Primele contracte pentru proiectarea şi execuţia a trei loturi ale Drumului Expres Craiova – Piteşti au fost semnate luni, 3 decembrie 2018, la Craiova.
Valoarea totală a celor 3 contracte este de 1,81 miliarde de lei (fără TVA), aproximativ 385 milioane de euro. Sursa de finantare este asigurată din fonduri europene nerambursabile prin Programul Operaţional Infrastructura Mare (POIM).
Durata de realizare este de 36 luni, din care 12 luni pentru activitatea de proiectare şi 24 luni pentru execuţia lucrărilor. Perioada de garanţie a lucrărilor va fi de 7 ani.
Lungimea totală a drumului expres este de 120 km, din care cele trei contracte semnate însumează o lungime de 57,55 km.
Documentele sunt aferente următoarelor tronsoane ale drumului expres Craiova – Piteşti:
Tronsonul I
Proiectarea şi execuţia va fi realizată de Tirrena Scavi (Italia). Valoarea contractului este de 358.179.480,69 lei fără TVA, echivalentul a 76 milioane euro fără TVA, avand un cost/km de 4,3 milioane euro fără TVA.
Tronsonul 1 (17,7 km) se întinde între km 0+000 şi km 17+700 şi are ca punct de început desprinderea din varianta de ocolire Nord a municipiului Craiova (unde este prevăzută amenajarea unui nod rutier), iar ca punct final limita judeţelor Dolj cu Olt. Acest tronson traversează teritoriile administrative ale următoarelor localităţi: Craiova, Gherceşti, Pieleşti şi Robăneşti.
Specificatii tehnice:
- Lungime: 17,7 km din care 10,165 km sunt situaţi pe curbe ceea ce reprezinta 57% din traseu
- Viteza de proiectare: 120 km/h
- Partea carosabilă: 2 x 7,00 metri
- Benzi de încadrare: 4 x 0,5 metri
- Acostamente: 2 x 1,5 metri
- Spaţiu median: 3,00 metri
- Platforma: 22,00 metri
Noduri rutiere:
- km 0+000 – intersecţia cu DN65F – Centura Nord Craiova
- km 1+400 – intersecţia cu DC4 – Craiova Vest
Principalele Poduri şi Pasaje:
1. Pasaj la DN65 F la nod rutier Centura Nord Craiova – lungime: 108 m
2. Pasaj la DC4 la nod rutier Craiova Vest – lungime: 78 m
3. Pod la km 3+635 peste Valea Ursoaia – lungime: 54 m
4. Pod la km 6+410 peste paraul Teslui – lungime: 78 m
5. Pod la km 7+120 peste DJ 641 – lungime: 42 m
6. Pod la km 12+385 peste Valea Langa – lungime: 42 m
7. Pod la km 15+700 – lungime: 120 m
8. Pasaj la km 16+200 peste Calea Ferata 101 – lungime:78 m
9. Pasaj la km 16+640 peste DN 65 – lungime: 78 m
Va fi amenajată şi o parcare de scurtă durată la km 14+190.
Tronsonul 2
Tronsonul 2 (39,85 km), format din două loturi, se întinde între km 17+700 şi km 57+550 şi are ca punct de început limita dintre judeţele Dolj şi Olt, iar ca punct final în apropierea municipiului Slatina, la intersecţia cu DN 65B în zona localităţii Valea Mare. Acesta traversează teritoriile administrative ale urmatoărelor localităţi: Balş, Bârza, Piatra Olt, Slătioara, Ulmi, Milcov, Slatina şi Valea Mare.
Lotul 1 (18,5 km) – Varianta de ocolire Balş – se întinde intre km 17+700 – Km 36+200. Acesta traverseaza teritoriile administrative ale următoarelor localităţi: Balş, Bârza, Piatra Olt.
Lotul 2 (21,35 km) – Varianta de ocolire Slatina – se întinde intre km 36+200– km 57+550. Acesta traverseaza teritoriile administrative ale următoarelor localităţi: Slătioara, Ulmi, Milcov, Slatina şi Valea Mare.
Prin execuţia Lotului 1 se va realiza decongestionarea traficului de pe raza localităţii Balş, iar prin execuţia Lotului 2 se va realiza decongestionarea traficului de pe raza localităţii Slatina, prin redirecţionarea traficului greu în afara acestor oraşe.
Tronsonului 2 – Lotul 1 va fi realizat de Asocierea SA&PE Construct – Spedition UMB – Tehnostrade SRL – Consitrans. Valoarea contractului este de 661.452.009,54 lei fără TVA, echivalentul a 141 milioane Euro fără TVA, având un cost/km de 7,6 milioane euro fără TVA.
Specificaţii tehnice Tronsonul 2 – Lotul 1:
- Lungime: 18,5 km
- Viteza de proiectare: 120 km/h
- Partea carosabilă: 2 x 7,00 metri
- Benzi de încadrare: 4 x 0,5 metri
- Acostamente: 2 x 1,5 metri
- Spaţiu median: 3,00 metri
- Platforma: 22,00 metri
Noduri rutiere:
- km 19+370 – DN65 Balş Vest
- km 27+630 DJ 644 Barza Nord
- km 35+685 – intersecţia cu DC13 – Piatra Olt Nord – Vest
Principalele Poduri şi Pasaje:
1. Pod la km 22+410 peste râul Olteţ – lungime: 550 m
2. Pod la km 24+260 peste pârâul Gengea – lungime: 30 m
3. Pasaj la km 26+235 peste Calea Ferată 101 – lungime:135 m
4. Pod la km 30+015 peste pârâul Birlui – lungime: 405 m
5. Pasaj la km 19+870 peste DC 154A – lungime: 78 m
6. Pasaj la km 19+370 peste DN 65 la nod rutier Balş Vest – lungime: 78m
7. Pasaj la km 27+630 peste DJ 644 la nod rutier Barza Nord – lungime: 78 m
8. Pasaj la km 35+685 peste DC13 – Piatra Olt Nord – Vest – lungime: 78 m
Vor fi amenajate parcări la km 29+450, stânga şi dreapta.
Tronsonului 2 – Lotul 2 va fi realizat tot de Asocierea SA&PE Construct – Spedition UMB – Tehnostrade – Consitrans. Valoarea contractului este de 792.189.981,56 lei fără TVA, echivalentul a 168 milioane euro fără TVA, având un cost/km de 7,8 milioane euro fără TVA.
Specificatii tehnice Tronsonul 2 – Lotul 2:
- Lungime: 21,35 km
- Viteza de proiectare: 120 km/h
- Partea carosabilă: 2 x 7,00 metri
- Benzi de încadrare: 4 x 0,5 metri
- Acostamente: 2 x 1,5 metri
- Spaţiu median: 3,00 metri
- Platforma: 22,00 metri
Noduri rutiere: km 50+095 la intersectia cu DJ 546 – Slatina Sud – Est
Principalele Poduri şi Pasaje:
1. Pod la km 39+220 peste pârâul Coarneş – lungime: 40 m
2. Pod la km 39+780 peste pârâul Negrişoara – lungime: 40 m
3.Pod la km 44+510 peste râul Olt – lungime: 1690 m
5. Pod la km 47+875 peste pârâul Milcov – lungime: 405 m
6. Pod la km 48+710 peste Calea Ferată – lungime: 112 m
6. Pod la km 52+200 peste DJ 653 – lungime: 42 m
7. Pod la km 52+490 peste CF 101- lungime: 78 m
Vor fi amenjate parcări la km 55+300, stânga şi dreapta.
Comentați?