RCA
Home Transporturi Bani în plus pentru Transporturi în 2018

Bani în plus pentru Transporturi în 2018

Potrivit proiectului de buget pentru anul viitor, Ministerul Transporturilor va primi bani mai mulţi decât anul acesta, iar investiţiile publice în infrastructura rutieră vor fi susţinute din fonduri europene.

Bugetul de stat pentru anul viitor este construit pe o creştere economică de 5,5%, PIB de 907,852 miliarde de lei, inflaţie medie anuală de 3,1% şi un curs mediu de 4.55 lei/euro.

Astfel, în proiect, Ministerului Transporturilor îi sunt alocate 9,132 miliarde de lei credite bugetare, în creştere cu 0,9% faţă de 2017, şi 30,911 miliarde de lei, credite de angajament.

Pe de altă parte, Guvernul se angajează (din nou) în susţinerea investiţiilor publice, cheltuielile pentru 2018 urmând să însumeze 38,5 miliarde lei, aproximativ 4,2% în PIB. Pentru 2020, acestea vor creşte la 53,3 miliarde lei, iar pentru 2021, estimarea este de 54,4 miliarde lei şi o pondere în PIB de 4,8% din PIB, cu 0,6 puncte procentuale în plus faţă de 2018.

Potrivit autorităţilor, va fi avută în vedere în special consolidarea investiţiilor din infrastructura de transport, urmând ca pentru proiectele prevăzute de Master Planul General de Transport să asigure premisele necesare creşterii absorbţiei fondurilor europene.

Totodată, pentru dezvoltarea infrastructurii pe toate modurile de transport, autorităţile vor apela la Fondurile Europene Structurale şi de Investiţii – FESI, care sprijină investiţiile destinate construirii/modernizării reţelelor TEN-T rutiere şi feroviare, precum şi dezvoltării unui sistem de transport multimodal, de calitate şi eficient.

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

OBU
Transporturi

SafeFleet: transportatorii cu OBU montat vor putea plăti automat tichetul de rută TollRO, după finalizarea certificării

SafeFleet, unul dintre cei mai importanți jucători pe piața de monitorizare a...

transport
JuridicTransporturi

Transportul rutier, în pragul unui nou deceniu. Traiectoria către 2035

Transportul rutier european trece printr-o transformare profundă. Înăsprirea reglementărilor, progresul tehnologic rapid...

afacerile din transporturi
CompaniiTransporturi

Afacerile din transporturi, în scădere cu 3,2% în primele 7 luni din 2026

Afacerile din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor au scăzut, în...

Bolt
TehnologieTransporturi

Lucid și Bolt își unesc forțele pentru a lansa o flotă de vehicule autonome în Europa

Lucid Group și Bolt au anunțat semnarea unui parteneriat de anvergură ce...