Honda Jazz 1.3. Regina spaţiului

A treia generaţie a versiunii europene Honda Jazz oferă spaţiu din belşug, o modularitate inteligentă şi vine cu un grup motopropulsor complet nou de 1,3 litri/102 CP combinat cu noua cutie cu 6 trepte. Test cu Jazz 1.3 Trend.
potential-flota-honda-jazz-floteauto

 

Honda a poziţionat întotdeauna Jazz ca un model de clasă mică însă acesta a fost mai mult decât atât, iar la noua generaţie calităţile sale pentru care era apreciat şi cumpărat sunt la un nivel şi mai înalt.

Atât ca design cât şi ca spaţiu şi modularitate, Jazz este un veritabil monovolum de clasă mică. Cu parbrizul plonjat spre înainte şi înălţimea cu 8-10 cm mai mare decât a unei maşini de clasă mică, Jazz are profilul unui minivan.

potential-flota-honda-jazz-floteauto
Foto: Bogdan Paraschiv

Și fosta generaţie Jazz oferea mult spaţiu, dar noul model este pur şi simplu uriaş. Cu o lungime şi un ampatament cu doar 95 mm, respectiv 30 mm mai mari, spaţiul la picioare în spate a crescut cu 115 mm, iar cel pentru genunchi cu 65 mm.

potential-flota-honda-jazz-floteauto

Distanţa confort între spătarul banchetei şi al scaunelor faţă – o caracteristică relevantă pentru mărimea spaţiului în spate – este de 78 cm, fiind mai mare decât la o maşină compactă. Apoi, modularitatea este la cote maxime datorită scaunelor Magic Seats. Șezutul se poate ridica la verticală creând o înălţime interioară fără rival în clasă, iar prin rabatarea spătarului şezutul coboară şi se creează suprafaţă plană de încărcare. Mai mult, spătarul scaunului pasagerului faţă se poate rabate spre spate şi crea un mic pat, lungimea de încărcare ajungând în acest caz la 2.480 mm.

Distanţa „confort“ este de 78 cm

Portbagajul are o formă practică, cea mai joasă margine de încărcare din segment de numai 605 mm, iar deschiderea hayonului este foarte largă, de 1.090 mm. Volumul de 354 litri care se poate extinde la 1.314 litri concurează deja cu al unor modele din clasa compactă.

Soluţia Magic Seats a impus ca şi la Civic montarea rezervorului sub scaunul şoferului însă în acest caz poziţia uşor mai înaltă de condus se potriveşte foarte bine cu stilul maşinii.

potential-flota-honda-jazz-floteauto
Sistemul audio beneficiază de un display mare, dar singura versiunea disponibilă are doar aer condiţionat manual. Sistemul Start&stop e standard. Noua cutie are un schimbător cu cursă scurtă.

Noul Jazz dispune de o singură motorizare, complet nouă, de 1,3 litri, combinată exclusiv pe piaţa noastră cu o transmisie manuală cu 6 trepte, de asemenea nouă, care a înlocuit vechea cutie cu 5 trepte. Noua cutie se remarcă nu doar prin treapta suplimentară ci şi prin plăcerea în utilizare, schimbătorul având o cursă scurtă şi precisă.

Motorul aspirat de 1,3 litri dezvoltă 102 CP la 6.000 rpm şi un cuplu maxim de 123 Nm la 5.000 rpm. Nu vă aşteptaţi la o dinamică prea accentuată deoarece noua cutie manuală cu 6 trepte are ultimele 3 rapoarte subunitare, iar sub 3.500 rpm se simte o lipsă evidentă de cuplu, tipică pentru motoarele aspirate clasice, ceea ce afectează destul de mult reprizele mai ales dacă maşina este şi încărcată. Totuşi, datorită masei scăzute de doar 1.066 kg la gol, versiunea cu transmisie manuală testate atinge o viteză maximă de 190 km/h şi o acceleraţie de la 0 la 100 km/h în 11,2 secunde.

Consumul mediu real este de 5,5 l/100 km

potential-flota-honda-jazz-floteautoPeste 3.000 rpm, motorul devine însă destul de zgomotos, iar la viteze de autostradă de 130 km/h turometrul atinge 3.500 rpm în treapta a şasea, ceea ce înseamnă că parcursurile lungi vor fi acompaniate de un nivel sonor mai ridicat. În schimb, motorul aspirat are şi un avantaj important. Honda comunică un consum mediu de 5,0 l/100 km pentru versiunea testată cu jantele de 15 inch. În realitate, consumul mixt s-a situat la 5,5 l/100 km, o valoare foarte apropiată de cele oficiale.

La drum, Jazz se conduce plăcut în special datorită raportului de demultiplicare al direcţiei care a fost redus de la 18,2:1 la 14,1:1. Trenul de rulare este destul de moale, virajele rapide fiind abordate cu un ruliu evident. Trebuie să luăm în considerare că Jazz este un minivan şi nu un hothatch. Însă reglajul trenului putea fi mai bun pentru că denivelările scurte nu sunt absorbite prea elegant probabil datorită unor amortizoare prea tari şi a unor arcuri prea moi. Preţul pare mare pentru clasa mică, dar având în vedere spaţiul generos, poziţionarea corectă este la nivelul unui minivan.

VERDICT

Noua Honda Jazz este o regină a spaţiului în segmentul său. Dacă o comparăm cu o maşină de clasă mică, e scumpă, dar ca minivan de clasă mică are preţul corect oferind mult loc şi o modularitate excelentă. Dinamica nu este însă punctul forte, iar nivelul de zgomot este destul de ridicat la viteze de autostradă. În schimb, motorul aspirat se dovedeşte extrem de economic, ceea ce contează foarte mult pentru o exploatare în regim de flotă.

 

 

Adaugati comentariu