Advertisement

sisteme de monitorizare
Home Transporturi Protest al transportatorilor rutieri faţă de legislaţia protecţionistă din Franţa şi Germania

Protest al transportatorilor rutieri faţă de legislaţia protecţionistă din Franţa şi Germania

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) organizează marţi, 31 mai 2016, între orele 12.00-13.00 un protest la sediul Reprezentanţei Comisiei Europene în România.

UNTRR, alături de asociaţii profesionale ale transportatorilor rutieri din mai multe state membre UE protestează împotriva impunerii abuzive a legii salariului minim din Franţa (Legea Macron) transportatorilor rutieri, care va intra în vigoare pe 01 iulie 2016, o măsură protecţionistă similară legii MiLoG din Germania.

O delegaţie UNTRR va depune la Reprezentanţa Comisiei Europene în România o Rezoluţie comună împotriva legii Macron, adresată Preşedintelui Comisiei Europene – Jean Claude Juncker şi semnată de asociaţiile transportatorilor rutieri din Portugalia, Spania, Bulgaria, Republica Cehă, Slovacia, Estonia, Lituania, Ungaria, România şi Polonia.

A trecut deja un an de când a fost iniţiată procedura de infringement a Comisiei Europene împotriva MiLoG – Germania şi nu avem încă nici un rezultat. Nu putem rămâne pasivi şi nu putem să permitem acest dictat al unor state membre în detrimentul altora. Chemăm toţi transportatorii să protesteze alături de noi, să ne manifestăm dezacordul privind lipsa de acţiune a Comisiei Europene faţă de escaladarea protecţionismului în UE”, spun reprezentanţii UNTRR.

Ora de întâlnire pentru protestatari va fi 11.30, în faţa sediului Reprezentanţei Comisiei Europene în România din Str. Vasile Lascăr, nr. 31, Bucureşti, în spaţiul delimitat de forţele de ordine.

Reamintim că Franţa a aprobat, în data de 9 aprilie 2016 salariul minim de 9,61euro/oră, cu aplicare din 1 iulie 2016, pentru lucrătorii detaşaţi. Actul legislativ – Legea Macron – impune ca şoferii străini care muncesc în Franţa să fie plătiţi conform salariului minim francez, urmare a unei cereri formulate de companiile franceze care au raportat concurenţa considerată neloială a ţărilor din Europa de Est. Legea Macron se aplică atât companiilor de transport marfă, cât şi companiilor de transport călători, pentru şoferii detaşaţi în Franţa, fiind similara cu cea deja intrată în vigoare în Germania (MiLoG).

Legea MiLoG (Mindestlohngesetz – salariu minim pe economie, germ.) a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2015, Germania introducând un salariu minim în valoare brută de 8,50 euro pe oră. Legea se aplică şi şoferilor profesionişti străini care efectuează operaţiuni de transport internaţional de marfă şi persoane către şi din Germania, de cabotaj sau de tranzit pe teritoriul Germaniei. În mai 2015, Comisia Europeană a deschis procedura de infringement privind aplicarea acestei legi în sectorul transporturilor.

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Afacerile din transporturi
Transporturi

Afacerile din transporturi au scăzut cu 5,7% în primul semestru din 2024

În primele șase luni din acest an, faţă de perioada corespunzătoare din...

Marele Bazar de la Istanbul
Transporturi

Destinații de vacanță: Marele Bazar de la Istanbul

Un patrimoniu cultural deosebit de important, Marele Bazar de la Istanbul are...

afacerile din transporturi
Transporturi

Afacerile din transporturi au scăzut cu 4,6% în primele 5 luni din 2024

Cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor a...

motorină
CarburanţiTransporturi

Pentru transportatori, subvenția destinată accizei la motorină crește la 20 de bani/litru

În ședința de Executivului de miercuri, a fost aprobată Hotărârea de Guvern...