Advertisement

Renault
Home Piaţa auto Vehicule comerciale uşoare Prim contact gama LCV Renault. Între muncă și distracție

Prim contact gama LCV Renault. Între muncă și distracție

De la sarcinile induse de activitățile de business, din primele ore ale dimineții și până târziu în noapte, până la evadările din weekend sau concedii, LCV-urile Renault sunt gata să te însoțească, mai adaptate ca oricând. L-am scos la o scurtă plimbare pe Express Van, iar mai apoi, într-un demers comun cu Auto Expert, prilejuit de lansarea oficială a modelelor pe piața noastră și a zonei din care facem parte, am avut un prim contact cu toată gama francezilor.

N-a trecut multă vreme de când vă vorbeam despre ”LCV Show: Open New Doors”, evenimentul care a anunțat că Renault își extinde și reînnoiește gama de vehicule utilitare. După reînnoirea Master în 2019, constructorul a prezentat acum noile Express și Kangoo, incluzând versiunile Van, ca și noul Trafic Combi și noul SpaceClass. Drept urmare, constructorul propune acum o paletă de LCV-uri mai bogată ca oricând. Și nu doar atât.

Să luăm, de exemplu, clasa mică, unde două modele de persoane și două de marfă acoperă aproape toată cererea clienților – Express, Express Van, Kangoo și Kangoo Van. Deși nu pare la prima vedere, cele două familii diferă semnificativ între ele. Express și versiunea sa de marfă, Van, reprezintă modelele de intrare în gamă și au la bază platforma Daciei Dokker, în timp ce Kangoo și Kangoo Van sunt construite pe mult mai moderna CMF-C. Aceasta stă la baza unor modele cu pretenții, precum Renault Talisman și Koleos, Nissan Qashqai și X-Trail și Mitsubishi Outlander. O platformă dedicată autoturismelor, pe un LCV cu versiune de transport marfă? Sigur, și familia Kangoo nu este primul caz. Utilitarele mici ale grupului PSA folosesc platforma EMP2, iar VW Caddy, are la bază platforma MQB.

Apoi, să nu uităm să menționăm și schimbările de stil, menite să confere modelelor un aer mai atletic și dinamic. Or dimensiunile de referință – Express Van oferă, spre exemplu, cel mai mare acces lateral din clasă – sau inovațiile revoluționare, precum „Sesame Open by Renault” propus de Kangoo Van, care este o premieră mondială. Și sunt doar câteva repere, după cum veți descoperi în rândurile care urmează, în care vom intra un pic mai mult în detalii.

RENAULT EXPRESS VAN

Stilistic vorbind, modelul își exprimă robustețea cu o parte frontală asertivă: grila înaltă și capota lărgită, bara de protecție față. Noul Express Van folosește codurile stilistice distincte ale gamei de utilitare Renault și împrumută unele dintre codurile de design ale noului Kangoo Van, ca de exemplu semnătura luminoasă C-Shape, care împreună cu noile faruri cu halogen și lupa dublă oferă cu până la 90% mai multă intensitate la fază lungă (+60% la fază scurtă). Aripile, ușile din față și ușa laterală glisantă au fost reproiectate cu linii fluide pentru a dezvălui o caroserie fără sudură și simplificată.

Express Van

Interiorul are un design modern, cu un tablou de bord orizontal care găzduiește multe compartimente practice de depozitare. În plus, este confortabil, cu scaune elegante, suport lateral sporit pentru piept și umeri și tetiere mari și moderne. Șoferul poate modifica ușor înălțimea (+/- 40 mm) și lungimea (+/- 110 mm) scaunului, precum și înălțimea centurii de siguranță și a volanului. Pentru un confort și mai mare la condus, scaunul șoferului este disponibil cu o cotieră opțională. Noul Express Van oferă trei opțiuni de echipare multimedia: Radio Connect R & Go și sistemul multimedia Renault EASY LINK cu ecran tactil de 8” care vine în două versiuni, cu sau fără sistem de navigație. De asemenea, include un încărcător cu inducție pentru smartphone, până la trei prize USB și patru prize de 12V, dintre care una se află în zona de încărcare. Cu aproape 48 de litri de spațiu de depozitare în cabină și un volum de încărcare de 3,3 până la 3,7 m³, noul Express Van oferă cel mai generos spațiu de stocare de pe piață. Situate în locuri strategice, treisprezece spații de depozitare simplifică viața de zi cu zi a celor care folosesc acest model.

Pe Renault Express Van, spuneam, l-am scos la plimbare mai întâi prin București și în zona limitrofă a acestuia. Pentru ca, mai apoi, în cadrul evenimentului de presă, să ne așezăm la volanul unui Express Van 1.3 TCe 100 CP, gata să transportăm 280 kg între București și Mizil. 90 de km de oraș, autostradă și drum județean. Vremea a fost mai degrabă tipică pentru luna lui Cuptor, aerul parcă fierbea, astfel că am activat aerul condiționat și, prin forfota Bucureștiului, consumul a fost de 10 l/100 km. Fără Stop/Start activ, fără buton Eco apăsat.

Express Van

Motorul trage fără probleme la viteze de oraș, chiar și cu mașina încărcată și clima pornită, iar suspensia lucrează ireproșabil sub presiunea greutății. Direcția este mai degrabă tare, deci necesită o mână decisă la manevrele pe loc. Suspensiile fostului Dokker au fost complet revizuite, iar noua punte spate este direct inspirată de actualul Kangoo, mai modernă. Prin urmare, mai mult confort și o manevrabilitate mai bună. Frânarea este eficientă și ușor de controlat, deși trebuie remarcat faptul că puntea spate primește în continuare frâne cu tambur. Accelerarea este convingătoare, în ciuda raporturilor de transmisie foarte lungi, gândite pentru a limita consumul și emisiile de CO2.

Vizibilitatea – excelentă în toate direcțiile, datorită, în principal, celor două inovații de pe Express. Prima – o cameră situată deasupra ușilor asimetrice batante, care afișează imaginile din spatele mașinii pe un ecran poziționat în locul oglinzii centrale. A doua – o oglindă convexă integrată în parasolarul pasagerului, care anulează unghiul mort al retrovizoarei din dreapta. Poți pleca din rampă fără să tragi frâna de mână, datorită sistemului Hill Start Assist și te poți avânta și în zonele cu aderență redusă, pentru că ai sistem Extended Grip.

La ieșirea din oraș am abordat diverse scenarii. Viteza constantă de 100 km/h este ideală, pentru că motorul rulează relaxat, la 2000 rpm în tr. a 6-a, iar consumul stă sub 5,5 l/100 km. Sigur, nu trebuie să mergi încet: de obicei, marfa trebuie să ajungă repede la destinație. Deci – cap-compas 130 km/h, 2800 rpm, ceva zgomote aerodinamice de la oglinzi și un consum bun, de 7,5 l/100 km. Stabilitatea este excelentă, mai ales datorită direcției puțin asistate și greutății din spate, care ”plantează” mașina pe traiectorie și în cazul rafalelor laterale de vânt.

Pe drumuri județene, trebuie să fii atent la inerția mare a încărcăturii, care creează tangaj și ruliu, deci nu e bine să forțezi nota. Eu am făcut-o, de dragul științei, iar ESP-ul intervine ca un tată protector, păstrând trasa fără a dezechilibra mașina. Motorul resimte cele 350 kg din benă și de la volan, deci trebuie turat spre 4000 rpm la depășiri. Nicio problemă, pentru că transmisia manuală se mișcă ușor. Și aici, consumul s-a păstrat în marja 5-6 l/100 km.

Ușa laterală glisantă are 716 mm și cea mai mare lățime de pe piață. Pentru a facilita accesul la mărfuri și pentru a simplifica încărcarea și descărcarea, noul Express Van este echipat cu uși și în partea din spate 2/3 – 1/3 oferind o lățime și mai largă de deschidere. Are cel mai bun raport dintre lungimea de încărcare (cu partiție completă) și lungimea vehiculului, care are 1,91 m lungime utilă. Această lungime de încărcare poate fi mărită la 2,36 m cu scaunul pasagerului retras și partiția din plasă pivotată. Noul Express Van oferă astfel un volum de încărcare cuprins între 3,3 m³ și 3,7 m³.

Express Van

Pentru a asigura și a facilita încărcarea, vehiculul este echipat cu șase inele de ancorare pivotante la sol, patru pe lateral (opțional) și iluminare aeriană de până la 18 W (LED opțional). Tasta cu trei butoane (rabatabilă sau nu) deblochează spațiul de încărcare independent de cabina din față. În funcție de cerințe, sunt disponibile: covor de încărcare din cauciuc, depozitare în ușile glisante, podea din lemn antiderapantă sau panouri laterale din lemn.

Renault Express Van

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Vehicule comerciale uşoare

Piaggio Porter. Soluția perfectă pentru business-ul tău

În lumea vehiculelor comerciale compacte, Piaggio Porter strălucește ca un model de...

MAN TGE
Vehicule comerciale uşoare

MAN TGE Next Level

MAN TGE va primi o amplă actualizare odată cu lansarea modelului Next...

Mercedes-Benz eSprinter
Vehicule comerciale uşoare

Mercedes-Benz Sprinter. Soluții versatile pentru o paletă largă de aplicații

Noul Mercedes-Benz eSprinter vine acum cu flexibilitate ridicată în ceea ce privește...

ID. Buzz GTX
Vehicule comerciale uşoare

ID. Buzz GTX. Superlativ absolut

Volkswagen Vehicule Comerciale a prezentat, cu ocazia conferinței sale anuale, cel mai...