comunitare, pentru achiziţionarea aceluiaşi/aceloraşi autovehicul/autovehicule care urmează a fi achiziţionat/achiziţionate prin program, potrivit declaraţiei pe propria răspundere din cererea de finanţare;
– nu este înregistrat cu fapte sancţionate de legislaţia financiară.

Conţinutul dosarului de acceptare în Rabla Plus 20202

Dosarul de acceptare trebuie să cuprindă următoarele documente:
– formularul cererii de finanţare;
– împuternicire notarială, în original, pentru cazul în care cererea de finanţare este semnată de către o persoană împuternicită;
– certificatul de cazier fiscal emis pe numele solicitantului persoană juridică;
– certificatul de atestare fiscală privind obligaţiile de plată către bugetul de stat;
– certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local;
– certificatul de atestare privind obligaţiile la Fondul pentru mediu;
certificatul constatator emis de către oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunalul în a cărui rază teritorială îşi are sediul social solicitantul;
– declaraţia pe propria răspundere privind ajutoarele de minimis obţinute în ultimii 3 ani, respectiv 2 ani fiscali precedenţi şi anul fiscal în cursul căruia solicitantul se înscrie în program;
– declaraţia pe propria răspundere, care trebuie să conţină activităţile principale, sectoarele în care solicitantul îşi desfăşoară efectiv activitatea, precum şi activitatea pentru care va fi utilizat autovehiculul nou ce urmează a fi achiziţionat în cadrul programului.

Perfectarea contractului şi obţinerea notei de înscriere

După includerea sa de către AFM în lista solicitanţilor acceptaţi, compania se poate înscrie, în termen de 60 de zile de la aprobare, la oricare producător validat care a încheiat contract cu Autoritatea.

Pentru înscriere, compania constituie la producătorul validat un dosar de participare cuprinzând următoarele documente:

  • actul de identitate al reprezentantului legal/actul de identitate al persoanei împuternicite/delegate/desemnate să înscrie solicitantul şi să achiziţioneze autovehiculul nou,
  • actul de împuternicire/delegare/desemnare a persoanei care înscrie solicitantul şi achiziţionează autovehiculul nou;
  • actul de înfiinţare/certificatul de înscriere în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor/certificatul de înregistrare în registrul comerţului, în copie certificată „conform cu originalul”.

La momentul perfectării contractului de finanţare, solicitantului acceptat i se eliberează nota de înscriere, anexă la contract.

Producătorul validat şi solicitantul înscris efectuează formalităţile de vânzare-cumpărare şi predare-primire a autovehiculului nou, producătorul validat scăzând din preţul de comercializare a acestuia cuantumul ecotichetului şi, după caz, al primei de casare.

Este obligatorie înmatricularea permanentă, pe numele beneficiarului, a autovehiculului nou-achiziţionat în cadrul programului în termen de 90 de zile de la emiterea facturii. Prin excepţie, în cazul în care autovehiculele noi, pentru care a fost acordată finanţarea, sunt achiziţionate în sistem leasing, înmatricularea permanentă pe numele beneficiarului este obligatorie la sfârşitul perioadei de leasing.

Potrivit Ghidului de finanţare, este interzisă persoanelor juridice înstrăinarea autovehiculelor nou-achiziţionate în cadrul programului pe o perioadă de un an de zile de la data achiziţiei şi în situaţia în care autovehiculele sunt achiziţionate în sistem leasing, iar înmatricularea permanentă pe numele beneficiarului a intervenit înainte de împlinirea termenului de un an.

 

CITEŞTE ŞI:

CORONAVIRUS. „Lumea a fost avertizată”. RAPORTUL care trebuia citit

Google, donație record împotriva Coronavirus: 800 milioane dolari!

Coronavirus: Scenariu catastrofic pentru turism. Scădere de 20-30% în 2020

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Mehedinți
Fonduri publice

Flotă de 10 mașini electrice pentru Consiliul Județean Mehedinți

Consiliul Județean Mehedinți își reînnoiește flota cu 10 mașini electrice, prin programul...

Călărași
Flotă verdeFonduri publice

Flotă de 20 de autovehicule ”verzi” pentru Primăria Călărași

Primăria Călărași intenționează să achiziționeze, prin licitație, un număr de 20 de...

Electric UP
Fonduri publice

Programul Electric Up 2 va avea un buget de minimum 450 milioane lei

Noul program Electric UP a intrat, oficial, în linie dreaptă, bugetul alocat...

Rabla Plus
Flotă verdeFonduri publice

Noi finanţări în Programul ”Rabla Plus”, în valoare de 22,4 milioane de lei

Comitetul de avizare al Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM) a aprobat noi...