Guvernul intenţionează să completeze programul „Prima maşină” pentru a spori vânzările de autovehicule nepoluate, prin introducerea posibilităţii de a achiziţiona prin credit cu garanţia statului şi autoturisme electrice, hibride sau electric hibride.
Potrivit proiectului publicat de Ministerul Finanţelor, în acest caz, beneficiarii pot deţine şi un autoturism nou, dar numai cu motor termic. În prezent, persoanele fizice care accesează programul „Prima maşină” (OUG nr. 66/2014) trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiţii printre care şi aceea că nu au mai deţinut în proprietate un autoturism nou.
Astfel, conform iniţiativei, pentru autoturismele cu sistem de propulsie hibrid preţul de achiziţie nu poate depăşi suma de 100.000 de lei, la care se adaugă TVA, iar pentru autoturismele electric hibrid şi pur electric, preţul de achiziţie nu poate depăşi suma de 150.000 de lei, la care se adaugă TVA.
Şi cuantumul avansului se modifică, în cazul autoturismelor cu sistem de propulsie hibrid acesta va fi de 25%, iar pentru autoturismele electric hibrid şi pur electric, de 30%.
În plus, ecobonusul şi ecotichetul obţinute în programele Rabla Clasic şi Rabla Plus pot fi utilizate pentru justificarea achitării avansului.
Tipuri de autovehicule
– autovehicul hibrid, cu cel puţin două convertoare de energie diferite şi două sisteme de stocare de energie montate pe vehicul pentru a-i asigura propulsia, având un preţ de achiziţie de maxim 100.000 lei, la care se adaugă TVA, pentru care beneficiarul programului trebuie să asigure un avans de minim 25% din preţul de achiziţie al autoturismului;
– autovehicul electric hibrid, autovehicul hibrid care, pentru a-şi asigura propulsia mecanică, preia energie din două surse de energie stocată, montate pe vehicul: un combustibil consumabil, respectiv un dispozitiv de stocare a energiei electrice (de exemplu: baterie, condensator, volant/generator etc.) care are o sursă de alimentare externă – Plug-in şi care generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 50g/km, în regim de funcţionare mixt. În cazul în care în COC (certificatul de conformitate al autovehiculului) este înscrisă cantitatea de emisii de CO2 conform standardului WLTP (World Harmonised Light Vehicles Test Procedure, stabilită în Regulamentul (UE) 2017/1.151 al Comisiei), cantitatea de emisii generată de autovehiculul nou trebuie să fie de maximum 70 g CO2/km NEDC (New European Drive Cycle, utilizat în temeiul Regulamentului (CE) nr. 692/2008 al Comisiei), în regim de funcţionare mixt, având un preţ de achiziţie de maxim 150.000 lei, la care se adaugă TVA, pentru care beneficiarul programului trebuie să asigure un avans de minim 30% din preţul de achiziţie al autoturismului;
– autovehicul pur electric – orice autoturism, autoutilitară uşoară, autospecială/autospecializată uşoară sau cvadriciclu, propulsat/propulsată de un motor electric cu energie furnizată de baterii reîncărcabile, alimentate de o sursă externă de energie electrică, clasificat ca vehicul cu emisii poluante zero NEDC, având un preţ de achiziţie de maxim 150.000 lei, la care se adaugă TVA, pentru care beneficiarul programului trebuie să asigure un avans de minim 30% din preţul de achiziţie al autoturismului;
Condiţii
Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească beneficiarii sunt:
– achiziţionează un autoturism care se încadrează în categoriile de mai sus
– nu înregistrează obligaţii restante de plată restante la bugetul general consolidat
– nu înregistrează restanţe la plata altor credite bancare
– la data solicitării creditului garantat are vârsta de minimum 18 ani.
Comentați?