Proiectul pentru „Autostrada Nordului”, adoptat de Senat

Plenul Senatului a adoptat, cu 72 de voturi pentru şi o singură abţinere, propunerea legislativă referitoare la aprobarea obiectivului de investiţii "Autostrada Nordului", al cărei iniţiator este deputatul de Bistriţa-Năsăud, Ionuţ Simionca.



autostrada

Conform prevederilor iniţiativei parlamentare, Autostrada Nordului va fi construită în patru ani, pe ruta: Vama Petea-Satu Mare-Baia Mare-Dej-Bistriţa-Vatra Dornei-Suceava, ministerul responsabil de buna executare a lucrărilor fiind Ministerul Transporturilor.

„Sunt foarte mulţumit că proiectul meu legislativ a fost adoptat de colegii senatori cu o majoritate atât de largă. Sper ca acest demers să îi facă pe actualii guvernanţi să se apuce serios de treabă şi, în patru ani, să lege Suceava de Satu-Mare printr-o autostradă care va trece şi pe la Bistriţa”, a declarat parlamentarul bistriţean.

Referindu-se la motivele care l-au determinat să ceară construirea autostrăzii prin lege, Simionca a arătat că în documentele de planificare ale Ministerului Transporturilor nu există, până în 2032, nicio prevedere referitoare la construcţia de autostrăzi care să lege municipiul Bistriţa de restul ţării sau de Vestul Europei.

„În actualul Master Plan General de Transport, municipiul Bistriţa este prevăzut doar cu implementarea, în 2027-2030 a unui drum expres, care să lege capitala judeţului Bistriţa-Năsăud de Dej. Într-un scenariu optimist, bistriţenii vor putea trece în Ungaria pe la vama Petea abia peste 14 ani, prioritate având ajungerea la graniţa cu Ucraina. Sunt peste două milioane şi jumătate de cetăţeni în Ardeal pe care noi vrem să-i conectăm cu Occidentul, să poată să ajungă mai repede în Ungaria, în Austria sau în Germania”, explică Ionuţ Simionca.

În opinia parlamentarului bistriţean, realizarea unei infrastructuri de comunicaţii rutiere modernă, rapidă şi sigură, care să lege Bistriţa de Moldova şi de Vestul Europei, va conduce la dezvoltarea rapidă a judeţului deoarece forţa de muncă se va deplasa cu mai multă uşurinţă, transportul produselor finite se va face mai rapid şi cu costuri mici, activităţile turistice vor fi încurajate, mobilitatea elevilor şi studenţilor va creşte.

„Un alt motiv, el însuşi suficient pentru modernizarea drumurilor, este acela că se va micşora astfel considerabil numărul celor ce îşi vor pierde viaţa în accidente rutiere. Deşi mai rapide, drumurile vor fi şi mai sigure, orice întârziere în executarea lucrărilor putând fi considerată ca o asistare pasivă la producerea a numeroase accidente cu pierderi de vieţi omeneşti. Am încredere că şi colegii mei deputaţi vor dezbate şi aproba destul de repede proiectul legislativ”, a mai declarat deputatul Ionuţ Simionca.

Adaugati comentariu