plafonarea tarifelor RCA
Home Administrare flote Asigurări Prețurile RCA vor crește, după ce decontarea directă va fi obligatorie

Prețurile RCA vor crește, după ce decontarea directă va fi obligatorie

Poliţele RCA se vor scumpi, după ce decontarea directă va fi obligatorie, deoarece firmele de asigurări nu au încredere că-şi vor recupera banii unele de la altele, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

Potrivit acestuia, dubiul cel mai mare în ceea ce privește decontarea directă vine din posibila creştere a preţurilor.

„Îngrijorarea mea este legată de preţ. Decontarea directă are un sens, pentru că echilibrează piaţa, dar mi-e frică de creşterea de preţ, întrucât ofertele de decontare directă sunt ceva mai scumpe. Cred eu că sunt mai scumpe pentru că, dacă te loveşte cineva, trebuie să plătească asigurătorul tău, iar eu, ca asigurător, îţi fac reparaţia şi apoi mă duc cu factura la asigurătorul celui care te-a lovit, ca să-mi recuperez banii, dar eu nu ştiu sigur dacă acela îmi dă bani. Problemele de neplată sau reclamaţiile au fost din partea service-urilor, care au spus ‘noi am făcut reparaţiile, dar ăştia nu mă plătesc’. Firmele de asigurări între ele nu aveau aşa de multe compensaţii până acum, dar numărul acestora va creşte”, a explicat Bogdan Chiriţoiu, citat de Agerpres.

În opinia sa, este necesar un mecanism pentru ca firmele de asigurări să aibă încredere că-şi vor recupera banii unele de la altele.

„Orice accident devine un regres, dacă este decontare directă. Eu bănuiesc că de-asta sunt mai scumpe poliţele cu decontare directă, că le frică de mecanism, că nu va merge acest mecanism. Soluţia mea este: haideţi să creăm un mecanism prin care să dăm încredere firmelor de asigurare că-şi vor recupera banii unii de la alţii. Ar trebui să existe un mecanism bun de clearance. Dacă am face mecanismele să meargă bine, companiile nu vor mai vedea produsul atât de riscant şi diferenţa dintre ofertele actuale şi cele cu decontare directă se va îngusta, astfel că am putea face să nu existe o creştere mare de preţ, pentru că vrem să ţinem preţurile RCA cât de jos se poate”, a subliniat președintele Consiliului Concurenței.

Acesta a menționat că instituția pe care o conduce va lucra în continuare cu ASF şi cu Ministerul Finanţelor la finalizarea acestei ordonanţe.

 

CITEȘTE ȘI:

Un pas înainte pentru tronsonul 3 de pe Drumul Expres Craiova-Pitești

8 intrebări pe care trebuie să ți le pui înainte de a cumpăra piese auto online

Ce se întâmplă dacă mașina este vopsit în două sau mai multe culori? Precizările RAR

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Dallbog
Asigurări

Societatea de asigurări Dallbog și-a pierdut autorizația de funcționare

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a anunțat că autoritatea similară din Bulgaria...

asigurare de călătorie
Asigurări

Despăgubiri de peste 81 mil. lei, plătite de asigurători, în 2025, în baza polițelor de călătorie

Asigurătorii din România au plătit anul trecut în baza polițelor de călătorie...

tarifele de referință RCA
Asigurări

Noile tarife de referință RCA. Creștere de 12,3% pentru autoturismele persoanelor fizice și de 9,9% pentru cele ale companiilor

Tarifele de referință RCA pentru persoanele fizice au crescut, medie, cu 12,3%...

casco
Asigurări

Piața asigurărilor Casco a urcat cu 9% în 2025, la 4,45 miliarde de lei

Valoarea totală a primelor brute subscrise de societățile supravegheate de ASF și...