Prin Programul Transport, 4,46 mld. euro sunt destinate construcţiei de autostrăzi şi drumuri expres

În prima jumătate a acestui an va fi deschis accesul la finanțate europeană pentru proiecte de infrastructură de transport în valoare de 9,4 miliarde de euro, prin Programul Transport 2021 – 2027, a anunțat Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE).



Programul Transport

Astfel, în perioada martie – iunie 2023 urmează lansarea a 13 apeluri de proiecte destinate investițiilor în infrastructura rutieră și feroviară a României, dar și dezvoltării mobilității sustenabile în nodurile urbane și infrastructurii navale.

„Banii europeni pe care România îi are la dispoziție în acest moment pentru infrastructura de transport reprezintă un buget record de aproape 18 miliarde de euro. Programul Transport are cea mai mare alocare dintre toate programele aferente perioadei 2021 – 2027: sunt 9,62 miliarde de euro pe care îi vom putea investi în autostrăzi, căi ferate, transport urban sau extinderea căilor navigabile, iar apelurile pentru proiecte se vor deschide în cel de-al doilea trimestru al acestui an. Pentru 2023 sunt programate 13 apeluri de proiecte care însumează 9,4 miliarde de euro, alte două apeluri urmând a fi lansate anul viitor. Proiectele pe care le putem finanța din acești bani vor construi un fundament solid pentru redresare economică și dezvoltare pe termen lung, dar și pentru reducerea decalajelor de dezvoltare față de alte state membre ale Uniunii Europene. Fondurile europene reprezintă unica noastră sursă pentru finanțarea marilor proiecte, am beneficiat de ele de 2 exerciții finanțare și astăzi mergem împreună pe autostrada Arad-Timisoara-Lugoj, Autostrada Sebes-Turda și Autostrada Sibiu-Orăștie. Mai departe, oportunitățile pentru acest sector sunt mai multe ca niciodată, iar capacitatea de absorbție și creșterea ritmului de implementare a proiectelor rămâne marea noastră provocare”, a explicat ministrul Marcel Boloș.

Rezultatele așteptate în urma implementării Programului Transport sunt:

  • 632 km drumuri noi sau reabilitate;
  • 488 km căi ferate noi sau reabilitate;
  • 223 infrastructuri pentru combustibili alternativi (puncte de realimentare/reîncărcare);
  • 3.390 km – lungimea totală a drumurilor dotate cu elemente de siguranță rutieră;
  • 16 gări și halte feroviare noi sau modernizate;
  • 40 trenuri achiziționate;
  • 12 km linii noi de tramvai și metrou;
  • 66 km linii de tramvai și metrou reconstruite sau modernizate (FC);
  • 150 km linii de tramvai și metrou reconstruite sau modernizate (FEDR);
  • 70 km căil navigabile interioare noi, reabilitate sau modernizate;
  • 8 conexiuni intermodale noi sau modernizate.

Categoriile de beneficiari eligibili pentru proiectele finanțate prin Programul Transport

Vor putea depune cereri de finanțare:

  • Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere(CNAIR);
  • Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR);
  • Direcțiile Regionale de Drumuri și Poduri ale CNAIR (DRDP);
  • Unități Administrativ-Teritoriale (UAT);
  • Poliția rutieră;
  • Ministerul Transporturilor si Infrastructurii (MTI);
  • Compania Națională de Căi Ferate (CN CFR SA);
  • Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF);
  • Metrorex SA;
  • Autorităţile Publice Locale (APL);
  • Administratorii porturilor maritime si fluviale;
  • Administratorii de căi navigabile;
  • Operatori Portuari Privați/Operatori de transport naval /Operatori de terminale logistice.

De asemenea, pot fi finanțate proiecte în parteneriat:

  • între CNAIR și Unități Administrativ-Teritoriale;
  • între Unități Administrativ-Teritoriale şi Direcțiile Regionale de Drumuri și Poduri;
  • între operatori feroviari de transport de călători şi Autoritatea pentru Reformă Feroviară/Ministerul Transporturilor si Infrastructurii;
  • între Unități Administrativ-Teritoriale;
  • între Unități Administrativ-Teritoriale şi Compania Națională de Căi Ferate/Autoritatea pentru Reformă Feroviară/Ministerul Transporturilor si Infrastructurii/Metrorex;
  • între Autorităţile Publice Locale;
  • între Autorităţile Publice Locale (inclusiv asocieri ale acestora) şi CNCFR SA şi/sau Autorităţile Publice Locale/Ministerul Transporturilor si Infrastructurii;
  • între beneficiari (transport naval şi multimodal).

Principalul obiectiv al Programului Transport este recuperarea decalajului de dezvoltare a infrastructurii de transport a României, asigurând, în același timp, atingerea obiectivelor europene de reducere a emisiilor de carbon și transferul spre o mobilitate durabilă și sigură.

Separat de Programul Transport 2021-2027, România beneficiază de investiții strategice importante și prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Resursele financiare alocate sunt de aproximativ 7,6 miliarde de euro și vor acoperi o parte din necesarul total de investiții la nivel național, astfel încât, pentru a le maximiza impactul, aceste resurse vor fi direcționate către acele intervenții capabile să genereze cea mai mare valoare adăugată în conformitate cu strategiile naționale și ale blocului european.

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

Compania Telecomunicații CFR a bugetat 960.000 de lei pentru 8 SUV-uri în leasing operațional

Cine asigură RCA flota de peste 1.300 de autovehicule deținută de ANAF

 

 

 

Adaugati comentariu