Înmatriculările noi de autoturisme au crescut în România cu 4,3% în primele nouă luni ale anului, comparativ cu intervalul similar din 2020, a anunțat Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), care a analizat datele publicate de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Autovehiculelor (DRPCIV). Potrivit APIA, se observă astfel ”o evoluție mixtă a înmatricularilor de autovehicule, majoritatea lunilor fiind în creștere semnificativă față de 2020, dar prin raportare la o bază foarte mică în 2020, pe perioada stării de urgență.
Pe de altă parte, în luna septembrie 2021, s-a înregistrat o scădere a înmatriculările noi de autovehicule cu 13,6% față de luna similară a anului trecut.
Potrivit APIA, pe piața națională, TOP 10 mărci de autoturisme și autovehicule comerciale, după 9 luni din 2021, este condus de către Dacia (26.457 unități), Ford (8.549 unități), Volkswagen (7.158 unități), Toyota (7.092 unități), Renault (6.938 unități), Hyundai (6.513 unități), Skoda (6.489 unități), Mercedes Benz (5.468 unități), Suzuki (3.759 unități) și Peugeot (2.906 unități).
Autoturismele (care reprezintă 82% din total) au înregistrat, în luna septembrie 2021, un volum de 8.827 unități, cu 18,1% mai puțin decât în luna similară din 2020. Cu toate acestea, și datorită scăderilor din primele două luni ale acestui an, pe ansamblul primelor 9 luni din 2021, se înregistrează totuși o creștere generală de 4,3% comparativ cu perioada similară a anului anterior.
Segmentarea pe clase. După primele 9 luni ale anului curent, analiza APIA revelă o evoluție mixtă a segmentelor în care sunt încadrate autoturismele: Clasa A (+24,4%), Clasa B
(+3,2%), Clasa C (-12,7%), Clasa D (-3,4%), Clasa E (+13,1%), Clasa F (+158,7%), SUV (+19,1%), MPV (+9,8%) si Clasa Sport (-7,1%).
În ceea ce privește cota de piață, segmentul SUV este pe prima poziție, cu o cotă de 43,7%, în creștere cu 5,4 pp față de 2020, urmat de Clasa C cu o cotă de 28,1%, în scădere cu 5,5 pp și Clasa B cu o cotă de 20,8% în scădere cu 0,2 pp față de aceeași perioadă a anului trecut.
În funcţie de tipul de combustibil al autoturismelor înmatriculate, după 9 luni din 2021, ponderea autoturismelor pe benzină a înregistrat o creștere de 0.6pp față de perioada similară din 2020, ajungând, astfel, la o pondere de 67,2%. In ceea ce privește autoturismele cu motoare diesel, și acestea înregistrează o scădere de 6.2pp față de primele 9 luni din 2020, deținând o cotă de 20,8% din total.
Pe de altă parte, autoturismele “electrificate“, respectiv cele electrice (100% și hibride plugin), precum și cele full hybrid (care dispun si de propulsie electrică fără încărcare din sursă externă), ajung să dețină, după primele 9 luni din 2021, o cotă de piață de 12%, de 1,8 ori mai mare decât cea înregistrată în perioada similară a anului trecut (6,4%).
Ca și în anul 2020, când, deși s-a înregistrat o scădere a achizițiilor de autoturisme, cele “verzi” au performat, în anul 2021, achizițiile din aceasta categorie aproape s-au dublat (+93,6%) comparativ cu perioda similară a anului trecut. În acest context, arată APIA, este de remarcat creșterea importantă a autoturismelor plug-in hybrid (+233,7%).
Analizând evoluția autoturismelor cu tracțiune integrală (4×4), obervam că, după 9 luni din
2021, dețin o cotă de piață de 22,2% și un volum total de 19.352 unități, in creștere cu 14,5% față de perioada similară din 2020.
În ceea ce privește tipul proprietarului, cele mai multe achiziții de autoturisme în primele 9 luni din 2021 au fost realizate de către persoanele juridice, care acoperă 55% din totalul achizițiilor de autoturisme, celor fizice revenindu-le restul de 45%.
Autovehicule comerciale ușoare (minibuse si pick-up) înregistrează, după 9 luni din 2021, o creștere, chiar importantă, de 22,5%, care consemnează o evoluție mult mai bună decât cea a autoturismelor (+4,3%). ”În acest context, majoritatea mărcilor și modelelor sunt în teritoriul pozitiv în raport cu perioada similară din 2020”, se mai menționează în analiza APIA.
CITEȘTE ȘI:
Prim contact gama LCV Renault. Între muncă și distracție
Starea de alertă a fost prelungită pentru alte 30 de zile. Care sunt interdicțiile
Comentați?