Primul termen de plată a impozitelor şi taxelor pe mijloace de transport – amânat până la 30 iunie

Guvernul a decis, miercuri, printr-o ordonanţă de urgenţă, ca primul termen de plată a impozitelor şi taxelor pe clădiri şi mijloace de transport să fie amânat de la 31 martie până la 30 iunie.



bani-floteauto

Prevederile au fost aprobate în cadrul OUG privind unele măsuri financiare în vederea finalizării proiectelor finanţate din fondurile Uniunii Europene aferente perioadei de programare 2007 – 2013, precum şi unele modificări fiscalbugetare.

„În această ordonanţă de urgenţă sunt prevăzute câteva modificări legate de normele Codului fiscal. (… ) Pentru anul 2016, primul termen de plată a impozitului – taxe pe clădiri, impozit, taxe pe teren, respectiv impozit, taxe asupra mijloacelor de transport – se prorogă de la 31 martie până la 30 iunie 2016. Totodată, contribuabilii care achită integral suma până la 30 iunie 2016 în ceea ce priveşte impozitul sau taxele pe clădiri, impozitele – taxele pe teren, respectiv impozitul, taxele pe mijloacele de transport beneficiază de bonificaţia stabilită de Consiliul Local. Termenul era de 31 martie, s-a prelungit acest termen pentru ca toată lumea să poată plăti, să poată beneficia de clarificările pe care Ministerul de Finanţe le-a adus în ultimele săptămâni în privinţa noului Cod fiscal şi a normelor de aplicare la acesta”, a explicat purtătorul de cuvânt al Guvenului, Dan Suciu.

Acesta a făcut referire şi la prorogarea unor termene până la 31 mai 2016 în cazul deţinătorilor de clădiri, maşini sau terenuri.

„Este vorba de persoanele fizice care la data de 31 decembrie aveau în proprietate clădiri nerezidenţiale sau clădiri cu destinaţie mixtă care pot depune declaraţia până la 31 mai 2016. (…) Persoanele juridice care au obligaţia să depună declaraţii privind clădirile pe care le deţin în proprietate pe 31 decembrie 2015, destinaţia şi valoarea impozabilă a acestora poate fi, de asemenea, menţionată fiscal, declarată la Fisc până pe 31 mai 2016, inclusiv. De asemenea, persoanele fizice şi juridice care la 31 decembrie 2015 deţineau mijloace de transport radiate din circulaţie conform prevederilor legale din domeniul circulaţiei pe drumurile publice pot depune declaraţia de conformitate însoţită de documentele justificative până la data tot de 31 mai 2016, inclusiv. Aşadar avem o prelungire a termenului de 31 martie pentru toate aceste situaţii până pe 31 mai 2016”, a adăugat Dan Suciu.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a menţionat că toate modificările vor intra în vigoare imediat după publicarea OUG în Monitorul Oficial.

 

 

Adaugati comentariu