munca hibridă
Home Miscellanea Financiar Programul lung de muncă ucide 745.000 de oameni pe an, relevă un studiu OMS

Programul lung de muncă ucide 745.000 de oameni pe an, relevă un studiu OMS

Programul lung de muncă ucide sute de mii de oameni pe an, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Primul studiu global de acest gen a arătat că 745.000 de persoane au murit în 2016 din cauza accidentelor vasculare cerebrale și a bolilor de inimă generate de orele prea multe de program.

Raportul a constatat că persoanele care locuiesc în Asia de Sud-Est și în regiunea Pacificului de Vest au fost cele mai afectate.

OMS a mai arătat că tendința se poate agrava din cauza pandemiei.

Cercetarea a constatat că lucrul cu 55 de ore sau mai mult pe săptămână a fost asociat cu un risc cu 35% mai mare de accident vascular cerebral și cu un risc cu 17% mai mare de a muri din cauza bolilor de inimă, comparativ cu o săptămână de lucru cuprinsă între 35 și 40 de ore.

Studiul, realizat în colaborare cu Organizația Internațională a Muncii (OIM), a arătat, de asemenea, că aproape trei sferturi dintre cei care au murit ca urmare a muncii îndelungate erau bărbați de vârstă mijlocie sau peste.

Adesea, decesele au avut loc mult mai târziu în viață, uneori decenii mai târziu, decât au fost lucrate orele lungi.

Deși studiul nu a acoperit perioada pandemiei, oficialii OMS au declarat că munca la distanță și încetinirea economică ar fi putut crește riscurile asociate cu orele multe de lucru.

„Avem unele dovezi care arată că atunci când țările intră în carantină națională, numărul de ore lucrate crește cu aproximativ 10%”, a declarat reprezentamtul OMS, Frank Pega.

Potrivit raportului, munca îndelungată ar fi responsabilă pentru aproximativ o treime din toate bolile legate de muncă, devenind astfel cea mai probabilă cauză a bolilor profesionale.

Cercetătorii au mai arătat că există două modalități de lucru care afectează sănătatea: în primul rând prin răspunsuri fiziologice directe la stres și, în al doilea rând, deoarece orele maimulte înseamnă că lucrătorii au mai multe șanse să adopte comportamente care dăunează sănătății, cum ar fi consumul de tutun și alcool, somn și exerciții fizice mai puține și o dietă nesănătoasă.

Numărul persoanelor care lucrează ore multe a crescut înainte de pandemie, potrivit OMS, și a fost de aproximativ 9% din populația globală totală.

OMS sugerează că angajatorii ar trebui să ia în considerare acest lucru atunci când evaluează riscurile pentru sănătatea muncii ale lucrătorilor lor.

Limitarea orelor ar fi benefică pentru angajatori, deoarece s-a demonstrat că sporește productivitatea, a conchis reprezentantul OMS, Frank Pega.

 

CITEȘTE ȘI:

Preluarea Gothaer de către Allianz-Ţiriac Asigurări, autorizată

Podul suspendat de la Brăila intră într-o nouă etapă. Se pregătește instalarea cablurilor

Peste 40% dintre companii se așteaptă ca facilitățile fiscale să determine inspecții fiscale noi

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

BYD
Financiar

BYD a înregistrat, în trim. I, cea mai abruptă scădere a profitului din ultimii 6 ani

Profitul producătorului chinez de vehicule electrice BYD a scăzut cu 55,4% în...

nissan
Financiar

Nissan și-a actualizat estimările pentru 2025. Va obține un profit operațional de 240 mil. euro

Producătorul auto japonez Nissan Motor a anunțat o revizuire semnificativă a previziunilor...

CATL
Financiar

CATL a obținut 4,3 miliarde de euro prin vânzarea de acțiuni listate la Bursa din Hong Kong

La aproape un an de la listarea la bursa din Hong Kong,...

Bosch
FinanciarIndustrie auto

Bosch a înregistrat, în 2025, venituri în creștere din vânzări, de 91 mld. euro. Marja operațională a scăzut la 2%

În ciuda provocărilor semnificative, Bosch a realizat venituri din vânzări de 91...